Despre întoarcerea actorilor pe scenă, cu Oana Predescu și Ovidiu Ușvat, la Interviurile Spectacola și DC News
Data actualizării:
Data publicării:
Oana Predescu și Ovidiu Ușvat au povestit prin ce încercări a trecut Teatrul Excelsion în perioada pandemiei și cum au reușit să continue să facă artă. 

Actrița Oana Predescu și actorul Ovidiu Ușvat, de la Teatrul Excelsior din Capitală, ne provoacă să mergem să vedem două spectacole inedite:  „Familia Addams” – un musical de Marshall Brickman, Rick Elice și Andrew Lippa, regia și coregrafia Răzvan Mazilu, și „Arlecchino și pierdutele iubiri”, Enrico Bonavera.  De asemenea, Oana Predescu și Ovidiu Ușvat vor povesti prin ce încercări a trecut Teatrul Excelsion în perioada pandemiei și cum au reușit să continue să facă artă. 


Ultimul an a fost foarte dificil pentru actori. Teatrele au fost închise, iar dorul de public și de scenă a fost greu de suportat de către artiști. Lumea teatrului, a spectacolului s-a reinventat. Mediul online a devenit noua scenă a actorilor, iar numărul de vizualizări, au luat locul aplauzelor.


„Noi am lucrat destul de greu pentru că în momentul în care ne vedeam și repetam stăteam cu măști cu viziere pe ochi, adică era foarte ciudat mai ales să te obișnuiești cu ideea. În primul rând, la teatru există atingerea, contactul, privirea și astea toate le-am pierdut în momentul în care ne-am reîntâlnit nu aveam ce să facem altceva decât sa stăm în spatele unei viziere. Dar am trecut cu bine peste perioada asta și cred că am reușit să facem niște lucruri foarte bune în online și ne-a ținut vii, ne-a ținut antrenați”, a spus actorul Ovidiu Ușvat, invitatul Georgianei Ionită la „Interviurile Spectacola și DC News”. 


În teatru, legătura care se creează între actori este esențială, iar pe timp de pandemie, măștile de protecție și regulile de distanțare, le-au dat mari bătăi de cap actorilor. Cum au reușit aceștia să treacă peste barierele impuse de regulile de distanțare socială?

 


„Este o piedică foarte mare, cumva tot prin exercițiu și prin accentul pus pe mesaj, pe ceea ce vrei să spui partenerului de scenă a fost un impediment, dar până la urmă faptul că lucram efectiv a fost mult mai important decât acest obstacol pe care l-am avut de trecut. Aplauzele publicului s-au transformat în vizualizări”, a explicat actrița Oana Predescu, invitata Georgianei Ionită la „Interviurile Spectacola și DC News”. 


Publicul a fost nevoit să se adapteze și el noilor reguli, iar piesele au putut fi văzute doar din fața ecranului. Chiar dacă în teatru oamenii nu erau pregătiți pentru această formă de artă, aceștia au fost nevoiți să se reinventeze și să privească cu optimism perioada grea prin care au trecut. 


„L-au primit destul de bine, chiar neașteptat de bine pentru că oarecum și noi ne-am transformat în teatru. Pentru că neavând oameni pregătiți de exemplu să filmeze, să monteze materialele pe care noi le făceam a trebuit să ne adaptăm. Așa că colegii noștri de la tehnic care erau pe sunet, pe lumini au început să devină cameramani, colegele de la birouri ne-au ajutat au devenit scenariști, au devenit secretari de platou, asistenți, o întreagă nebunie, dar o nebunie frumoasă pentru că a fost un hop pe care l-am trecut cu veselie și cred că ne-a ținut uniți faptul că doream să ne vedem și să lucrăm împreună”, a adăugat Ovidiu Ușvat, de la Teatrul Excelsior din Capitală. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: ada hausvater  excelsior  oana predescu  ovidiu usvat  teatru timisoara 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel