Bogdan Medvedi și Anișoara Cojocaru i-au cucerit pe jurații de la Vocea României. Tânăra a avut parte de o surpriză imensă
Sebastian Țopescu este unul dintre cei mai tineri realizatori de emisiune de la TVR. Acesta este un idealist și, așa cum a precizat pentru Spectacola cu ocazia unui eveniment public, Sebastian dorește să schimbe showbizul românesc. Consideră că media românească nu merită scandal și bucurie în exces, ci mai mulți oameni onești și la vedere.
Unul dintre visurile tânărului realizator era să fie preot, pe lângă soldat, gunoier sau patinator artistic de performanță. Sursa acestei dorințe nu o cunoaște, de aceea se miră și el de acest vis pe care îl avea în copilărie. Cu toate acestea, el pune accent pe schimbarea României din rădăcini, deși a avut ocazia să plece în afara granițelor.
„Visul meu când eram mic era să fiu preot, nu știu de ce, dar asta e prima pe care mi-o amintesc, și cred că părinții mei nu și-ar fi așteptat niciodată să lucrez în media României. De la 15 ani de când am plecat să lucrez în străinătate, nu credeam că am să mă mai întorc vreodată, dar când s-a ivit un proiect așa frumos și o oportunitate de a aduce umanitate în media țării în care m-am născut am zis „hai să facem, hai să arătăm poveștile oamenilor și hai să arătăm că putem să arătăm o media complet umană”. nu trebuie să existe scandal, nu trebuie să existe prea multă bucurie, ci doar cum e omul în sine. Mă bucur că, simt eu, am reușit să fac asta din primul sezon și sper că, în viitoarele sezoane, să fie și mai uman, și mai aproape de oameni.”, ne-a spus tânărul.
De asemenea, realizatorul de la TVR transmite că a cunoscut experiențe de viață inedite prin prisma invitaților pe care i-a avut în cadrul emisiunii sale. De aceea, esența pe care o caută pare, cel puțin, că îi aduce succesul mult căutat.
„Descopăr ce mi-am dorit să descopăr, de fapt, care este umanitatea din spatele fiecărui om, pentru că, asta am spus-o de foarte mute ori, circumstanțele, adică lucrurile prin care noi trecem sunt niște lucruri circumstanțiale. Esența pe care ne-o dorim noi este umanitatea și să vedem un om care își trăiește visul pentru prima dată, cu greutăți, cu lucrurile ușoare, cu tot ce implică trăirea unui vis. Eu personal, am învățat lucrul ăsta, în viață este important să iei totul cu o doză de umor și să continui să visezi mare pentru că din visurile noastre se face viitorul.”, ne-a spus, în exclusivitate, Sebastian Țopescu.
Puteți viziona interviul integral aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Exclusiv
Tagurile articolului: emisiune sebastian topescu tvr vis sau realitate
Mi-Th Influencer, emisiunea...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Mi-Th Influencer, emisiunea...