Zodiile care își vor schimba radical viața în 2024. Mihai Voropchievici: „Transformările încep chiar din prima lună”
Data publicării:
Mihai Voropchievici a dezvăluit cele trei semne zodiacale care trebuie să se pregătească pentru mari schimbări anul acesta.

Mihai Voropchievici a fost invitat în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, de pe Antena 3, unde a dezvăluit care sunt cele trei zodii care în 2024 vor cunoaște niște schimbări radicale, pe diferite planuri. Aceste zodii sunt pregătite să-și asume riscuri, să facă multe schimbări și să aibă parte de cele mai bune lucruri în viața lor. Astfel, rezultatele nu vor întârzia să apară, iar 2024 va fi anul lor.

„Avem previziuni pentru anul 2024, pentru trei zodii care îşi vor schimba radical viaţa. Acestea vor trece la acţiune atunci când vor realiza că nu au făcut ceea ce şi-a dorit. Au trecut nişte ani, iar acum este o etapă în care trebuie să facă ceva, să se dezvolte pentru lucrurile bune pe care şi le doresc.

Iar transformările încep chiar din prima lună a anului 2024, în ianuarie, iar după aceasta va urma o perioadă intensă şi plină de realizări.

Un an cu schimbări pentru trei zodii, destul de puternice, gândindu-ne şi la Capricorn, dar şi la Berbec.”, a spus Mihai Voropchievici, în cadrul emisiunii de pe Antena 3.

VEZI și: Semnele clare care-ți indică faptul că ești într-o relație toxică. Lidia Fecioru, avertisment: „Nu o să meargă. Acolo nu este iubire, e dependență”

Berbec

Printre aceste zodii care îşi schimbă radical viaţa în 2024 nu poate să fie decât o zodie de Foc şi cine poate să fie în afară de Berbec? E o persoană activă şi nu amână lucrurile pe care le doreşte niciodată. Nu lasă de pe o zi pe cealaltă. Vor realiza acum, în 2024, că e timpul să facă schimbări pentru a alunga monotonia din viaţa lor, dar şi pentru a porni pe un alt drum. Asta e valabil pentru acei Berbeci care nu au avut obligaţii nici familiale, nici de altă natură şi care au trăit, cel puţin ultima perioadă, o viaţă anostă, care nu îi caracterizează. Ei sunt o zodie de acţiune şi trebuie să acţioneze.

Pornesc la drum cu aplomb, dar sunt urmaţi de o altă zodie, dar o zodie de aer de această dată.

Balanță

Calme şi echilibrate cum sunt Balanţele, acestea iubesc stabilitatea atât în relaţii, cât şi în alte relaţii profesionale sau în finanţe, la locul de muncă. Acum îi vor surprinde pe cei din jurul lor cu dorinţa de a acţiona repede, nu vor sta pe gânduri prea mult. Balanţele cumpănesc, mai analizează şi până la urmă se lipsesc. Deci, lipseşte decizia. Însă, în 2024, pentru Balanţe, decizia de acţionare este foarte rapidă, probabil că e o contaminare de la Berbec pentru că sunt pe aceeaşi axă.

Şi, chiar dacă de obicei preferă o schimbare mai lentă, cu tatonări şi acum nu mai e cazul. E un lucru fantastic pentru că e curios cum se vor manifesta toate Balanţele.

Citește și: Când va fi cuprinsă România de ger și zăpadă. Mihai Voropchievici, meteo din bătrâni: „Să ne pregătim”

Capricorn

Ambiţioşii zodiacului, Capricornii, sunt încăpăţânaţi şi îşi urmează cu tenacitate drumul. Acum, însă, realizează că nu şi-au valorificat suficient şansele aşa că, mai ales în domeniul carierei, vor face schimbări neaşteptate. Acolo unde, poate, au trudit 5-6 sau chiar 10 ani, şi au văzut că nu au ajuns la anumite realizări pe care şi le doreau, o mărire de salariu sau o promovare, se decid automat să îşi schimbe locul de muncă. Dar sunt şi alte conjuncturi în care vor să facă schimbări.

Capricornii vor acţiona exact când nu te aştepţi şi vor provoca schimbările şi totodată vor valorifica şansele, dar vor fi motivaţi şi de faptul că au parte de despărţiri în viaţa personală, care îi vor motiva să pornească pe alt drum. Capricornii care au în parteneriat disensiuni şi mai există încă un telefon, în afară de ale lor, care mai ascultă şi îşi mai bagă coada, automat Capricornul se decide.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Horoscop


DC Media Group Audience

Captură video: Facebook/StirileProTV

Motivul pentru care Lavinia Petrea a plecat de la pupitru în timpul jurnalului de știri de la Pro TV: „Am ieșit afară. Mihai mi-a ținut locul”

Sursă foto: Youtube/ Radu Tibulca

Menajera lui Cătălin Botezatu, incident neplăcut în locuința designerului: „Nu am auzit-o țipând”. Femeia și-a dat demisia imediat 

Captură video: YouTube/Românii au talent

Violeta Botezatu, aplaudată în picioare de toți jurații de la Românii au Talent: „M-a durut carnea pe mine la cât de mult mi-a plăcut” / VIDEO

Captură video: Pro TV

Ștefania Ștefan a izbucnit în lacrimi, după ce a fost votată să intre la duelul de eliminare la Survivor All Stars: „Votul meu poate că a fost cerut de Zanni”

Sursă foto: Instagram/Dan Cruceru

Dan Cruceru nu vrea să mai audă de Survivor România! De ce refuză să mai prezinte celebrul reality show: „Este traumatizant. Nu merită”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 20 - 26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o mare reușită 

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Tavi Colen a rupt tăcerea și a vorbit despre idila cu Gabriela Cristea. Reacția prezentatoarei Denise Rifai când a auzit răspunsul

Captură video: YouTube/Canal33

Lună Plină din 23 mai 2024. Camelia Pătrășcanu, previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Mesajul neașteptat pe care i l-a trimis Zanni lui Cătălin Măruță: „Mi-a scris pe Instagram”. Ce i-a răspuns prezentatorul TV

Sursă foto: Freepik

Top trei alimente care te vor ajuta să îți regenerezi ficatul și să slăbești

Captură video: YouTube/Românii au talent

La doar 11 ani, Maria Clara Postelnicu a cucerit inimile juraților de la Românii au Talent. Andra: „Prevăd un viitor extraordinar pentru tine” / VIDEO

Captură video: Pro TV

Cristi Mitrea dă de pământ cu Zanni: „Pentru mine nu mai există în concurs. Ai fost eliminat, băiatul meu”




pixel