Ziua Naţională a României, sărbătorită în 2020 fără public. Ce restricții au impus autoritățile
Data publicării:
Ziua Naţională a României va fi sărbătorită marţi în ceremonii restrânse, fără public, din cauza măsurilor restrictive impuse de pandemia de coronavirus.

Pe 12 noiembrie, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus, prin hotărârea adoptată privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri, notează Agerpres. 

Aceste măsuri sunt:

* purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;

* dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;

* menţinerea distanţei fizice de minimum un metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;

* aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;

* efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;

* durata ceremoniei este de maximum o oră.

În Bucureşti, aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa la ceremonia oficială în format restrâns, organizată la Arcul de Triumf

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Social
Tagurile articolului: covid  restrictii  ziua nationala 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă




pixel