Dragoș Spahiu este actor al Teatrului EXCELSIOR din București. 

„COPIII VOR SĂ VADĂ VESELIE, SĂ SE BUCURE”

SPECTACOLA: Multe dintre rolurile pe care le interpretezi pe scena Teatrului EXCELSIOR sunt în spectacole pentru copii. Misiunea unui actor, în cazul acesta, este cu atât mai importantă cu cât el amprentează poate pentru totdeauna micii spectatori, exact la vârsta fascinaţiei. Care este spectacolul despre care îţi aminteşti că „a contat” în formarea ta?

DRAGOŞ SPAHIU: Îmi amintesc cu plăcere de primul spectacol pentru cei mici în care am jucat eu. Eram student și mișcarea independentă prindea contur în țară. Alături de câțiva colegi de clasă, sub coordonarea unui actor profesionist am lucrat la un spectacol construit după „Amintiri din copilărie”. Cu drag îmi amintesc de repetițiile pentu acel proiect, de indicațiile: „Nu uita că joci pentru copii – veselie, chef de joc, atenție”. La momentul respectiv păreau doar niște indicații regizorale, dar cu fiecare întâlnire cu publicul realizam însemnătatea lor. Cei mai mici spectatori au o veselie specifică vârstei, veselie care, din păcate, începe să se piardă în adolescență, ca să dipară aproape de tot la maturitate. Copii vor să vădă veselie, să se bucure de ea, cu atât mai mult atunci când merg un spectacol de teatru. Când joci în spectacolele pentru copii și aduci cu tine acea bucurie a copilăriei, aduci și cheful de joc care captează atenția celor mici și care îi face să meargă alături de tine în poveste, să te îndrăgească și să îți țină partea dacă interpretezi un personaj pozitiv, să se alieze împotriva ta, dacă personajul este negativ. În ceea ce privește atenția, am înțeles pe măsură ce jucam acel spectacol că nu e suficient să repeți pentru spectacol și să îl joci ulterior. În spectacolele pentru cei mai mici spectatori atenția trebuie să fie mărită. Ei reacționează diferit, mai mult sau mai puțin, în momente în care te aștepți mai puțin. Aici intervine atenția, atenția la nevoile lor, la schimbările pe care le propun, la soluțiile lor, la nemulțumirile lor. Fără doar și poate aceste trei caracteristici ale jocului actorului în spectacolele pentru copii se întrepătrund, sunt fundamentale, dar nu singurele. De aceea îmi amintesc cu drag de acest spectacol, nu prin ochii copilului, ci prin prisma actorului. Este spectacolul pentru copii de care m-am bucurat cel mai mult, pentru că am descoperit prin intermediul lui bucuria de a juca pentru cei mici.

SPECTACOLA: Povestea ta începe la Craiova. Primul pas - Facultatea de Litere, Departamentul „Artă Teatrală”. Când, cum și de ce ai făcut pasul spre București?

DRAGOŞ SPAHIU: Povestea mea în teatru începe mai degrabă în Târgu Jiu. Eram în liceu și la Teatrul Dramatic  „Elvira Godeanu” se monta „O scrisoare pierdută”. S-a dat casting pentru a se constitui personajul colectiv - Alegătorii. Astfel am luat contact pentru prima dată cu repetițiile, cu actorii, cu sala de spectacol, apoi cu emoțiile spectacolului. La Craiova am mers din curiozitate și în urma unui pariu cu părinții mei. După anii de facultate am mers la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, mai apoi am predat Arta Actorului la Liceul vocațional din Târgu Jiu. Nu am putut să stau prea mult departe de scenă și am decis să mă reîntorc în teatru. Am ales Bucureștiul pentru că la momentul respectiv am hotărât să fie totul sau nimic. Am pariat totul pe o carte și am căutat să merg în centrul cultural cel mai mare și cel mai importat al țării. Am crezut și cred în menirea Teatrului EXCELSIOR și în ambiția celor ce conduc această instituție de cultură de a da cetății un teatru pentu copiii de toate vârstele. 

SPECTACOLA: De ce ai ales Actoria? 

DRAGOŞ SPAHIU: La această întrebare nu am un răspuns nici după atâția ani de meserie. Probabil nici nu voi avea vreodată un răspuns suficient de concret. Mă mulțumesc să cred că acestă meserie ne alege ea pe noi. Este o meserie vocațională, este o stare de spirit, este un mod de a trăi. Nu cred că ai cum să alegi, ești ales. Ales să ai parte de chatarsis. Ales să dăruiști și să primești bucurie. De aici înainte cred că depinde de fiecare truditor al Thaliei cum duce mai departe aceste daruri: ca pe o corvoadă sau cu ușurință și generozitate. Este evident că am avut un contact cu teatrul în urma căruia am decis să merg pe acest drum. Totuși, consider că nimeni nu știe atunci când face pasul spre această profesie ce îi va aduce în viitor. De aceea îmi place să cred că suntem favorizații sorții pentru că ni s-a oferit posibilitatea să lucrăm pentru fericirea noastră și a celor din jur.

SPECTACOLA: Cine te-a încurajat în visul tău pentru scenă? Și cine te-a descurajat?

DRAGOŞ SPAHIU: Este o listă lungă de nume pentru că fiecare om cu care m-am intersectat de-a lungul timpului a pus o cărămidă în formarea mea. Totuși, primul om al cărui cuvânt mi-a intrat ca o săgeată a lui Cupidon în inimă și m-a făcut să mă îndrăgostesc mai mult de meserie a fost profesorul Remus Mărgineanu. Acesta mi-a zis prin anul doi sau trei de studiu, la o discuție amicală: „Băi Spahiule, ce ai înțeles tu din școala asta?” Prins de dorința de a da un răspuns cât mai amplu și mai explicit am început sa debitez o mulțime de definiții și paradigme, de termeni și cuvinte frumoase. Generos, domnul Mărgineanu m-a lăsat să termin, apoi zâmbind m-a întrebat: „Și cum le explici tu toate astea părinților tăi și prietenilor tăi și ei să te înțeleagă?” S-a așezat o liniște cam apăsătoare din care rezulta evident stânjeneala mea. Apoi tot el a continuat: „când  vei intra pe ușă și vei pune geanta jos și vei saluta, iar toți cunoscuții tăi vor spune: Te-ai schimbat!, abia atunci să începi să te întrebi ce ai descoperit în școală.” Pentru mine această discuție a fost ca o pildă și în urma ei m-am îndrăgostit mai tare de meserie. Ca o glumă, cei care au încercat să mă descurajeze atunci când mă pregăteam pentru a da admiterea au fost părinții. Îmi spuneau că e grea meseria, că nu știu eu ce trebuie să fac, îmi spuneau că  nu e pentru mine. Toate acestea nu au făcut decât să mă ambiționeze, iar din momentul în care am devenit student descurajearea părinților s-a transformat în încurajare pentru că știam ce fac, era pentru mine această meserie.

„MISIUNEA UNUI ACTOR ESTE CU ATÂT MAI DIFICILĂ CU CÂT SITUAȚIA SOCIO-ECONOMICĂ ESTE MAI COMPLICATĂ”

SPECTACOLA: Cum reușești să-i păstrezi atenți pe copiii spectatori de astăzi, când dinamica s-a schimbat în toate activitățile lor, însă deseori pe scenă le sunt propuse titluri ale „copilăriei universale”?

DRAGOŞ SPAHIU: Misiunea unui actor este cu atât mai dificilă cu cât situația socio-economică este mai complicată. Când cei ce vin la teatru sunt relaxați, nu au probleme majore în viața de zi cu zi, când ceea ce se întâmplă în jur nu are un impact major asupra lor, misiunea actorului este cu mult mai ușoară. Lucrurile se complică puțin în ceea ce privește spectatorii cei mai tineri. Dacă adulții au puterea de a discerne, dacă au autocontrol, copiii trebuie modelați, șlefuiți. Aici intervine familia, școala. Cel mic trebuie pregătit atunci când vine la teatru, comportamentul într-o sală de spectacol, raportarea la cei din jur și la cei ce sunt pe scenă, toate acestea se învață de acasă. Copiii trebuie să știe de la părinții lor, de la dascălii lor că există și această lume magică a poveștilor, care este diferită de ce vede el în telefon sau la televizor. Este diferită în sensul că nu îți oferă informația într-un mod simplu și imediat, ci te pune să urmărești cu atenție și să gândești. Cred că titlurile din copilăria universală sunt veșnice și atâta timp cât vor fi „familiile”, vor trăi și poveștile din teatru. În egală măsură, misiunea actorului astăzi cred că este mai provocatoare și reușim să ținem copiii atenți prin acest tip de parteneriat familie-scenă. 

SPECTACOLA:  Faptul că ai doi copii te ajută să fii mai creativ, ca actor?

DRAGOŞ SPAHIU: Indiscutabil, copiii îți oferă un material infinit de situații pe care trebuie să le depășești folosindu-ți imaginația. Am încercat să aplic cuvintele lui Jean Chateau: „Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc.” Începutul jocului este mai greu, apoi copiii intră în joc, în joacă și încep să creeze scenarii, să propună provocări pe care părintele le poate rezolva, în interesul celui mic, doar folosindu-și creativitatea. Cu cât cresc copiii mă întreb mai mult atunci când joc într-un spectacol: oare copiilor mei le-ar fi plăcut dacă ar fi văzut scena aceasta, momentul acesta?  Fără să vreau ceea ce fac în scenă este făcut și pentru copiii mei și atunci caut să fie mai creativ, mai interesant.

SPECTACOLA: Ești un exemplu de echilibru: ai o carieră stabilă și o familie frumoasă. La ce a fost nevoie să renunți pentru aceasta sau, poate, ce ai tu în plus, astfel încât să reușești să înflorești în ambele planuri? 

DRAGOŞ SPAHIU: Îmi place să cred că nu am renunțat la nimic, de când s-au născut copiii. Poate am devenit mai organizat și am început să îmi împart timpul mult mai eficient. Cred că poți să ai și carieră și familie, cu condiția ca cele două să fie la fel de importante în viața ta. Până în acest moment familia a înțeles că atunci când trebuie să plec de acasă, chiar și în week-end, chiar și de dimineața până noaptea, o fac pentru meserie. Și meseria, ca să zic așa, a înțeles că există și o familie acasă și mi-a oferit suficient timp să fiu alături de ea.

SPECTACOLA: Care este cel mai de preț sfat pe care l-ai primit în carieră?

DRAGOŞ SPAHIU: Cel mai frumos și util sfat a venit încă din anii facultății de la maestrul Ilie Gheorghe, profesorul meu de an. Acest sfat l-am purtat mereu cu mine și m-a ajutat pe acest drum. Maestrul ne spunea așa: „Meseria te ridică, meseria te coboară”. Prin intermediul scenei am avut parte de unele din cele mai frumoase momente de-a lungul vieții, prin meserie am reușit să fiu mai bun, mai încrezător. Dar am avut parte și de reversul medaliei. Când n-am crezut în ceea ce făceam, când nu am făcut meseria cu dăruire, când nu am fost generos sau nu am primit cum se cuvine ceea ce mi s-a oferit, scena, meseria, profesia, s-au răzbunat. Iar deziluzia și căderea au fost dureroase.

SPECTACOLA:  Dincolo de rolurile din spectacolele pentru copii, ai avut colaborări și propuneri în teatru și film. Care este cea mai clăditoare experiență artistică în care ai fost implicat, până acum?

DRAGOŞ SPAHIU: Indiferent unde mi-am făcut meseria am căutat să o fac cu dăruire. Îmi place să iau din fiecare loc prin care trec cele mai frumoase amintiri și tot odată să las ceva din existența mea acolo. Totuși, unică și irepetabilă a fost întâlnirea cu Dan Pița pentru filmul „Ceva bun de la viață” . De la perioada probelor, la cea de filmare, totul a decurs ca un vis frumos. Felul în care explica, felul în care te asculta, atmosfera pe care o crea pe platoul de filmare maestrul Dan Pița, toate au făcut ca această întâlnire să îmi rămână în amintire ca una din cele mai dragi întâlniri. Atât profesional cât și uman am asimilat multe informații în urma lucrului la acel proiect, cu acel făuritor de frumos.

„MI-AU PLĂCUT MAI MULT COMEDIILE”

SPECTACOLA: Au existat și momente în care ai vrut să renunți la teatru? Dacă da, cum le-ai depășit?

DRAGOŞ SPAHIU: Momente în care vreau să renunț cred că am în fiecare stagiune. Fac parte din viața mea. Dacă aceste momente nu ar exista cred că într-adevăr nu aș putea merge mai departe cu aceiași bucurie și implicare. De fiecare dată când vreau să renunț, mă motivez spunându-mi: „Dacă renunți azi la teatru, mâine nu vei mai avea la ce renunța?”  

SPECTACOLA: Care este rolul care te evidențiază ca actor?

DRAGOŞ SPAHIU: Se spune că un actor trebuie să poată juca orice. Mergând pe acest raționament am căutat să am o paletă cât mai vastă de personaje interpretate. Totuși, mi-au plăcut mai mult comediile, personajele spumoase, tipologiile care ridiculizează metehne ale societății. În aceste roluri m-am simțit mult mai liber, chiar dacă, în timpul repetițiilor de cele mai multe ori misiunea regizorului, în ceea ce mă privește este și mai complicată, pentru că trebuie să mă tempereze, să mă determine să îmi țină imaginația creatoare în frău.

SPECTACOLA: Ce îți place cel mai mult la profesia ta?

DRAGOŞ SPAHIU: Îmi plac și în același timp îmi displace la meseria de actor necunoscutul, imprevizibilul. Faptul că nu știu cum va fi noul proiect, cât timp îi vom aloca, cu ce sacrificii vor fi făcut, cum voi relaționa cu partenerii de scenă, faptul că nu știu cum va fi publicul astăzi sau mâine, toate aceste situații neașteptate mă fac deopotrivă să iubesc și să detest meseria mea. Acest mix de sentimente creează sarea și piperul profesiei. 

SPECTACOLA: Ce pasiuni ai, dincolo de scenă?

DRAGOŞ SPAHIU: Când nu merg la teatru iubesc să fac puzzle-uri. Cu cât mai complicate, cu atât mai bine. În ultimii ani mă mulțumesc să fac din cele ușoare alături de fetița mea. Dar și împreună cu fiul meu dezvolt pasiuni noi. Deja este o „luptă” între noi pe piesele LEGO. Am cumpărat multe colecții și petrecem timp împreună realizând diverse construcții. 

SPECTACOLA: Un mesaj pentru publicul tău...

DRAGOŞ SPAHIU: Publicului meu, publicului Teatrului Excelsior îi transmit doar atât: credeți în voi și în visul vostru, iar atunci când visul este în ceață sau pare că nu se realizează, nu vă îndepartați de teatru. În teatru găsim rezolvări la cele mai dificile situații, prin teatru ne bucurăm și teatrul ne va fi prieten și aliat indiferent de vremuri.