SPECTACOLA:  Fiecare poveste începe cu „a fost odată". Care este povestea ta cu Actoria? A fost odată... 

Ana Udroiu: …o fetiță care, la mesele în familie, îi distra pe toți, imitând tot felul de celebrități sau chiar membri ai familiei și vecini. Toată lumea se prăpădea de râs, iar fetița se simțea foarte bine că era mereu în centrul atenției. Îi plăcea să cânte, să danseze, să organizeze coregrafii, să picteze, deci erau toate semnele că va alege un drum care îi va solicita creativitatea. Prin clasa a XII-a am ajuns totuși la două variante: ori dau la actorie, ori la design vestimentar. Mi-am ales Actorie pentru că admiterea mi se părea mai simplă. „Ce mare chestie e și actoria asta? Învăț acolo niște poezii și un monolog și le zic și aia e”. Și chiar așa de simplu e. Ce mare chestie?! Înveți acolo un text, asculți regizorul, înveți traseul personajului, nu știi cum să îți rezolvi scenele, te apucă anxietățile, ajungi să te îndoiești de toate deciziile pe care le-ai luat în viață, te întrebi unde te situezi între mediocritate și plafonare, pui la îndoială utilitatea artei pe care o faci și ajungi să trăiești cu toate emoțiile astea, mai mereu. Simplu, nu? 

SPECTACOLA: Ce crezi că observă cineva la tine, prima dată? Ești tipul de persoană extrovertită, mereu în centrul atenției... sau îți place să stai în umbră și să analizezi?

Ana Udroiu: Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană care aduce veselie într-o încăpere. Îmi place să ies în evidență, să fiu admirată, să strălucesc, deci cred că mi-am ales bine meseria. Dar am și momente când sunt în rolul de observator și îi las pe alții să preia frâiele în locul meu. Îmi place să cred că simt atmosfera într-un grup și am mereu bunul simț să nu cer atenție când nu e cazul. 

SPECTACOLA:  Totuși, ce-ar fi fost... dacă n-ar fi fost Actoria? Sau mai bine zis: ce-ai fi fost?

Ana Udroiu: La un moment dat, mama mi-a propus sa dau la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza”. Făceam și meditații la desen pe atunci, deci puteam foarte ușor să aleg un cu totul alt drum. Mă întreb și eu uneori: Cum ar fi fost viața mea? Poate aș fi fost scenograf? Designer vestimentar? Designer de interior? Apoi, când am dat la Teatru, am încercat în paralel să fac și Academia de Studii Economice. Am stat doar un semestru, cam până la balul bobocilor – ce-i drept, îmi cam plac petrecerile – și apoi mi-am retras dosarul. Mă gândesc și acum unde as fi fost dacă renunțam la Teatru în loc de ASE.

SPECTACOLA:  Ai absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” - București. Coincidență... sau nu, veneai de la Colegiul Național „I.L. Caragiale”. Nu pot să nu te întreb... joci Caragiale?

Ana Udroiu: Ironic, nu am jucat niciodată Caragiale. Recunosc, mi-a fost mereu frica să mă apropii de piesele lui. Un maestru al comediei și situațiilor comice, dar și un fin observator al psihologiei românului... Ca să nu mai zic că textele sale au fost montate în foarte multe variante, deci aș risca să fiu mediocră sau repetitivă. Mi-ar plăcea totuși să lucrez o piesă de Caragiale sub îndrumarea lui Radu Gabriel. Dumnealui este unul dintre puținii care știu cu adevărat sa lucreze aplicat pe textele lui Caragiale. 

SPECTACOLA: Te place camera de filmat. Ai jucat și în filme, te găsim pe IMDb. Ce șanse reale sunt pentru ca actorii români să aibă acces la casting pentru producții internaționale? 

Ana Udroiu: Până la șanse, sunt multe lucruri de luat în calcul. În primul rând, fiecare actor are prioritățile și preferințele lui. Sunt actori îndrăgostiți de scenă, unii care și-au găsit locul în televiziune, alții în filmele românești. Contează foarte mult ce îți dorești cu adevărat. Abia când îți setezi prioritățile, poți ști ce ai de făcut mai departe. Normal că există șanse, doar că trebuie să te racordezi la regulile jocului. Trebuie să ai fotografii care să te pună în valoare, să ai video-reel, să știi cum să faci un self tape, poate chiar să investești în câteva lumini și o cameră bună pentru castinguri. Dar dacă te sună un director de casting duminică dimineața că are nevoie de un self tape chiar în ziua respectivă?! Ai disponibilitatea și voința necesare să lași totul deoparte și să înveți text, să te aranjezi, să te gândești un pic la personaj, să te filmezi cum trebuie și să trimiți audiția înainte de deadline? De-abia atunci putem vorbi de șanse reale. 

SPECTACOLA:  Ai scris și câteva scenarii. De voie sau de nevoie? Adică... ai simțit că nu găsești colaborările care să te pună în valoare ca actriță sau vrei să îți dezvolți condeiul și să apari pe generic nu ca „actriță”, ci ca „scenarist”?

Ana Udroiu: Și una și alta. Cine n-ar vrea să aibă luxul de a-și scrie singur un personaj care să facă tot ce își dorește el? Mai ales când se ivește ocazia de a scrie împreună cu alți oameni care gândesc în aceeași direcție. Am avut norocul de a face o echipă foarte frumoasă împreună cu Olimpia Melinte, Romina Boldaşu și Andreea Șovan. Ne-am întâlnit din întâmplare, ne-am împrietenit și așa am reușit să creăm proiectul nostru de suflet, serialul CASTiNG. A fost unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat, care mi-a dat încredere că pot crea și eu lucruri din imaginația mea și că nu trebuie să aștept mereu să sune telefonul ca să pot juca.

INSTRUMENTUL CEL MAI DE PREȚ PE CARE ÎL ARE UN ARTIST ESTE CURIOZITATEA

SPECTACOLA: Cât de important este pentru un actor să se priceapă și la editare video, photoshop... și toate aceste instrumente magice ale tehnologiei. Când joci, te ajută faptul că înțelegi limbajul oamenilor din spatele camerei?

Ana Udroiu: Da. Cred că instrumentul cel mai de preț pe care îl are un artist este curiozitatea. Desigur, fiecare artist își îndreaptă atenția spre ce îl interesează. Pe mine m-a interesat mereu să aflu cum și de ce funcționează lucrurile într-un anumit fel. Apoi, mi-a plăcut mereu să învăț singură tot felul de lucruri ca să nu depind de nimeni. Așa am învățat să îmi editez singură pozele și video-urile. Astfel poți avea un control mai bun asupra materialelor tale ca artist.

SPECTACOLA:  Care rol te pune în cea mai frumoasă lumină?

Ana Udroiu: Eu cred că rolul lui Wednesday din „Familia Addams”, pentru că am ocazia să cânt, să dansez și să arăt mai multe culori din paleta mea actoricească. 

SPECTACOLA: Care este rolul care te-a copleșit, la început, dar pe care l-ai „îmblânzit”, apoi?

Ana Udroiu: Cu siguranță Wednesday, pentru că este una dintre cele mai mari provocări cu care m-am confruntat. Mi-a fost foarte greu la început, pentru că nu eram stăpână pe niciun aspect. Song-urile erau foarte grele pentru mine, nu înțelegeam cheia de joc, nu eram stăpână nici măcar pe ce am de făcut ca personaj. Treptat, cu multă muncă și răbdare, am reușit să o aduc pe Wednesday la forma pe care mi-o doream. Sigur că mai am și acum chichițe pe care aș vrea să le lucrez, dar tocmai din acest motiv nu mă plictisesc niciodată să joc acest rol. 

SPECTACOLA: Care personaj este cel mai aproape de tine, Ana?

Ana Udroiu: Cred că Laura din „Arlecchino și pierdutele iubiri”. În primul rând pentru că mereu mi s-au oferit rolurile de tânără/ingenuă/amorezată și eu voiam să joc rolurile comice. În al doilea rând, pentru că mi-a oferit șansa să pun la treabă masca de clovn, iar masca asta ludică, dornică să facă lumea să râdă este masca mea de suflet. 

CEL MAI FRUMOS COMPLIMENT ESTE ATUNCI CÂND CINEVA ÎMI SPUNE CĂ SUNT AMUZANTĂ

SPECTACOLA: Apropo, de ce vă confundă lumea, pe tine și pe Ana Ularu? 

Ana Udroiu: În facultate, profesoara de mișcare îmi zicea mereu „Ana Ularu”. Na, nu mă deranja. Ca să fiu sinceră, nu m-ar deranja nici daca ni s-ar confunda creditele pe iMDB.

SPECTACOLA: Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit pe scenă?

Ana Udroiu: Pentru mine, cel mai frumos compliment este atunci când cineva îmi spune că sunt amuzantă. Recent, mi s-a spus că tipologia ingenuă comică. Am simțit că, în sfârșit, cineva vede în mine mai mult decât o fată frumoasă pe scenă. 

SPECTACOLA:  Ce înseamnă pentru tine Teatrul EXCELSIOR?

Ana Udroiu: Nu știu cum, dar mereu am avut noroc să am în jurul meu oameni frumoși. La școală, la liceu, în facultate, iar acum în Teatrul EXCELSIOR. Suntem o echipă foarte închegată și nu mă refer numai la actori, iar asta cred că se vede și pe scenă. Este un loc unde mă duc și mă simt bine, nu mă simt judecată, simt că oamenii se susțin reciproc și că lucrează cu plăcere în toate proiectele. Ne știm doar de 4 ani, dar simt că am evoluat cu toții, tocmai datorită atmosferei și prieteniei care s-a creat între noi.
 

SPECTACOLA:  Care este regizorul care te-a șlefuit cel mai bine, până acum?

Ana Udroiu: Cel mai mult simt că am crescut din punct de vedere artistic datorită lui Răzvan Mazilu. De la el am învățat că niciodată nu există „hai că merge și așa”, că în orice repetiție trebuie să investești aceeași energie pe care o vei avea și în spectacol, că orice gest pe scenă este un gest făcut pentru totdeauna. Dar mi-a și confirmat că mai presus de talent și simțire, disciplina este cea care te va ajuta mereu să excelezi în ceea ce faci.

SPECTACOLA: Care este rolul pe care ți-l dorești?

Ana Udroiu: Mi-aș dori să mă întorc la Nina Zarecinaia din „Pescărușul” sau la Mona din „Steaua Fără Nume”. Sunt curioasă cum le-aș aborda acum, după atâția ani în care m-am maturizat atât din punct de vedere personal, cât și profesional.

SPECTACOLA: Ești actriță, ești tânără și ești și frumoasă. Cum te înțelegi cu colegele de breaslă? Există prietenii adevărate între actrițele care împart aceeași tipologie pentru un rol?

Ana Udroiu: N-o să mint să zic că totul e minunat în tagma noastră și că toate actrițele sunt bff-s între ele. Concurența este foarte mare, breasla e micuță, iar roluri de femei în dramaturgie sunt destul de puține. Cu toate acestea, eu mi-am făcut prietene în toate proiectele prin care am trecut și am reușit să trecem peste toate barierele concurenței, pentru că am decis că mai importante sunt relațiile cu care rămâi și în afara meseriei.
 

SPECTACOLA:  Dacă ar fi să te întorci cu recunoștință către cineva din trecutul tău care a făcut un gest care a contat și căruia nu ai apucat să îi mulțumești, către cine merge gândul tău și de ce?

Ana Udroiu: Eram printr-a XII-a la un curs de teatru și după ce s-au terminat toate ședințele, colegul meu, Dragoș Olaru, mi-a zis „bai, Ana, tu trebuie să dai la Teatru!”. Peste vreo doi ani ne-am întâlnit pe scările facultății, eu eram deja în anul II și el era în anul I, tot la Actorie. Cred că i-am mulțumit și în persoană, dar mie momentul mi s-a părut foarte frumos și demn de povestit.