Manuscrisele, notele, însemnările, corespondenţa sau documentele lui Eminescu sunt oferite publicului în format digital
Fondul Monetar al Memorialului Ipotești va fi pus gratuit sub format digital

Manuscrisele, notele, însemnările, corespondenţa sau documentele care i-au aparţinut lui Mihai Eminescu şi care se află în proprietatea Memorialului Ipoteşti vor fi puse la dispoziţia publicului în format digital, se arată într-un comunicat de presă transmis de conducerea instituţiei de cultură.

Potrivit sursei citate, fondul documentar al Memorialului Ipoteşti va fi pus gratuit la dispoziţia celor interesaţi prin intermediul paginii de internet a instituţiei (www.eminescuipotesti.ro), unde va fi disponibilă atât varianta scanată a textului, cât şi varianta transcrisă şi comentată.

"În dorinţa de a facilita accesul celor interesaţi la documentul autentic, digitizarea Fondului Documentar a devenit una dintre priorităţile Memorialului, în situaţia când, pe de o parte, consultarea frecventă a documentelor rare şi vechi trebuie limitată în vederea protejării acestora, iar pe de altă parte, deplasarea la Ipoteşti, ca şi deplasarea spre alte fonduri de documente şi carte, a devenit dificilă în condiţiile pandemiei", susţin oficialii Memorialului Ipoteşti, potrivit Agerpres.

Punerea în circulaţie a acestor documente a început în luna octombrie şi este rezultatul muncii unei echipe de specialişti ai unităţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean. Liliana Grecu s-a ocupat cu scanarea şi prelucrarea documentelor, Mihaela Aniţului, de descifrarea şi transcrierea documentelor, menţinând ortografia originală a textelor iar managerul Ala Sainenco, de comentarea şi reconstituirea contextului socio-cultural al documentului.

"Corespondenţă, fotografii, cărţi poştale, acte şi documente, manuscrise, note, însemnări, carte rară şi publicaţii de epocă, tot ce formează Fondul Documentar Ipoteşti, va fi pus, treptat, la dispoziţia publicului larg. Toate aceste piese reconstituie o epocă şi întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu, readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut atingere cu poetul. Unele dintre documente au fost publicate anterior, integral sau fragmentar, altele sunt inedite. Printre acestea, cititorul va recunoaşte sursa de inspiraţie pentru unele studii biografice, va avea surpriza unor informaţii sau imagini noi, va putea descoperi caligrafia delicată sau exprimarea reverenţioasă specifică secolului XIX", se mai precizează în comunicat, potrivit Agerpres. 

Data: 04 dec 2020, 21:57
Autorul articolului: Florentina Arcu
Categorie: Carte
Tagurile articolului: Botosani  Casa de Cultura  ipotesti 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru a doua jumătate a lunii septembrie. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursă foto: Youtube/ TVR

Horia Moculescu și Marina Voica, poveste de dragoste neîmplinită. Ce a mărturisit artistul, după 60 de ani: „Ne trezeam, ne culcam împreună”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Mona Segall, captură video Youtube/ Fain & Simplu cu Mihai Morar, Instagram

Mona Segall, producătoarea America Express, renunță la show-ul de succes: „Nu vrea să mai filmeze în...”

Sursă foto: Instagram/ Jorge, Andreea Bălan

Jorge, reacții dure după ce a dat de pământ cu talentul muzical al Andreei Bălan: „E tipul ăla care vinde pijamale?”

Sursa foto: Elena Merișoreanu, captură YouTube/ kanal d

Elena Merișoreanu, rețeta inedită de murături, pe care o prepară în fiecare toamnă. Care este ingredientul secret al artistei: „Așa îți ții bărbatul pe lângă casă”

Sursă foto: Unsplash.com/ Jackub Pasis

Care sunt cele mai frumoase semne zodiacale? Află care este cea mai atractivă trăsătură a zodiei tale

Mihai Bobonete, Gabriel Cotabiță, captură video YouTube

Cum l-a țepuit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. Cântărețul, avertisment în privința comediantului: „E periculos. Ăsta o să-ţi ia lucruri din casă”



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...