Aventuria i-a început încă de la 5 ani, atunci când s-a lăsat inspirat de la părinți pentru a îi plăcea muzica adevărată. El a crescut cu clasici, iar acum, după mulți ani, a ajuns să compună propriile melodii.

„Cred că totul a început de la vârsta de 5 ani, de la tata. Îl înnebuneam cu Holograf, dar numai cu două piese. Tata, fiind pasionat de muzică, mi-a arătat Skid Row, Aerosmith, iar mama avea o pasiune pentru Bon Jovi. Tata a decis să mă ducă la un curs de muzică, iar eu am ales tobele în prima etapă. De acolo, am studiat aproximativ opt ani tobele. Am cântat în trupe de cover, chestii micuțe. Apoi am zis că vreau să fiu frontman. Am făcut un an de canto, dar nu m-a pasionat cursul în sine, așa că am început să mă dezvolt singur. Pasiunea pentru muzică am preluat-o de la părinți și de la artiști, din interviuri.”, spune Vlad.

Genul lui muzical și influențele artistice

„Nu pot să zic că ne-am găsit un gen muzical concret, dar îmi place să mă inspir din fiecare parte. Am perioade în care ascult doar pop și fac 2-3 piese pop, după care, într-un weekend, ascult Bon Jovi, Aerosmith și fac o piesă rock. Momentan, îmi permit să explorez mai multe stiluri, iar dacă prinde unul anume, voi rămâne pe acela.”

În materie de artiști, tânărul îl vede pe Bon Jovi drept maestrul muzicii. Însă, dacă e să vorbim de vremuri mai actuale, Harry Styles și Justin Timberlake sunt cei care l-au marcat.

„Cred că Bon Jovi este preferatul meu. Dar, în momentul actual, sunt între doi artiști pe care îi ascult mult: Harry Styles și Justin Timberlake. Din România, ar fi Holograf. Nu prea am mai ascultat muzică românească, poate doar zona rap și trap, unde Oscar ar fi un exemplu.”, mai zis el.

Cum a fost prima experiență pe scenă?

„Cred că prima experiență pe scenă a fost destul de seacă din punct de vedere mental, pentru că nu realizam ce reușisem să fac. Școala de muzică pe care am făcut-o e chiar aici, în studio. Făceam concerte la Berăria H, iar acela a fost primul meu contact cu scena, dar eu nu realizam ce înseamnă să cânți acolo. Ziceam: ‘Hai că mă urc și eu pe scenă, cânt puțin, emoții are oricine.’ Cântam și era ok. Pe măsură ce am crescut, am urcat pe scenă și am cântat câte una-două piese din ale mele și am văzut reacțiile. Atunci devine mai intens, mai emoționant și apare anxietatea. Este o senzație pe care o simți în gât, dar trece după ce rostești primele trei cuvinte”, spune Vlad.