De ce nu merge Cosmin Seleși în concediu în România: „Mă va urî toată lumea că zic asta” / VIDEO
Cosmin Seleși este indignat de serviciile românești de la malul mării. Acesta critică dur, iar experiențele pe care le-a avut nu au fost uitate ușor de vedetă.

Cu ocazia unui eveniment monden, Spectacola a reușit să intre în discuții cu Cosmin Seleși, unul dintre cei mai admirați prezentatori TV din România. Vedeta nu duce lipsă nici de talent la actorie, deoarece a jucat în mai multe opere cinematografice din România, dar și în teatru.

Nu-și permite pe litoralul românesc

Astfel, fiind intervievat de Spectacola, Cosmin a dezvăluit mai multe detalii despre planurile sale de viitor. Prezentatorul ne spune că nu va petrece vacanța în România și consideră că nu ar fi trebuit să zică acest lucru în fața camerelor. Nu este de acord cu serviciile oferite de litoralul românesc. Nu știm dacă vedeta a mai frecventat în acest an plajele românești pentru a-și schimba opinia, dar cert este că va alege cu totul altă destinație pentru el și familia sa, în afara granițelor.

„Vara asta vreau să plec cu familia foarte mult. Vreau să stam puțin uniți și liniștiți căci mi-e dor, și mie, și lor. Nu ne permitem la mare, e prea scump pentru noi la mare în România , și mă va urî toată lumea că zic asta,  mi se pare exagerat pentru nimic. ”, ne-a spus, în exclusivitate, moderatorul.

Vezi și: Informații fierbinți despre al doilea sezon „Batem Palma”. Ce spune moderatorul Cosmin Seleși: „Concurenții sunt fantastici” / VIDEO

Vezi și: Un nou film românesc rupe topurile Netflix: „PUP-O, MĂ! Ouăle, franceza și ardelenii”, printre cele mai apreciate comedii ale momentului

Alternativa prezentatorului TV

Locația de vis a lui Cosmin Seleși este Grecia, după cum chiar acesta ne transmite. Peisajul, plaja, atmosfera și mâncarea grecească îl face pe celebrul moderator să aleagă Grecia în detrimentul țării natale. Cu atât mai mult, în anii trecuți mulți români au avut ca destinație favorită locații în afara României, atât cât s-a putut luând în considerare și pandemia.

„O să plecăm în Grecia, cred. Mie îmi place Grecia foarte mult. Îmi place cel mai mult, în afară de mare și ospitalitatea lor, îmi plac mâncărurile lor, tavernele lor, că nimeni nu încearcă să te fure la o tavernă de-a lor, dimpotrivă, vrea să-ți dea mai mult.”, ne-a mai precizat vedeta.

Vezi și: Pepe, adevărul despre relația cu Cosmin Seleși, după ce acesta l-a umilit: „Era la modul de bârfă”

Vezi și: Cosmin Seleși îl desființează pe Pepe: „Nu știe să citească prompterul”. Declarații neașteptate și despre Andreea Bălan și Alina Pușcaș

Ce-l deranjează pe moderator 

În încheiere, prezentatorul pare că a avut experiențe neplăcute pe litoralul românesc prin prisma neplăcerilor pe care le-a enumerat. Fenomene precum aruncatul veselei, prețurile care nu se justifică, dar mai ales și ospitalitatea care I s-a demonstrat la noi în țară sunt inconvenientele pe care le-a remarcat protagonistul în legătură cu litoralul românesc.

„Nu-ți aruncă farfuria în față, nu-ți cere pe o felie de brânză, 70 de lei, 30 de euro și sunt genul ăsta, îmi place ospitalitatea, dar și calitatea.”, a încheiat actorul, în exclusivitate pentru Spectacola.

Vezi și: Cunoscuți influenceri și jurnaliști din România se întâlnesc într-o ediție de colecție Batem Palma?

Vezi și: Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

 

Poți urmări interviul integral aici: 

 

Data: 09 iun 2023, 20:02
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Exclusiv
Tagurile articolului: cosmin selesi  grecia  litoral  vacanta 2023  vara 

Adina Halas, fără secrete, la Oracolul Vedetelor / VIDEO

Adina Halas este invitata Andreei Cercel în emisiunea...


DC Media Group Audience

Sursă foto: Youtube/ La Măruță

Jorge a șters pe jos cu întreaga carieră muzicală a Andreei Bălan. A cedat în fața lui Cătălin Măruță și a spus ce crede

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru luna octombrie. Zodiile care au parte de bani: „Apare prosperitate”

Teo Trandafir, captură video Youtube

Teo Trandafir, revenire spectaculoasă, după plecarea de la KanalD. Vedeta a lăsat televiziunea pentru prima ei dragoste: „Abia aștept să începem o călătorie frumoasă”

Sursă foto: Murderpedia/ Mary Bell la 11 ani

Fetița de numai 11 ani care a ucis doi băieți. Cazul șocant care a făcut înconjurul lumii: „Avocații mă vor scoate”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Descriere foto: Sursa foto: Cătălin Botezatu și Bianca Drăgușanu, instagram, colaj foto Spectacola

Cătălin Botezatu, detalii intime din dormitor. Cum se iubea designerul cu Bianca Drăgușanu: ”Când face dragoste e sălbatică, fatală, se dăruiește total. Știe să fie și doamnă și...”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru a doua jumătate a lunii septembrie. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Mona Segall, captură video Youtube/ Fain & Simplu cu Mihai Morar, Instagram

Mona Segall, producătoarea America Express, renunță la show-ul de succes: „Nu vrea să mai filmeze în...”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Sursă foto: Instagram/ Dana Roba

Daniela Roba, zvonuri despre despărțirea de Beni, în urma criticilor primite. Care a fost decizia make-up aristei



Adina Halas, fără secrete, la Oracolul Vedetelor / VIDEO

Adina Halas este invitata Andreei Cercel în emisiunea...