Zilele Filmului Românesc la TIFF.22
Data publicării:
9 lungmetraje și 16 scurtmetraje intră în competiția Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22. Selecția include câteva dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, dar și producții care vor avea premiera mondială în iunie, la Cluj-Napoca. În cadrul Zilelor Filmului Românesc sunt acordate trei premii: pentru cel mai bun lungmetraj, pentru cel mai bun debut, dar și pentru cel mai bun scurtmetraj.

Printre lungmetrajele selecționate se numără comedia neagră Oameni de treabă (r. Paul Negoescu), marele câștigător al Galei Premiilor Gopo de anul acesta, dar și thrillerul Spre nord, debutul în ficțiune al lui Mihai Mincan, care a avut premiera mondială la Veneția. Lista continuă cu Boss, un film noir semnat de Bogdan Mirică, regizorul câștigător al Trofeului Transilvania la TIFF.15 (pentru filmul Câini), și cu premiera națională a filmului Tigru, debutul lui Andrei Tănase selecționat anul acesta la Rotterdam.

La limita dintre documentar și ficțiune se află noul film al lui Vlad Petri, Între revoluții, distins cu premiul FIPRESCI în secțiunea Focus de la Berlin. Dana Bunescu recidivează în regie alături de antropologul Cătălina Tesar, dezvăluind tradițiile de căsătorie din comunitățile de cortorari în Pocalul. Despre fii și fiice, iar tandemul de jurnaliști Adina Popescu și Iulian Ghervase semnează cel de-al treilea lor documentar, Vulturii din Țaga, povestea antrenorului unei echipe de fotbal etern perdante. Ambele filme au fost premiate în 2022 la Festivalul Astra.

În competiție sunt și două documentare în premieră mondială, ambele regizate de cineaști clujeni: Soțul meu musulman, o poveste despre dragoste și prejudecăți în România contemporană semnată de cuplul Daniel și Alexandra Bărnuți, și  Planeta albastră de Daniel Sărăcuț, cronica dulce-amară a trupei rock Dio Family care se reunește pentru înregistarea piesei din titlu.

Unele dintre cele mai așteptate filme ale anului vor avea premiera mondială în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF.22, în afara competiției. Nasty (r. Tudor Giurgiu), documentarul despre viața tenismenului Ilie Năstase va fi proiectat în Piața Unirii, în prezența protagonistului. Alexandru Solomon revine la TIFF cu Arsenie. Viața de apoi, avanpremiera mult-așteptatului film despre călugărul Arsenie Boca și uriașa lui popularitate. Cel de-al treilea documentar prezentat în afara competiției este Ultima transhumanță de Dragoș Lumpan, un ambițios proiect artistic și etnografic filmat de-a lungul a zece ani în șase țări. Programul mai include comedia Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), continuarea hitului de box-office de acum șapte ani Două lozuri, Visul (r. Cătălin Saizescu), povestea unor deținuți care joacă într-un spectacol de teatru, și drama montană de familie Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan), filmată în Munții Piatra Craiului. Cele două surprize din programul de lungmetraje sunt Tinerețea unui dictator (r. Andi Lupu), docudramă retro-radicală despre tinerețea cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu, și criptic intitulatul S.B.C.R.D.F., inspirat de o piesă cehoviană și semnat de Iura Luncașu, cunoscut pentru filmele sale comerciale, aflat aici la prima sa producție de autor.

Selecția competitivă de scurtmetraje românești include 16 titluri, alese din peste 100 de filme  înscrise și grupate în trei programe. Nu mai puțin de 50 de lungmetraje s-au înscris anul acesta pentru Zilele Filmului Românesc, marcând un record în istoria TIFF-ului.

Programul complet TIFF.22 va fi anunțat în curând. Biletele pentru primele proiecții și evenimente au fost puse în vânzare online - https://tiff.eventbook.ro/ 

 

Zilele Filmului Românesc

Lungmetraje

Boss (r. Bogdan Mirică)

Între revoluții (r. Vlad Petri)

Oameni de treabă (r. Paul Negoescu)

Planeta albastră  (r. Dani Sărăcuț) – premieră mondială

Pocalul. Despre fii și fiice (r. Cătălina Tesar, Dana Bunescu)

Soțul meu musulman (r. Daniel Bărnuți, Alexandra Bărnuți) – premieră mondială

Spre nord (r. Mihai Mincan)

Tigru (r. Andrei Tănase)

Vulturii din Țaga (r. Adina Popescu, Iulian Ghervase)

 

Scurtmetraje

Acolo unde bărcile nu ajung (r. Vlad Buzăianu)

Alibaba (r. Vlad Popa)

Antrenamentul de noapte (r. Bogdan Alecsandru)

B 777 ADF (r. Vlăduț Iosef)

Berliner Kindl (r. Lucia Chicoș)

Crochiu de natură moartă (r. Vlad Popa)

Două vorbe, trei minciuni (r. Ioachim Stroe)

Educație sentimentală (r. Alma Buhagiar)

Exercițiu de concediu (r. Laura Ionescu)

Iorgu! (r. Matei Preda)

Între marginile zilei (r. Andreea Lăcătuș)

Roz (r. Liviu Marghidan)

Sasha (r. Serghei Chiviriga)

Suruaika (r. Vlad Ilicevici, Radu C. Pop)

Toate neamurile (r. Alexandra Diaconu)

Venus (r. Carina-Gabriela Dașoveanu)

 

În afara competiției

Arsenie. Viața de apoi (r. Alexandru Solomon) - premieră mondială

Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan) – premieră mondială

Încă două lozuri (r. Paul Negoescu) – premieră mondială

Nasty (r. Tudor Giurgiu) – premieră mondială

B. C. R. D. F. (r. Iura Luncașu) - premieră mondială

Tinerețea unui dictator (r. Andy Lupu)

Ultima transhumanță (r. Dragoș Lumpan) - premieră mondială

Visul  (r. Cătălin Saizescu) – premieră mondială

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: cineva  film  tiff 



Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop 2 decembrie - 8 decembrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de noi începuturi, în special pe plan personal

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 2 - 8 decembrie. Zodia care primește vești foarte bune la început de lună

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”

Elena Vascu, confesiuni emoționante despre divorțul de CRBL: „Tot ce era despre el am pus pe primul loc”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Roxen, instagram

Roxen, declarații controversate anti Lasconi. Ce a putut să zică / video

Horoscop. Sursă foto: freepik

Horoscop miercuri, 27 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Horoscop 2-8 decembrie 2024, cu Daniela Simulescu. Previziuni pentru toate zodiile




pixel