După ce am vorbit despre prima parte a experienței sale bogate, Spectacola prezintă și partea a doua a interviului „Profil de artist”, cu Bogdan Mihai Radu, pictorul care a îndurat paralizia pentru artă, și nu numai.

Dacă în prima parte a interviului am discutat cu acesta despre copilărie și primii pași pe care i-a făcut în domeniul artistic, acum ne-a dezvăluit primii pași în adevărata carieră de artist. 

Fiind decorat de Președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria C - „Artele plastice”, pentru faptele sale artistice, Bogdan Mihai Radu a dat din coate mult și bine pentru a ajunge în locul mult dorit, fiindu-i sesizate imediat capacitățile de către autoriățile române.

Anii de paralizie și greutățile pe care le-a întâlnit pe parcurs nu l-au făcut să se gândească nici măcar o dată la opțiunea finală- abandonarea visului său.

După ce nu s-a regăsit în Liceul CFR, Colegiul de Informatică, Școala de Tehnician Silvic, povesteam în prima parte a interviului, Bogdan Mihai Radu a aplicat la un Colegiu de Art-Terapie, acolo unde, deși se pregătea pentru cu totul altceva, talentul i-a fost sesizat, iar conducerea insituției, dar și profesorii Centrului i s-au alăturat în demersurile sale, creându-i în acest fel prima expoziție de artă, la nici 30 de ani, în Sibiu.

Drumul nu a fost unul ușor, deoarece artistul a trebuit să dovedească multe până la prima expoziție oficială. Cu toate acestea, având parte și de persoane conștiente de talentul lui, Bogdan Mihai Radu a vândut primul său tablou în cadrul expoziției precizate, reprezentând, practic, rampa de lansare pentru cariera sa, dar și primul pas în activitatea pe care avea să o facă pentru următorii 20 de ani.

Partea I. Începuturile 

Partea a III-a. România cunoscută de străini

Partea a II-a. Înghețul

Primul pas- o căzătură.

Spectacola: Mă bucur să aflu că ai numai cuvinte frumoase la adresa tuturor persoanelor pe care le-ai întâlnit, dar spune-mi una dintre provocările pe care le-ai întâmpinat pe parcursul Colegiului de Art-terapie.

Bogdan Mihai Radu: Începusem să am probleme de sănătate. Am avut probleme de echilibru, probleme motorii, cu coloana. Am fost la fizioterapie. Primisem un diagnostic, prin 2003 sau 2004, de parapareză spastică, cel puțin așa scrie în hârtia medicală. Abia puteam să merg, iar și atunci cu dureri. Mi-a fost teamă că nu voi mai termina școala de terapie prin artă. După o perioadă de aproape un an îmi mai revenisem. Oricum, drept urmare, în 2010, adică la vreo 6-7 ani, aveam să paralizez complet. 

Spectacola: Practic, la numai 24 de ani, paralizasei complet, și cu toate astea, nu te-ai oprit o clipă din a realiza artă. Ți-a modificat acest eveniment catastrofal în vreun fel stilul artistic?

Bogdan Mihai Radu: Într-un fel, da. Aveam o stare ușor depresivă. Pictam mai întunecat, nu mai eram așa viu în culoare, probabil că era firesc.

Spectacola: Îmi poți da un exemplu?

Bogdan Mihai Radu: Pictasem un sat, din imaginația copilăriei mele, foarte întunecat. Cu case în ruine, aproape nocturn. Oamenii simțiseră ceva diferit, dar cei de specialitate au apreciat foarte mult. Ziceau că e mult mai matură tehnica. Așa că începusem și pe partea asta să pictez, foarte diferit de cum îmi obișnuisem clienții, dar a fost bine, în final.

După un timp de imobilitate, Bogdan Mihai Radu a decis să se înscrie la o facultate de profil pentru a îl ajuta în cariera sa. Destinul l-a îndrumat spre Cluj, acolo unde avea să se lovească de noi provocări.

Spectacola: Cum a fost facultatea? Când ai dat tu admiterea, colegii tăi erau deja cu cinci sau chiar șase ani mai tineri decât tine.

Bogdan Mihai Radu: Până la facultate eu mai luasem niște premii. Concursuri locale sau prin diverse asociații, mă gândeam că ar conta mult la facultate. Dar, ajuns în facultate, în primul an, am observat că nu era chiar așa. Eu fiind un pic mai mare ca vârstă decât colegii, care veneau direct de pe băncile liceelor de artă, m-am simțit cumva izolat.

Era normal ca ei, fiind foarte tineri, să nu aibă foarte multe lucrări la portofoliu. Practic, n-a contat ce aveam eu în spate, toți eram egali, toți învățam aceleași lucruri. Pe atunci aveam și acea tendință să mă dau ușor mare. Eu nu eram obișnuit cu toată tehnica de materie plastică, de studii. Ei știau să măsoare un portret, să creeze după un material viu, eu nu. Eram panicat, mi-era frică de faptul că n-o să-mi iasă. Erau și foarte mulți talentați și mă impresiona acest lucru. 

Profesorul era și el pictor, normal, dar parcă era o concurență directă nu doar între coleg-coleg, dar și profesor-elev, că și profesorul expunea ca artist. Aveam și eu expoziții, dar eu rămâneam studentul lui. Îmi tot spuneam că voi recupera, neavând un liceu de arte în spate. Îmi puneam tot felul de întrebări, dacă merită să fac acea facultate, dacă am ce învăța acolo. Până la urmă am zis că e loc de cunoaștere. Am avut conflicte, dar nu majore. Dar nu am reușit să termin facultatea din cauza problemelor medicale majore care au apărut.

Gâtul și gura au luat locul degetelor și mâinilor.

Pe lângă un accident rutier în urma căruia Bogdan Mihai Radu a rămas cu mâna și câteva coaste rupte, problemele de sănătate se agravaseră. El deja nu mai putea face față absențelor motivate pe temei medical, întrucât a revenit o veche problemă de care crezuse că scăpase: Guillain-Barré.

Bogdan Mihai Radu: Deci nu mi-am găsit locul în Cluj-Napoca. Am avut și un accident de mașină, într-un taxi. Am avut mâna și o coastă rupte. Reușisem să ajung în anul doi la facultate, dar nu încheiasem primul an, din cauza absențelor motivate de problemele medicale. Încercam să recuperez, dar se agravaseră chestiunile de sănătate. A trebuit să merg la București, pentru controale.

Anul era înghețat pe motiv medical și pe timpul șederii la București am paralizat total. Doar gâtul și gura le mai puteam mișca și asta a durat doi ani de zile. Mi-au pus diagnostic de sindrom Guillain-Barré. Oricum, dacă e un mare câștig pe care l-am avut după cei doi ani la Cluj, care mi-a rămas ca o amprentă, acesta e prietenia cu domnul Brudașcu, pictorul Corneliu Brudașcu. El mi-a influențat mult stilul pe flori.

Spectacola: După cei doi ani de paralizie, cum ai reintrat pe scenă?

Bogdan Mihai Radu: Între timp, îmi schimbasem stilul, intrasem pe zona abstractă. În timpul spitalizării, timp de doi ani am pictat cu pensula în gură. Așa că mai mult flori pictam, nu mai aveam dexteritate pentru detalii. Am fost ajutat și de colegii de salon, care pur și simplu mă ajutau să țin pensula în mână.

Spectacola: Ai reușit să vinzi ceva pe toată această perioadă?

Bogdan Mihai Radu: Da. Absolut tot. A fost un caz mai special cu paralizia mea și eram deja cunoscut ca pictor. Îmi lipseau banii de medicamente, cam așa era la vremea respectivă. Practic, un post de televiziune a organizat o campanie ca să strângă fonduri pentru mine. Mulți artiști mi-au dedicat concerte. Știu, de pildă, că Tudor Chirilă a fost unul dintre ei. La un moment dat, s-a făcut și un bal caritabil în București, cu sloganul „Ajută-l pe Mihai Bogdan Radu să picteze din nou”; Cazul meu fusese destul de mediatizat. Nu-mi aduc aminte în rest, a fost destul de greu. Dar datorită campaniei făcute în numele meu am avut tot felul de clienți.

În timpul carierei mele bucureștene am cunoscut tot felul de oameni care m-au ajutat și vreau să menționez pe regretatul umorist Dan Mihăescu, care a crezut mult în mine ca pictor, el fiind doar unul dintre mulți alții.