4 zile vibrante, pline de culoare, la Festivalul Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest 2023
Data publicării:
S-a încheiat cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest, care între 27 și 30 iulie a transformat orașul într-un centru performativ cu trupe de teatru, regizori și actori veniți din toate colțurile țării dar și din afara României.

Festivalul a adus la Râmnicu Vâlcea unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț, Anca Sigartău, Cristi Martin și mulți alții. În cele 4 zile de festival, miile de oameni care au participat la festivități s-a bucurat de reprezentații de teatru live, spectacole în aer liber, spectacole pentru copii, parade stradale și multe altele. Sărbătoarea a fost dublată și de aniversarea a 25 de ani de existență a Teatrului Municipal Ariel.

 

Evenimentele din cadrul Ariel Vâlcea Fest s-au desfășurat în mai multe săli de spectacole din Râmnicu Vâlcea, dar și în aer liber, oferind publicului și reprezentații cu acces gratuit. Programul a inclus evenimente pentru toate vârstele, inclusiv spectacole dedicate copiilor, spre deliciul micuților spectatori.

„S-a încheiat cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Ariel Vâlcea Fest. La finalul celor 4 zile intense, cea mai mare bucurie este aceea de vedea publicul apreciind toate evenimentele, atât piesele de teatru jucate în sală, cât și spectacolele stradale. Ne-am străduit să aducem laolaltă spectacole diverse, pentru toate gusturile și vârstele, astfel încât să putem onora tema sub egida căreia s-a desfășurat ediția de anul acesta, VARIETATE. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în a face ca această frumoasă poveste, ARIEL VÂLCEA FEST, să existe: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, echipei și tuturor partenerilor. Totodată, aduc calde mulțumiri publicului  care a fost prezent în număr impresionant. Până când ne vom întâlni la următoarea ediție a festivalului, vă invităm cu drag la producțiile Teatrului Municipal Ariel, care anul acesta sărbătorește 25 de ani de existență.”, a spus Anca Olteanu, Manager Interimar al Teatrului Ariel.

 

Evenimentul a fost deschis de Maia Morgernstern și Marius Bodochi, cu spectacolul „Elixir”, o adaptare a cărții cunoscutului dramaturg și romancier Eric-Emmanuel Schmitt. Cei doi mari actori au fost aplaudați îndelung după ce a căzut cortina, de către sutele de spectatori încântați de regalul teatral la care au asistat.

 

„Pentru noi a fost o mare bucurie, o mare satisfacție faptul că am fost invitați și mai mult decât atât, am deschis Festivalul Ariel Vâlcea Fest cu piesa „Elixir”. Formidabil faptul că publicul din Vâlcea are șansa să își cunoască și să își recunoască actorii din diverse generații, și mai tineri și mai consacrați. Este un schimb cultural foarte interesant.”, a declarat Maia Morgenstern.

 

Vineri, 28 iulie, Claudiu Bleonț a condus publicul într-o întâlnire magică cu „Paracliserul” lui Marin Sorescu, o monodramă care a fermecat audiența. Sâmbătă, 29 iulie, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea a pus în scenă spectacolul „Talk Show” de Ștefan Caraman, în regia lui Vlad Popescu, cu actorii Mădălina Floroaica și Alin Păiuș. Duminică, în ultima seară a festivalului, publicul a urmărit spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, regie, muzică și versuri Ada Milea, cu actorii din distribuție Cătălin Babliuc, Lucian Iftime, Silvana Negruțiu, Anca Sigartău, Maria Veronica Vârlan.

 

Sute de oameni au urmărit încântați o serie de animații stradale cu participarea Companiilor Culturale „Teatrul pe Roți”; „Check Street Art” și Compania de Teatru „Animis”, în Scuarul „Mircea cel Bătrân”. Tot acolo publicul a asistat la spectacole stradale spectaculoase, puse în scenă de Teatrul Biuro Podróży din Polonia, precum ”Eurydice” și cea mai celebră piesă a lor, care a făcut furori la nivel internațional, multi premiata piesă Carmen Funebre în regia lui Pawel Szkotak.

 

Copiii s-au bucurat, la rândul lor, de o mulțime de spectacole pline de culoare, printre care „Lampa lui Aladdin”, cu Cristi Martin, în regia lui Ionuț Octavian Ghinea, o punere în scenă fabuloasă, care a atras urale din partea celor mici și celor mari deopotrivă. De asemenea, cei mici au fost transportați în lumea basmelor, odată cu piesa „Rămășagul lui Păcală”, adaptare după Ion Creangă, Ioan Slavici și povești populare românești, un spectacol de Florin Iftode și Marius Rusu, jucat în aer liber, în parcul Zăvoi.

 

Spectacolul „Poveste de odinioară”, realizat de Teatrul Municipal „Ariel” în parteneriat cu Filarmonica „Ion Dumitrescu” și cu Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Râmnicu Vâlcea, a oferit publicului o călătorie în timp memorabilă. Artiștii - dirijor Tiberiu Dragoș Oprea, Valentin Albeșteanu – vioară, Miruna Ionescu - actriță / solistă, Valentin Cucu - pian, Daniel Mustățea – acordeon, Nicolae Petrea – contrabas; Orchestra simfonică a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”; alături de actorii Teatrului Municipal Ariel – au oferit spectatorilor un adevărat regal muzical.

 

Festivalul Ariel Vâlcea Fest, organizat de Teatrul Municipal Ariel, în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, joacă un rol important în promovarea dialogului cultural și în crearea de legături între artiștii locali, cei din restul țării și internaționali. Este un eveniment vibrant și captivant care celebrează arta teatrală într-o manieră interactivă și diversă și, totodată, un loc unde pasionații de teatru, artiștii și comunitatea se întâlnesc pentru a se bucura de atmosfera minunată a teatrului.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: ariel  festival  teatru 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel