A vrut să se lase de sport, dar acum va reprezenta România la Jocurile Olimpice. Maria Holbură: „Mă antrenez trei ore dimineața și trei după-amiaza”
Data actualizării:
Data publicării:
Maria Holbură a trecut peste momentul retragerii din gimnastică, și-a învins problemele și va reprezenta România la cea mai tare competiție din lume.

Maria Holbură (20 de ani) s-a calificat la Olimpiadă, într-un moment extrem de greu pentru gimnastică românească. La Mondialul din 2019, de la Stuttgart, echipa României a avut una dintre cele mai slabe prestații și a terminat pe locul 22 din 24, ratând calificarea olimpică.

În schimb, Maria a prins biletul pentru Tokyo la individual compus. Vestea a lăsat-o fără cuvinte pe fată, care a vrut să renunțe la sportul de performanță în vara lui 2019.

„Sunt foarte mândră de mine că nu am renunțat. Am vrut să renunț la gimnastică, am avut mai multe probleme și de sănătate și pur și simplu nu am mai vrut să continui. Am zis să ajut echipa la mondialul acela și pur și simplu așa s-a întâmplat” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021.

”Nu știam dacă e adevărat sau nu”

Maria a primit vestea calificării în lacrimi, iar prima persoană pe care a sunat-o a fost mama ei.

„Nu știam dacă e adevărat… Mi-a spus toată lumea că eu sunt singura calificată la Olimpiadă și doar eu pot să mă duc acolo. Prima dată am sunat-o pe mama și a început să plângă, am plâns și eu pentru calificarea aceasta și mi-a părut și foarte rău că nu am reușit a doua oară cu echipa” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021. 

Programul Mariei înainte de Olimpiadă este unul spartan, sportiva se pregătește câte șase ore pe zi, șase zile pe săptămână.

„Mă antrenez trei ore dimineața și trei după-amiaza. Am ceva probleme cu glezna, sunt destul de bine și fizic și psihic, mai am de lucrat la emoții” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Se relaxează desenând

Deși are un program încărcat, Maria își face timp și pentru activitatea care o relaxează.

„Pictez…sunt tablouri gata făcute, eu doar pun culorile pe ele! Îți trebuie migală pentru ele, îți trebuie foarte mult timp” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Maria s-a calificat la Jocurile Olimpice de pe locul 54

La Campionatul Mondial de la Stuttgart, din 2019, Maria Holbură a îndeplinit criteriile olimpice și s-a calificat de pe locul 54 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021.

Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat concursul mondial de calificare pe locul 22 din 24 posibile, ratând Olimpiada. Statele Unite ale Americii, Rusia, Chinei, Franța, Canada, Olanda, Marea Britanie, Italia, Germania, Belgia, Japonia și Spania sunt țările ale căror echipe de gimnastică feminină sunt calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.   

La 5 ani a intrat într-o sală de gimnastică

Maria a mers pentru prima dată într-o sală de gimnastică la vârsta de 5 ani.

„Am fost selectată de la grădiniță, iar a doua zi m-am apucat de acest sport” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Ca să faci sport de performanță și mai ales gimnastică e nevoie și de sacrificii, pe care Maria le-a făcut, atunci când a fost selectată la lotul de junioare. 

“La vârsta de 12 ani și jumătate am plecat de acasă, am fost selecționată la lotul de junioare de la Deva, în 2015 am mers la lotul mare, la Izvorani, după, la Lia Manoliu că s-a mutat lotul. Am stat o jumătate de an acolo, apoi m-am întors la Deva. Din 2016, din septembrie, sunt la Deva” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

A fost operată la tendon

Sportiva a vrut să renunțe de mai multe ori la gimnastică din cauza problemelor medicale și a accidentărilor suferite.

Din 2017 a apărut o durere la tendon, atunci când ateriza și de fiecare dată când sărea mai tare pe picior. A făcut o pauză, a revenit, au apărut iar durerile, s-a oprit, apoi a continuat.

 „În 2019 a început iar durerea și am vrut să mă retrag. Am avut o pauză în vară, când nu știam ce să fac, dar până la urmă am zis că merg la Mondial. La finalul lui noiembrie m-am operat la Viena” - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

Când vine vorba de Olimpiada, Maria spune nu vrea să pună presiune pe ea și e conștientă că la Tokyo va avea concurență puternică.

„Sunt sportive din multe țări care au un nivel înalt de dificultate la exerciții. Eu vreau să îmi fac integralele bine și sunt fericită că mi s-a împlinit visul pe care l-am avut atunci când m-am apucat de gimnastică: să ajung la Jocurile Olimpice“ - Maria Holbură, gimnastă calificată la individual compus, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Sport
Tagurile articolului: gimnastă  jocurile olimpice  maria holbura 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Starul controversat căruia i s-a redus pedeapsa pentru dopaj

Un star din lumea fotbalului a primit o pedeapsă mai...

pixel