Zanni, întâmpinat de sute de oameni în aeroport, la întoarcerea de la Survivor. Admiratorii l-au aplaudat și i-au dedicat mai multe melodii
Data publicării:
Zanni a fost aplaudat și felicitat, imediat după ce a revenit în România cu trofeul Survivor All Stars.

Recent, toți concurenții Survivor All Stars s-au întors în România, după ce foștii Faimoși, dar și Războinici, au fost prezenți în Republica Dominicană pentru a fi martori la marea finală, ce s-a jucat între Zanni, Iancu Sterp și Andrei Ciobanu. Chiar dacă toți trei și-ar fi dorit să aducă în țară trofeul, dar și marele premiu în valoare de 100.000 de euro, doar Zannidache a fost cel care a avut parte de cea mai mare susținere din partea publicului și care a reușit această mare performanță râvnită de toți cei 26 de concurenți care au pășit în acest sezon în junglă. 

Comunitatea acestuia impresionantă de fani se pare că nu este doar în mediul online, ci îl susțin pe Zanni și fizic, dorindu-și să-i ofere acestuia o primire cum nu s-a mai văzut. Astfel, sute de oameni s-au dus la aeroport și au așteptat ca concurenții Survivor să-și facă apariția. În momentul în care și-au văzut favoritul pe care l-au susținut în număr extrem de mare în finala competiției, toți cei aflați acolo au început să cânte de fericire și să-l înconjoare pe „campionul” lor. Vizibil emoționat de susținerea de care a avut parte, Zanni a început să ridice în aer trofeul Survivor și să se bucure de aceste minute de glorie. 

Citește și: Cristi Mitrea îl desființează pe Zanni, după ce a câștigat Survivor:„ Mi s-a părut nedreaptă finală. Ai fost eliminat, parcursul tău în competiție nu mai există”

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by ZANNI (@zannidache)

Cel mai greu moment trăit de Zanni în Republica Dominicană

Invitat în cadrul Știrilor Pro TV, imediat după ce a adus trofeul Survivor All Stars acasă, Zanni a dezvăluit ce i s-a părut cel mai greu în aceste luni de zile care au fost unele pline. Astfel, se pare că acomodarea cu restul concurenților ce au personalități, dar și valori diferite, l-a făcut pe acesta să trăiască destul de intens concursul și să încerce să se modereze zilnic, pentru a nu ajunge în fața unor situații fără precedent. 

„Cel mai greu a fost să nu ne luăm la bătaie. Voiam să îi iau la bătaie pe toți. Eu sunt în fața camerelor și eu mă comport exact cum mă comport în spate. Am învățat că nu e bine să mai vorbim urât. Mi-e rușine de oamenii care mă susțin și mi-e rușine de faptul că băi, am o vârstă, am înțeles. La 20 de ani înjuram, la 21-22 stăteam la cămin, acum gata, nu mai am nicio scuză. Sunt responsabil de ceea ce scot e gură. Sunt bătrân, că psihic am 60 de ani. Pot să mă exprim și elegant. Nu mai trebuie să înjur. Înainte nu cred că reușeam”, a spus Zanni la Știrile Pro TV.

Citește și: Iancu Sterp, acuzații împotriva Survivor România: „Sunt supărat. Nu au mers voturile pe numele meu, nu știu ce manevră a fost acolo”

Zanni, momente de tensiune în competiție

Tensiunile au fost atât de mari uneori, încât Zanni spune că i-a fost destul de greu să găsească încrederea în anumite persoane, dar și dorința de a-și clădi relații de prietenie.

„Sunt foarte mulțumit de mine cum m-am descurcat. Ne-am bătut frumos, bărbătește, nu am trecut nici o limită, nu ne-am înjurat, nu ne-am bătut. Acolo ajungi la niște tensiuni atât de mari încât e de apreciat că oamenii maxim au mai țipat unul la altul. Sunt șanse să îți faci prietenii într-o astfel de competiție, însă invidiile au fost acum destul de mari încât nici nu știu cine, cum, ce. Nici nu vreau să spun că nu mi-am făcut prieteni.”, mai spune Zanni.

VEZI și: Ce va face Zanni cu marele premiu de 100.000 de euro. Concurentul a dezvăluit totul după ce a primit trofeul Survivor All Stars 2024: „Acesta este planul meu”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete

Xonia a răbufnit în lacrimi! De ce a fost scuipată, jignită

Cântăreața Xonia a relatat clipele de coșmar prin care...



Sursa foto: https://www.freepik.com/, @__natalisha__

Cinci zodii care vor obține câștiguri financiare în decembrie. Va fi o lună a prosperității

Captură video: Pro TV. Sursa foto: Mihai Trăistariu/Instagram

Karmen Simionescu s-a dat de gol și a spus asta despre Mihai Trăistariu, în direct la TV: „Sper să nu vadă vreodată, dar aia e, îmi asum”

Captură video: YouTube/Vocea României

Horia Brenciu a izbucnit în lacrimi la Vocea României. Vedeta nu s-a putut abține: „Când aud vocea ei, tresar. Brusc, toate amintirile se îngrămădesc în capul meu” / Video

Sursă foto: Facebook/Daiana Prodan

Daiana, atac dur la adresa lui Radu Vâlcan. Imaginile care nu s-au văzut la TV: „Se lua de mine! Mă atacau foarte mult. Nu au dat chestiile astea la televizor” 

Captură video: YouTube/Vocea României

Oleg Spînu, finalist Românii au talent 2023, a întors toate scaunele la Vocea României. Irina Rimes: „Te vreau atât de mult, încât mi-am blocat doi colegi!” / Video

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/ un PODCAST misto By Bursucu'

„Ai hărțuit-o, lovit-o, ți-ai bătut joc de ea”. Zanni îl face praf pe Jador, după ce a declarat că Oana Ciocan are o nouă relație: „Stătea cu ochii vineți de lacrimi legată de pat în casă”

Captură video: YouTube/Vocea României

Jitaru Lavinia a făcut senzație pe scena de la Vocea României. Theo Rose s-a ridicat de pe scaun și și-a pus mâinile în cap / Video

Cătălin Botezatu, sursa instagram

Cătălin Botezatu a rupt tăcerea! Câți copii are celebrul designer - Video

Captură video: YouTube/Emisiuni Prima TV

Marian Golea, horoscop chinezesc pentru luna octombrie. Zodia care ar putea să primească o sumă de bani

Captură video: YouTube/ Radu Tibulca. Sursă foto: Instagram/Karmen Simionescu

„Auuu, au”. Cătălin Botezatu, reacție neașteptată după ce Karmen Simionescu a spus în direct la TV că își dorește să se mărite cu el

Captură video: YouTube/Vocea României

Tudor Chirilă, săgeți către colegii săi la Vocea României. Horia Brenciu i-a dat Super Block când a auzit ce a spus: „Nu așa se face. Te rog foarte mult!” / Video

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru octombrie 2024. Zodia care poate să facă mulți bani în această lună




Xonia a răbufnit în lacrimi! De ce a fost scuipată, jignită

Cântăreața Xonia a relatat clipele de coșmar prin care...

pixel