Colaborare „dezastruoasă” cu Maia Morgenstern, Adriana Trandafir și Aura Călărașu în „Ca fetele”. Producătorul Tiberiu Ioana: Când le vedeam, aveam emoții
Data publicării:
În prezent, Tiberiu Mihail Ioana este atât producător general, cât și actor pentru filmul „Ca fetele”, care va fi lansat pe 13 septembrie în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Vertical Entertainment. Filmul urmărește povestea a trei prietene care pornesc într-o aventură plină de umor.

Ideea filmului „Ca fetele” îi aparține în totalitate și a fost inspirată de mama sa. Tiberiu își dorește prin această producție să aducă un omagiu puterii și independenței femeilor, subliniind capacitatea lor remarcabilă de a dărui.

La vârsta de 42 de ani, Tiberiu Mihail Ioana a absolvit Facultatea de Drept și a profesat doar o scurtă perioadă în acest domeniu. Deși este încă membru al Baroului Consilierilor Juridici Prahova, a decis să renunțe la cariera de avocat pentru a se dedica cinematografiei, domeniu care l-a fascinat încă din copilărie.

 

Spectacola: În „Ca fetele” îl interpretezi pe Radu, fiul Rozanei (Aura Călărașu), avocat. Ai trecut prin transformări fizice semnificative, cum ai reușit?

Tiberiu Ioana: „Da, așa e. Pentru acest rol m-am îngrășat opt kilograme, nu a fost ușor într-un timp scurt, dar m-au ajutat pizza, înghețata și berea. Acesta a fost meniul. Apoi, Radu e destul de diferit de mine, poate chiar opusul. E un personaj mai boem, dar ușor mai neglijent, în sensul nu îi pasă de imaginea sa, de chestiile materiale, de haine etc. E un tip foarte deștept, citit, ambițios și pasionat de cariera de avocat, însă personal nu pune preț pe aspectul său. Iar eu patru luni nu m-am bărbierit și nu m-am tuns. Și încă un artificiu a fost să port ochelari. M-am jucat cu ochelarii tatălui meu, așa mi-a venit ideea că i s-ar potrivi și personajului. Dar la filmare nu a fost ușor. Mă incomodau pe nas sau îi uitam pe cap”.

 

Spectacola: Ce nu ai făcut niciodată până acum și ai învățat cu ocazia acestui film?

 

Tiberiu Ioana: „Că trebuie să ai o rezervă de minim 25% din valoarea inițială a bugetului, pe parte de producție. Ca actor, cum să faci față emoțiilor când joci alături de nume ca doamnele Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu. Ele m-au ajutat foarte mult, s-au comportat atât de normal și firesc și m-au făcut să mă simt de-al lor, încât emoțiile au dispărut de la sine pe platou”.

 

Spectacola: Cum a fost întreaga colaborare cu ele și cu ceilalți actori?

 

Tiberiu Ioana: „Cu ele, „dezastruoasă”. Când le vedeam, tot timpul aveam emoții mari, pentru că eu și jucam cu ele, dar eram și în postura de producător și am interacționat foarte des. Când eram în preajma lor, deveneam timid ca un copil, iar eu nu sunt deloc așa. Dar ele au fost atât de drăguțe, calde și cu răbdare pentru stângăciile mele, încât le sunt foarte recunoscător. O bucurie a fost să joc și alături de Lora și Emil, au fost absoluți minunați și implicați”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Exclusiv



Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop săptămânal 21-27 octombrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va străluci pe toate planurile

Sursă foto: Captură foto Instagram Mihai Bendeac/Theo Rose

Cum a reacționat Mihai Bandeac, după ce a aflat câți bani a dat Theo Rose pe rochia de mireasă. Actorul i-a transmis un mesaj

Sursa foto: Cristina Spătar, Instagram

Cristina Spătar, dezvăluiri despre relația cu Vicențiu Mocanu și neîmplinirea pe care o are: „De asta nu renunț”

Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram

Adrian Alexandrov, mărturisiri emoționante despre Elena Udrea. Ce îi spune fetiței despre absența mamei

Sursă foto: Captură foto Instagram Lora/Ilinca Vandici

Lora, mesaj tranșant pentru Ilinca Vandici, după ce prezentatoarea TV a comentat despre nunta cântăreței: „Mi se pare penibil”

Sursă foto: Captură foto Podcast „În Oglindă”

Marian Mexicanu, declarații tranșante despre Paula Lincan. Ce spune artistul despre fosta soție: „ A fost o femeie rea. M-a gonit ca pe un câine”

Sursă foto: Instagram/ Oana Roman, Marius Elisei

Fiica Oanei Roman își câștigă singură banii, la doar 10 ani: „Câștigă de vreo patru ori mai mult decât primește pensia alimentară”

Andreea Bălan, Andreea Antonescu, captură video Youtube, Instagram

Săndel Bălan, adevărul despre absența Andreei Antonescu de la concertul Andreei Bălan. Ce dezvăluiri a făcut tatăl artistei: „Între ele s-a tăiat filmul”

Oana Roman, captură video Youtube, a7tv

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost criticată dur că și-a cumpărat haine vintage: „Sunteți atât de ipocrite și de penibile”

Diana Matei și Marian Cleante/sursă foto: instagram Diana Matei

Diana Matei, secretele unei căsnicii de peste 20 de ani cu Marian Cleante. Cum au trecut peste opoziția familiei

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Iustina Loghin, de la Insula Iubirii, probleme neașteptate cu doar câteva zile înainte ca ea și Cornel să devină părinți: „Mi-am dat jos de la mână inelul de logodnă și verigheta”

Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Alexandrov

Cum s-au cunoscut Elena Udrea și Adrian Alexandrov: „A spus o chestie cu care mi-a atras atenția”




pixel