Actorul Costel Constantin, Premiul pentru Întreaga Carieră la Premiile Gopo 2021
Data publicării:
Actor de teatru, film și televiziune, Costel Constantin va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră, oferit de Apa Nova București, la cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc pe 28 iunie.

 Costel Constantin s-a dăruit scenei peste jumătate de secol, este societar de onoare al Teatrului Naţional Bucureşti și a jucat alături de maeștri precum Grigore Vasiliu Birlic, George Calboreanu sau Dina Cocea, iar în film a colaborat cu regizori consacrați precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Andrei Blaier sau Dan Pița.

Născut în 1942, Costel Constantin a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București (promoția 1964, clasa Beate Fredanov), avându-i drept colegi pe Ion Caramitru, Virgil Ogăşanu, Ilinca Tomoroveanu, Florina Cercel, Ştefan Radof, Valeria Seciu şi mulţi alţii. A debutat ca actor la Teatrul Național din Iași, unde a activat în perioada 1965-1969, iar din 1969 a devenit actor al Teatrului Național din București, unde a apărut în numeroase roluri principale din piese de Shakespeare, Gogol, Molière sau Caragiale. Face parte din galeria actorilor de mare valoare ai scenei româneşti care au interpretat memorabil rolul lui Ştefan cel Mare (din „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea), alături de Constantin Nottara, George Calboreanu şi George Vraca. De-a lungul carierei sale a jucat alături de maeștri ai teatrului românesc precum Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, George Calboreanu, Cella Dima sau Marcel Anghelescu.

Pe marile ecrane a debutat în pelicula „Porțile albastre ale orașului” (1973, regia Mircea Mureșan), iar de atunci au urmat numeroase lungmetraje, printre care „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (r. Mircea Mureșan), „Ediție specială” (r. Mircea Danieliuc), „De ce trag clopotele, Mitică?” (r. Lucian Pintilie), „Buletin de București” (r. Virgil Calotescu), „Căsătorie cu repetiție” (r. Virgil Calotescu), „Misterele Bucureștilor” (r. Doru Năstase), „Balanța” (r. Lucian Pintilie), „Pepe & Fifi” (r. Dan Pița), „Dulcea saună a morții” (r. Andrei Blaier). Printre serialele TV în care s-a remarcat mai târziu, se numără „Aniela” sau „Iubire și onoare”.

Unul dintre cele mai importante trofee Gopo, Premiul Pentru Întreaga Carieră, a fost acordat la edițiile precedente unor actori emblematici ai filmului românesc: Marin Moraru (2009), Draga Olteanu-Matei (2010), Ion Besoiu (2011), Iurie Darie (2012), Mitică Popescu (2013), Radu Beligan (2014), Coca Bloos (2015), Constantin Drăgănescu (2016), Ion Dichiseanu (2017), George Mihăiță și Vladimir Găitan (2018), Ileana Stana Ionescu (2019), Virgil Andriescu (2020).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: actor  costel constantin  premiile gopo 2021  premiu 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”


Cele mai PERICULOASE alimente care cresc riscul de SUFOCARE

Sufocarea la bebeluși și copii este foarte periculoasă....



pixel