DISCO Regret, un exercițiu de nostalgie la Teatrul Metropolis. Premiera pe 14 și 15 octombrie
Data actualizării:
Data publicării:
Sâmbătă, 14 octombrie, și duminică, 15 octombrie 2023, ora 19:30, la Teatrul Metropolis, are loc premiera oficială a spectacolului Disco Regret de Doru Vatavului, pus în scenă de Irisz Kovacs. Spectacolul se va juca la Sala Mică și este a doua producție a stagiunii 2023-2024.

„De-a lungul vieții, dai de o mână de oameni de care ești atras. Dar nu atras în felul ăla. [...] Să nu renunți niciodată la oamenii ăștia.”

 

 

Disco Regret este un exercițiu de nostalgie, o schițare tandră a unor istorii personale rătăcite în trecut, o privire retrospectivă asupra felului în care relațiile se maturizează și se transformă. Construit ca o incursiune intimă în anii ’90, spectacolul trasează o paralelă între acum și atunci, între modalități diferite de a înfățișa trecutul, între dragostea tânără și iubirea adultă, între regrete și proiecții.

„Poate cel mai uimitor lucru în piesa lui Doru Vatavului este capacitatea de a activa empatia cititorului și a-l pune în situația de a-și imagina propriii părinți drept tineri pierduți, drept oameni care fac greșeli – nu din prostie, nu din răutate, ci pentru că au fost nevoiți să ia o decizie. Pentru că nu au făurit istoria, ci au îndurat-o. Am pornit lucrul la spectacol încercând să săpăm un tunel între două generații, între două feluri de a gândi despre iubire și devotament. De-a lungul acțiunii dramatice, Mama și Tata sunt umanizați și redevin Luminița și Alin, le putem vedea ambițiile și visele juxtapuse realității actuale: o monotonie care rezultă din anii lungi de căsnicie, muncă și creșterea copilului.” – Irisz Kovacs, regizoarea spectacolului

Plecând de la povestea lui Toni, un regizor divorțat, deprimat și falit, care este nevoit să se întoarcă acasă, în orașul mic în care a copilărit, spectacolul documentează o fracțiune din viața părinților săi în tinerețe. Toni se hotărăște să facă un film de familie, prin intermediul căruia speră să (re)creeze și să pătrundă în interiorul căsniciei longevive și aparent funcționale a celor pe care până atunci i-a privit doar ca pe Mama și Tata. Toni încearcă să-și răspundă astfel la întrebări legate de eșecul propriei relații: ce face o căsnicie să dureze, cum se transformă idealurile în regrete sau ce înseamnă a iubi.

Distribuția spectacolului este formată din actorii Iosif Paștina (Toni), Ioana Abur (Mama) și Cezar Antal (Tata).

Biletele pot fi achiziționate online, accesând site-ul www.teatrulmetropolis.ro sau de la casa de bilete a Teatrului Metropolis, Str. Mihai Eminescu, nr. 89, deschisă de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00.

 

DISCO REGRET

de Doru Vatavului

Regia: Irisz Kovacs

Scenografia: Clara Ștefana

Video: Miruna Croitoru

Muzică originală: Ovidiu Zimcea

 

Cu: Iosif Paștina, Ioana Abur, Cezar Antal

 

Durata: 1h 30 min. (fără pauză)

 

Spectacol recomandat tinerilor peste 14 ani!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: disco regret  metropolis  teatru 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel