Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, din nou împreună de dragul copiii lor. Au lăsat în urmă conflictele și s-au afișat public
Zachary Horwitz, în vârstă 34 de ani, cu numele de scenă Zach Avery, este suspectat că a solicitat timp de cinci ani investiţii în compania sa frauduloasă.
Acesta pretindea că achiziţionează drepturile regionale de distribuţie a unor filme pe care le-ar fi revândut apoi unor difuzori importanţi precum Netflix sau HBO pentru distribuirea în America Latină, a explicat procuratura din California într-un comunicat.
În schimb, el şi-a organizat compania, denumită 1inMM Capital, într-un sistem piramidal Ponzi, o schemă frauduloasă prin care a folosit banii unora pentru a-i plăti pe alţii şi a-şi finanţa un stil de viaţă luxos, care a presupus, printre altele, achiziţionarea unei reşedinţe în Beverlywood pentru suma de 6 milioane de dolari, a subliniat procuratura, notează Agerpres.
Potrivit SEC, prin această schemă Ponzi, Horwitz a obţinut până la 690 de milioane dolari de la victimele cărora le-a promis o rentabilitate a investiţiei de 35%.
Justiţia din California susţine că escrocheria vizează circa 227 milioane de dolari, care nu au fost încă rambursaţi.
Actorul, care a apărut recent în thrillere şi filme de groază precum "Trespassers", este acuzat de fraudă şi riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: International
Tagurile articolului: actor arestat zach avery
Iată ce-ți rezervă astrele...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...