Într-un interviu acordat AGERPRES cu ocazia celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Buzău/Iubeşte/Teatru, Adrian Găzdaru vorbeşte despre provocări, reuşite, dorinţe şi împliniri.

''Eu cred că un festival este un liant, dar totodată şi un loc unde să ne reîntâlnim, să ne regăsim, să depănăm amintiri'', spune el.

În ceea ce priveşte satisfacţia pe care o are după fiecare festival, Adrian Găzdaru ne mărturiseşte: ''După fiecare festival lăsăm la Buzău un public mult mai pretenţios decât să zicem că ar fi fost cu un an în urmă, ceea ce pentru mine, ca director de festival, este o mare satisfacţie. Nu mă gândeam că un director de festival poate să aibă şi astfel de satisfacţii, dar chiar o am. (...) Noi vrem să promovăm aici iubirea, sub toate formele ei, că este iubirea dramatică, iubirea comică, noi vrem să promovăm această iubire şi oamenii trebuie să înţeleagă că doar iubindu-ne putem să trecem muntele''.

AGERPRES: Suntem la ediţia a XVIII-a a Festivalului Buzău/Iubeşte/Teatru şi, cum s-ar spune, sărbătoriţi majoratul. Cum a fost toată această perioadă pentru acest festival care a apărut într-un oraş puţin obişnuit cu evenimentele teatrale. Cât este de important un astfel de eveniment pentru oraş?

Adrian Găzdaru: Într-adevăr, am ajuns la majorat, festivalul a ajuns la majorat. Eu am preluat direcţiunea festivalului din 2017 şi putem spune că acest festival, de când a fost iniţiat, a plecat purtând titlul "Capul de regizor" pe timpul domnului Răzvan Dincă şi a continuat sub direcţiunea doamnei Marinela Ţepuş. După aceea am preluat eu direcţiunea acestui festival.

Un festival întotdeauna este important pentru orice localitate, pentru ţară este foarte important, mai ales în momentul în care el deja începe să depăşească graniţele ţării şi să se internaţionalizeze. Este o imagine a culturii ţării respective, în speţă în ţara noastră, în România, este o imagine şi un ambasador al culturii româneşti în străinătate. Teatrul în general este o punte de legătură şi o puncte de afirmare a valorilor culturale româneşti, a poporului român, a gândirii poporului român, a tradiţiilor poporului român. Deci importanţa pentru Buzău (...) este foarte, foarte, foarte mare. Într-adevăr, Buzăul este un teatru, să spunem, de semi-proiect, teatru de proiect, dar aici au jucat mari actori ai scenei româneşti, au venit spectacole foarte mari, foarte importante în palierul repertorial teatral românesc, este un oraş care şi-a educat publicul, este un oraş, putem spune un oraş culturalizat, un oraş care iubeşte actul performant artistic, teatral sau muzical sau orice, mai ales că de aici au plecat foarte multe valori româneşti în diferite domenii.

AGERPRES: Festivalul în atâţia ani de existenţă şi-a format nu doar un public fidel, ci şi-a câştigat şi prieteni fideli, actori care revin an de an, se întâlnesc cu publicul? Credeţi că acesta este rolul principal al unui festival de teatru?

Adrian Găzdaru: Da, în vremurile actuale da. Dar chiar şi în trecut, înainte de Revoluţie, orice festival era o bucurie a reîntâlnirii, pentru că în momentul în care tu terminai facultatea, înainte se duceau la Piatra Neamţ, unde era stagiatura obligatorie de trei ani, după care se împrăştiau în ţară şi se mai întâlneau la festivaluri. Era destul de greu să te întâlneşti, să stabileşti o întâlnire sau să te întâlneşti în alte condiţii. Un festival într-adevăr devenea o emulaţie artistică într-un anumit moment, într-un anumit oraş prin aceste festivaluri.

În primul rând, se adunau şi erau într-o concurenţă foarte frumoasă. Chiar şi acum există o concurenţă foarte frumoasă putem spune, adică s-a păstrat această nobleţe pe care orice teatru trebuie să o aibă, acest respect faţă de o altă instituţie cu care intră în competiţie. Este competiţie, putem să spunem, o competiţie foarte onestă şi foarte corectă şi foarte pragmatică şi chiar cu dragoste. (...) Mi-a plăcut foarte mult că trupa teatrului din Botoşani (...) a venit în sală să vadă trupa teatrului din Galaţi. Asta înseamnă nobleţe, înseamnă dragostea faţă de ceilalţi colegi ai tăi din alte teatre. Eu cred că un festival este un liant, dar totodată şi un loc unde să ne reîntâlnim, să ne regăsim, să depănăm amintiri, pentru că seara, după ce se trage cortina, deja se stă la - hai să spunem - acele agape care erau înainte şi se deapănă amintiri foarte frumoase, din trecut sau din prezent.

AGERPRES: Festivalul are un specific, şi anume un juriu al publicului care este ales an de an în prima seară de festival. S-a întâmplat ca de foarte multe ori opţiunea juriului de specialitate să coincidă cu cea a juriului publicului. Asta înseamnă că festivalul a reuşit să-şi formeze un public cu criterii şi repere?

Adrian Găzdaru: Da, am mai spus asta, aici la Buzău, cel puţin de când am preluat eu conducerea acestui festival, chiar în ultimii ani, şi dacă nu mă înşel chiar anul trecut, preferinţele juriului de profesionişti au concis în totalitate cu preferinţele juriului publicului, ceea ce pentru un director de festival, pentru o echipă a festivalului este o mare satisfacţie, o mare bucurie, o mare împlinire. Într-adevăr, Buzăul, după 17 ediţii de festival, a ajuns să aibă un public poate mult mai critic, mai pretenţios decât juriul de profesionişti. După decernarea premiilor din fiecare an, i-am întrebat pe membrii juriului publicului de ce au dat premiul acelui spectacol. Vreau să vă spun că m-au uimit, m-au surprins plăcut - toată această analiză a spectacolului, nu numai din punct de vedere artistic, nu numai din punct de vedere al vedetelor care erau un spectacol -, chiar au intrat în scenografie, chiar au intrat în light design, chiar au intrat în muzica spectacolului şi atunci am zis: ''Ok, uite că am câştigat!".

Am câştigat şi după fiecare festival lăsăm la Buzău un public mult mai pretenţios decât să zicem că ar fi fost cu un an în urmă, ceea ce pentru mine, ca director de festival, este o mare, mare, mare satisfacţie. Nu mă gândeam că un director de festival poate să aibă şi astfel de satisfacţii, dar chiar am această satisfacţie. Bine, echipa este şi formată dintr-un selecţioner foarte, foarte drastic - doamna Carmen Stanciu, care nu face rabat la calitate şi la mesajul pe care fiecare ediţie a festivalului trebuie să-l transmită. Noi vrem să promovăm aici iubirea, sub toate formele ei, că este iubirea dramatică, că este iubirea comică, noi vrem să promovăm această iubire şi oamenii trebuie să înţeleagă că doar iubindu-ne putem să trecem muntele.

AGERPRES: Dumneavoastră aţi fost prezent în acest festival încă de la primele ediţii - dacă nu mă înşel chiar de la a doua ediţie - atunci când aţi venit şi aţi jucat pe scena festivalului. Cum a fost trecerea de la actor invitat pe scenă la director de festival?

Adrian Găzdaru: În primul rând, mă puneţi să fac un exerciţiu de memorie. Da, într-adevăr, aceste două laturi se disociază. Una este când eşti actor şi vii invitat într-un festival şi ai satisfacţia că acel spectacol a transmis ceva selecţionerului de festival şi te-a selecţionat, şi ai venit şi ai jucat, plus că acum 17 ani când am jucat aici eram şi eu cu mult mai tânăr şi era emoţia întâlnirii cu un alt public, pentru că aici, din punctul meu de vedere, este o mare greşeală că s-a renunţat la acele turnee care se făceau în perioada comunistă. Se făceau tot felul de turnee, de deplasări în alte localităţi şi aveai exerciţiul altui public, pentru că fiecare public reacţionează altfel, reacţionează la alte mesaje decât cele la care reacţionează publicul tău constant din urbea în care tu îţi desfăşori activitatea ca actor, şi întâlnirea cu publicul buzoian atunci m-a emoţionat foarte tare şi m-a descătuşat la final prin aplauze. Chiar îmi aduc aminte că au aplaudat frenetic, s-au ridicat în picioare şi au aplaudat, ceea ce pentru un actor înseamnă că am reuşit, să spunem, să trecem rampa şi să pătrundem în sufletul lor, iar mesajul nostru a ajuns exact acolo unde ne-am dorit noi să-l trimitem.

Ca director de festival, da, e o evoluţie. Cred că şi acel spectacol - pot să spun - a fost o cărămidă la evoluţia mea, dar evoluţia, corectitudinea mea, pragmatismul meu din punct de vedere directorial, în clipa în care am intrat în această tagmă frumoasă a managerilor, cred că asta m-a promovat şi a dat încredere actualei direcţiuni a Teatrului "George Ciprian" şi doamnei Gina Chivulescu de a mă nominaliza ca director al festivalului buzoian. Cred că trecutul meu managerial şi viziunea mea managerială - am condus două teatre - teatrul din Bacău şi Teatrul Excelsior -, cred că astea au stat mai mult la baza numirii mele ca director de festival.

AGERPRES: Aţi fost actor, director de teatru, atât în ţară cât şi în Bucureşti, iar în prezent sunteţi director de festival. Vă gândiţi să-l puneţi la treabă din nou pe actorul Adrian Găzdaru?

Adrian Găzdaru: Mă gândesc, da, mă gândesc de ceva timp să-l pun la treabă din nou pe actorul Adrian Găzdaru. Mulţi spun că este ca mersul pe bicicletă, dar nu, nu e o meserie pe care să o consider ca un mers pe bicicletă, care nu se uită, e o meserie care se face cu suflet, e o meserie care se face cu dragoste, e o meserie care se face zilnic. Este ca un antrenament, aşa cum maestrul meu, Dumnezeu să-l odihnească, Mircea Albulescu, ne spunea la clasă: "Trebuie să vă antrenaţi întotdeauna să săriţi peste cât vă ridicaţi voi ştacheta. Trebuie întotdeauna să săriţi cu cel puţin zece centimetri peste ştacheta pe care v-aţi ridicat-o".

Am încercat să fac ceea ce foarte mulţi fac. Din păcate, din punctul meu de vedere, consider că în momentul în care Dumnezeu îţi oferă această şansă de a conduce o instituţie de cultură, cred că ar trebui să te ocupi doar de management şi să laşi actoria deoparte, să o treci puţin în stand-by şi să te ocupi de managerierea acelei instituţii, pentru că niciodată nu o să ai cum să faci două, trei lucruri o dată. Nu intră niciodată două săbii în aceeaşi teacă. Acum, de când nu mai sunt la Teatrul Excelsior, voi încerca, încet, încet, cu roluri mai mici, să încep să-mi reiau antrenamentul actoricesc şi sper cu experienţa pe care o am acum, cu maturitate pe care o am acum, cu tot ceea ce am învăţat în această perioadă de management teatral, cât şi ca manager de festival să reuşesc într-un timp foarte scurt să depăşesc acest handicap de care trebuie să scap - faptul că nu am mai jucat de 14 ani, că nu am mai urcat pe scenă în calitate de actor.