Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
Organizat sub Înaltul Patronaj al Președinției României și cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Consiliului Local Sibiu, FITS va reuni mari artiști ai scenei mondiale, oferind publicului posibilitatea de a se bucura de unele dintre cele mai apreciate spectacole ale lumii, recunoscute la nivel internațional și recompensate cu distincții prestigioase. Ediția 2021 a FITS, a cărei temă este una sugestivă – „Construim speranța împreună / Building hope together” – va avea o triplă dimensiune, fizică, hibridă și online.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu își propune să construiască speranța împreună cu publicul său, în fața căruia va prezenta un veritabil regal al artelor spectacolului, cu producții de teatru, dans, circ, film, musical, operă, carte, conferințe, expoziții, performance, muzică, spectacole de stradă. Israel Galván Company, Charlotte Rampling, Tokyo Metropolitan Theatre, Kibbutz Contemporary Dance Company, María Pagés Compañía sunt doar câțiva dintre marii artiști și marile companii ale lumii care vor fi parte a FITS 2021.
Reprezentațiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi disponibile în săli de spectacole, în spații neconvenționale, în biserici, în piețele centrale ale Sibiului și în casele spectatorilor, prin site-ul oficial FITS, www.sibfest.ro, www.scena-digitala.ro, pagina de Facebook și canalul de YouTube.
„Acest festival a început acum 28 de ani cu trei țări și opt spectacole, iar astăzi este unul dintre foarte puținele festivaluri din lume – dacă nu singurul – care nu a avut niciun an de întrerupere. Anul trecut am fost într-un mare moment de cumpănă, am trecut cu toții prin încercări uriașe, am fost închiși, nu am putut să comunicăm, am fost singuri. Iar tot timpul, gândul nostru a fost direcționat către toți spectatorii din Sibiu, din România și din lume. Din această cauză am făcut un efort uriaș să putem să facem, anul trecut, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu; puterea de a crede ne-a dat voința și putința să facem acest festival. Și, iată, grație acestei mari încercări prin care am trecut împreună cu echipa care mă înconjoară, am reușit să dezvoltăm Scena Digitală, am reușit să aducem în jurul nostru, virtual, aproape 7 milioane de spectatori, din 104 țări. Anul acesta, marea bătălie pentru a crea împreună speranța a fost să ne putem reîntâlni fizic cu dumneavoastră. Din această cauză am construit, în această comunitate extraordinară care este Sibiul, cel mai complex festival, cea mai complexă ediție. Un oraș care nu a fost cucerit niciodată și care a avut pentru prima dată pe teritoriul României un teatru, la 1788, la 1 Iunie, de Ziua Copilului. Ce frumos este să păstrăm în noi copilul, care are puterea de a juca, de a povesti, de a visa, de a avea tot timpul speranța!”, a declarat Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, joi, în conferința de presă dedicată Festivalului.
CONSULTĂ AICI PROGRAMUL: https://media.dcnews.ro/other/202107/program-indoor---fizic--hibrid--online-fits-2021-20-29-august-2021_12651500.pdf
https://media.dcnews.ro/other/202107/program-outdoor-fits-2021_37850700.pdf
Construind speranța împreună
Ediția de anul acesta este adaptată astfel încât sutele de spectacole care fac parte din programul Festivalului să fie accesibile unor categorii cât mai largi de public, motiv pentru care evenimentul va avea o triplă dimensiune.
Dimensiunea fizică va include spectacolele din sălile de teatru, din spațiile outdoor și din alte locații unde sunt programate reprezentații cu public. Acestei componente i se va adăuga varianta hibridă, în care spectacolele indoor, cu public, vor fi transmise în direct, prin intermediul a cinci echipe de streaming în săli de cinema, și în alte spații din Sibiu și din țară, în toate zonele unde responsabilii locali își doresc un parteneriat cu FITS. Acestor două componente li se adaugă cea de-a treia dimensiune, cea online, prin intermediul căreia producții special adaptate pentru zona digitală vor fi disponibile iubitorilor de teatru. Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 22 iulie, pe www.sibfest.ro si prin intermediul platformei Entertix, cu prețuri cuprinse între 20 lei și 150 lei, pentru spectacolele fizice.
Multe dintre evenimentele care fac parte din programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi oferite gratuit publicului. FITS păstrează tradiția marilor reprezentații în spații deschise, la care accesul publicului va fi liber, iar suplimentar va difuza, în mediul online, o serie de spectacole cu acces gratuit.
Programul FITS 2021 va fi disponibil pe www.sibfest.ro.
Highlight-urile FITS 2021
În interpretarea unora dintre cei mai valoroși artiști ai momentului, creații ale marilor companii din lume, highlight-urile ediției 2021 pentru producțiile programate fizic, în sălile de spectacol, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Shakespeare – Bach”, Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton; ”Outwitting the Devil”, Akram Khan Company; ”La serva padrona”, Opera Națională Română din Timișoara; ”OMMA”, Joseph Nadj; „Plugarul și Moartea”, Teatrul Național „Vasile Alecsandri“ din Iași; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”ASYLUM”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres; ”La consagración de la primavera”, Israel Galván Company; ”Le tambours de soie”, Maison de la Culture D’Amiens; ”The Door”, Lithuanian National Drama Theatre / Jo Strømgren Kompani.
Acestora li se adaugă highlight-urile din zona online: ”Time for Time”, Marie Chouinard; ”YAG”, Batsheva Dance Company; ”The Idiot”, Stary Dom Theatre, Novosibirsk; ”Memento Mori”, Sidi Larbi Cherkaoui – Eastman; ”Maria Stuart”, Deutsches Theater Berlin; ”The Fluid Force of Love”, Troubleyn/Jan Fabre; ”The Demons”, Maly Drama Theatre; ”The Silent Burn Project”, Akram Khan Company; ”Maestro de Barra”, Israel Galván Company; ”chekhovOS/an experimental game/”, Arlekin Theater; Tokyo Metropolitan Theatre.
Cele mai valoroase spectacole care vor reprezenta componenta hibrid a Festivalului, respectiv spectacole fizice cu transmisii online în direct, sunt: ”The Knight of the Burning Pestle”, Cheek by Jowl / Moscow Pushkin Drama Theatre; ”Flamenco Nights”, Barcelona Flamenco Ballet; ”Asylum”, Kibbutz Contemporary Dance Company; ”TOML”, Sol Dance Company; ”An Ode of Time”, María Pagés Compañía; „Marele Început: unu, doi, trei” / ”Eins zwei drei”, Martin Zimmermann; „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”, ARCUB & Compagnie des Ogres.
Oaspeții Festivalului și sibienii se vor putea bucura de spectacolele în aer liber, care vor avea loc în zone istorice și în piețe publice, highlight-urile producțiilor outdoor fiind: „Galileo”, Deus ex Machina, Franța, „Visul lui Don Quijote” / ”Quixote”, Grupo Puja!, Spania, „Feerie de vară” / ”Meraviglia”, Sonics, Italia, Moby Dick, Teatro dei Venti, Italia, „Concert Simfonic” / ”Symphonic Concert”, Romanian Chamber Orchestra, „Haideţi să construim împreună!” / ”Participatory Monumental Construction in Cardboard”, Olivier Grossetête et les Bâtisses Soeurs, Franța, „Din nou împreună!” / ”Together Again! , OGE Group, Israel-Germania, „Acrobaţii la superlativ” / ”They are Back in Black”, The Black Blues Brothers, Kenya-Italia.
Bursa de Spectacole, o structură unică în România
Bursa de Spectacole de la Sibiu este o structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, singura de acest fel din România, marcă înregistrată OSIM. Aceasta a fost creată din nevoia festivalului de a acorda șanse tuturor artiștilor, operatorilor culturali, instituțiilor de spectacole sau rețelelor culturale să întâlnească producători importanți din întreaga lume. Prin evenimentele sale, Bursa oferă participanților contextul ideal de a-și promova proiectele artistice și de a stabili parteneriate în domeniul artelor spectacolului.
Evoluția Bursei de Spectacole a fost spectaculoasă încă de la prima ediție organizată în 1997, devenind o importantă rețea culturală care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente sau instituții de stat din domeniul artelor spectacolului. Anual, participanți din întreaga lume, reprezentând diverse organizații culturale (agenții de impresariat artistic, ONG-uri, instituții de stat, companii independente etc.), se întâlnesc la Sibiu pentru a stabili conexiuni și a realiza proiecte împreună.
În 2021, Bursa de Spectacole se va desfășura în perioada 23-26 august în format hibrid, astfel încât atât participanții prezenți în Sibiu, cât și cei care nu vor putea călători, să poată dialoga și construi împreună, prin soluții digitale. Creăm așadar o punte între dimensiunea fizică și online, un loc de întâlnire și discuție, disponibil tuturor celor care activează în domeniul artelor spectacolului.
Opt mari artiști ai lumii, pe Aleea Celebrităților
Aleea Celebrităților, una dintre cele mai deosebite structuri ale FITS, va aduce anul acesta opt nume noi care se vor alătura celor 43 de oameni de teatru și de cultură distinși cu stele, începând din anul 2013 și până în prezent. Evenimentul va avea loc în data de 27 august.
Denis O’Hare – celebrul actor și scriitor american, Jan Lauwers – devenit faimos prin munca sa alături de Needcompany, pe care a fondat-o în 1986 și María Pagés – dansatoare și coregrafă recunoscută la nivel internațional, primesc, cu acest prilej, stelele acordate în cadrul FITS 2020.
Yoshi Oida – important actor și regizor japonez, primul membru în compania internațională de teatru a lui Peter Brook, Israel Galván – renumit dansator și coregraf care a revitalizat tehnicile dansului flamenco, Helmut Stürmer – scenograf de origine română, apreciat la nivel internațional pentru arta sa, Charlotte Rampling – una dintre actrițele emblematice ale ale teatrului și ale cinematografiei mondiale, Akram Khan – unul dintre cei mai apreciați coregrafi ai momentului, sunt marii artiști care primesc stele în cadrul ediției 2021 a FITS.
Aleea Celebrităților a fost inaugurată în 2013, în Parcul Cetății din Sibiu, cu prilejul celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ca spațiu de celebrare, de recunoaștere publică a meritelor și a contribuției unor mari personalități la dezvoltarea cultural-artistică a lumii. Gala Celebrităților are loc după acordarea stelelor și aduce pe scenă personalitățile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităților, fiind un eveniment dedicat recunoașterii publice a meritelor marilor artiști distinși la Sibiu și un prilej pentru celebrarea activității profesionale a unui manager cultural, prin Premiul de Excelență, și a activității profesionale a unui actor și a unui regizor, prin Premiile „Virgil Flonda” și „Iulian Vișa”.
Therme Forum, teatru și arhitectură
Therme Forum este o structură asociată festivalului, dedicată modului în care proiectarea arhitecturală, programarea, tehnologia și evoluția comunităților noastre vor forma teatrele și experiența participativă a viitorului și se va desfășura în perioada 27-29 august. Conversații cu arhitecți, designeri, artiști și manageri culturali de talie mondială, despre teatru și valoarea investițiilor ample, cu viziune, în cultură vor face parte din programul structurii.
Therme Forum inspiră și provoacă participanții printr-o examinare a exemplelor istorice, a perspectivelor, a celor mai bune practici și a tendințelor din întreaga lume. Prin dialogurile variate, participanții la eveniment examinează legătura dintre artele spectacolului și clădirile acestora și modul în care această relație modelează și influențează comunitatea, din punctul de vedere al durabilității financiare și sociale, precum și al evoluției artei performative.
Conferințele vor avea următoarele temeː Sustainability and Culture; Inclusivity and Accessibility; Festival Cities; Governance; Exploring the Future Part A: The Expression; Exploring the Future Part B: The Building; Resilience: Building back better after Covid. Printre speakerii confirmați la sesiunile online amintim: Charlotte Nors, Managing Director Singapore Repertory Theatre; Robert Read, CEO National Concert Hall Dublin; Dan Daw, Associate Artistic Director Candoco Dance Company; Tej Tadi, Founder & CEO MindMaze; Svanhildur Konradsdottir, Director Harpa Concert Hall; Yvonne Tham, CEO The Esplanade Co Ltd; John Alschuler, Fondator HR&A Advisors; Paola Prestini, Composer, Co-Founder și Director artistic National Sawdust; Dan Potra, Designer de teatru; Joshua Prince Ramus, fondator REX; Kai-Uwe Bergmann, BIG; Stefano Mancuso, Director International Laboratory of Plant Neurobiology; Amanda Levete, Director AL_A.
Programul de Voluntariat
Programul de Voluntariat al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu este o școală non-formală inovatoare cu participanți din spațiul sibian, din cel național și internațional. Programul oferă oportunități de training, dobândire de experiență pentru o reușită mai bună în piața muncii, formarea de noi deprinderi, familiarizarea cu diferite sisteme operaționale și structuri organizatorice, mândria de a fi parte activă a comunității, dar și implicarea într-o organizație prestigioasă.
Voluntari cu vârste între 16 și 70 de ani, din România, dar și din țări precum Polonia, Franța, Japonia, China, Canada, Turcia, Finlanda sau Coreea de Sud se alătură anual echipei FITS.
Împreună cu Țara Soarelui Răsare a fost înființat Programul de Voluntariat Japonia, ce a atras de-a lungul timpului peste 150 de voluntari niponi, cu sprijinul EU-Japan Fest Japan Committee. Datorită Programului de Voluntariat, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a primit Premiul Fundației Japonia pentru anul 2015.
O ediție a aniversărilor
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a reușit, de-a lungul anilor, să fie și o importantă punte de legătură cu numeroase state cu care România are o îndelungată tradiție de colaborare culturală, economică și diplomatică.
Anul acesta, sunt aniversați 100 de ani de relații diplomatice cu Japonia, iar Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează acest moment printr-o agendă bogată de evenimente dezvoltate alături de partenerii de tradiție din Japonia, cu care colaborează încă de la începuturile festivalului. De asemenea, vor fi marcați 140 de ani de relații diplomatice cu Spania prin prezentarea spectacolelor companiilor și artiștilor spanioli, 110 ani de relații diplomatice cu Elveția, prilej cu care vor fi prezentate publicului reprezentații ale artiștilor elvețieni, și 30 de ani de relații diplomatice bilaterale România-Republica Moldova, prin prezența unor prestigioase companii.
Acestor momente deosebite li se adaugă aniversările a 111 ani de relații diplomatice cu Luxemburg, 141 de ani de relații diplomatice cu SUA, 141 de ani de relații diplomatice cu Belgia, 101 ani de relații diplomatice cu Austria, 101 ani de relații diplomatice cu Finlanda, 141 de ani de relații diplomatice cu Franța, 141 de ani de relații diplomatice cu Olanda, 101 ani de relații diplomatice cu Ungaria, 96 de ani de relații diplomatice cu Chile, 61 de ani de relații diplomatice cu Cipru, 141 de ani de relații diplomatice cu Germania, 141 de ani de relații diplomatice cu Grecia, 31 de ani de relații diplomatice cu Irlanda, 141 de ani de relații diplomatice cu Marea Britanie.
Importanța acestor jubilee a fost evidențiată și de Președintele României, Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, în mesajul transmis cu prilejul celei de-a 28-a ediții a FITS.
„De douăzeci de ani am bucuria să mă adresez iubitorilor de teatru din România, din Europa şi din întreaga lume, invitându-i la Sibiu ori felicitându-i pentru decizia de a fi oaspeţi ai acestei remarcabile capitale culturale, trăind astfel cu toții minunata experienţă de viață, libertate şi iubire pe care ne-o oferă Festivalul Internaţional de Teatru!
Anul acesta este unul special. În vara lui 2021, sensul termenului internațional din titulatura Festivalului capătă o conotaţie cu totul deosebită. În primul rând, pentru că Festivalul este gândit să aducă din nou pe scenele Sibiului, după un an de întrerupere cauzată de pandemia de COVID-19, arta dramatică de pe trei continente. Vom onora prin teatru jubileele relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia, Elveţia, Spania, Republica Moldova, dar vom şi celebra interferenţele artistice, vom explora expresiile culturale ale estului şi vestului ori dialogul lumii mediteraneene cu fascinantul spaţiu anglo-saxon.
Salut eforturile organizatorilor de a ne prezenta, fizic sau digital, ceea ce se produce şi se arată publicului pe scenele lumii în această perioadă de reîncărcare a energiilor sociale şi creatoare post-pandemice. FITS 2021 ne îndeamnă să construim speranța, printr-un efort comun de viziune şi solidaritate. Împreună, actorii, regizorii şi spectatorii vor dovedi în zilele Festivalului că Arta este forța şi șansa noastră.
Fie ca opera personalităţilor care vor veghea Sibiul în zilele FITS din acest an - Brukenthal, Dostoievski, Enescu ori Cioran - să ne dea tuturor inspiraţia şi energia de a construi în sufletele noastre speranţa şi să ne ofere bucuria de a o dărui celor din jur!”, a transmis Președintele României.
Personalități naționale și internaționale, ambasadori și diplomați, reprezentanți ai statelor cu care Festivalul Internațional de Teatru are o îndelungată și frumoasă colaborare au transmis mesaje cu prilejul acestui eveniment: Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Astrid-Cora Fodor, Primarul Municipiului Sibiu, Ministrul Educației din România, Sorin-Mihai Cîmpeanu, Excelența Sa Toshimitsu Motegi, Ministrul Afacerilor Externe al Japoniei, Mirel Taloș, Președintele Institutului Cultural Român, Excelența Sa Laurence Auer, Ambasadoarea Republicii Franceze în România, Excelența Sa Cord-Meier Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Excelența Sa Andrew James Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Excelența Sa Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Arthur Mattli, Ambasadorului Confederației Elvețiene în România, Excelența Sa David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, Delegatul general al Federației Valonia-Bruxelles și al Valoniei la București, David Royaux, Atașatul cultural al Ambasadei SUA în România, William J. O'Connor.
FITS celebrează 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, printr-o serie de recitaluri de versuri din Mihai Eminescu, pe muzica marelui compozitor, 200 de ani de la nașterea autorului Fyodor Dostoievski și 140 de la moartea sa, prin transmiterea online a spectacolului „Idiotul”, regia Andrey Prikotenko și a spectacolului „Demonii”, regia Lev Dodin (Maly Drama Theatre). Sărbătoarea celor 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal va fi marcată prin expoziții organizate în spațiile Muzeului Național Brukenthal Sibiu. Aniversarea a 110 ani de la nașterea lui Emil Cioran va fi marcată prin expoziția „De la Cioran: Trei ecouri artistice la scrierile lui Cioran” (Pictură și sticlă. Artiști: Mirela Vasile, Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier).
Platforma Internațională de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural
Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu dedicat pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Va avea loc în intervalul 20-21 august.
Scopul principal al Platformei Internaționale de Prezentare a Doctoratelor Excepționale în Artele Spectacolului și Management Cultural este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a inițiat și încheiat parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu alte universități de prestigiu din străinătate: Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (Franța), Brown University (Statele Unite ale Americii), Suffolk Community Collage (Statele Unite ale Americii), Pace University (Statele Unite ale Americii), Japan Women’s University (Japonia), Nagoya City University (Japonia), Nihon University (Japonia), Waseda University (Japonia), Tokyo University (Japonia), Beckett University (Marea Britanie), York St. John University (Marea Britanie), Folkwang Universität der Künste (Germania), Université Libre de Bruxelles (Belgia), École Nationale de Théâtre du Canada (Canada), Université de Moncton (Canada), The Central Academy of Drama (China), Hong Kong Institute of Education (China), Beijing Dance Academy (China), Shanghai Theatre Academy (China), Moscow State University of Culture and Arts (Rusia), Academia de Muzică și Dans din Ierusalim (Israel), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (Moldova).
Departamentul de Artă Teatrală și școala de studii doctorale în domeniul artelor spectacolului și managementului cultural din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pun un accent puternic mai ales pe partea practică a cercetării științifice și a creației artistice. One-person show-uri care fac parte dintr-un program de cercetare doctorală, spectacole regizate sau jucate de studenți doctoranzi, conferințe și prelegeri publice susținute de coordonatori de doctorate sau de doctoranzi sunt mijloacele prin care vor fi prezentate rezultatele cercetării doctorale la nivel de excelență în fața comunității academice, a studenților, a cercetătorilor și a publicului larg: conferințe, spectacole, workshop-uri, expoziții de scenografie etc.
Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală și Teatrul Național „Radu Stanca”, organizează anual Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume.
Spectacolele studenților sunt supuse unui proces de selecție, realizat de către un board de experți internaționali, profesori în universități de prestigiu, precum și de Consiliul Departamentului de Artă Teatrală din ULBS, astfel încât mediul universitar românesc și publicul larg să poată beneficia de experiența unor produse artistice realizate și reprezentate public la un nivel de excelență.
Obiectivele ediției din 2021 sunt promovarea multiculturalismului și promovarea dimensiunii practice a învățământului teatral sibian, prin cooperarea dintre cele trei specializări de licență ale Departamentului de Artă Teatrală din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (Actorie, Coregrafie, Teatrologie-Management cultural). Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural este singura manifestare de acest gen din lume care este organizată și derulată de către studenți, masteranzi și doctoranzi, din perspectiva programei lor didactice, sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate.
Un Sezon de Ateliere de artele spectacolului, cu participanți de renume la nivel mondial și desfășurarea unui Program editorial care include Antologia de texte pe tema Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (ediție bilingvă); Antologia pieselor reprezentate în secțiunea „spectacole-lectură” (ediție bilingvă); Conversații culturale (editată în parteneriat cu Leeds Beckett University, Marea Britanie, ediție bilingvă); Aplauze – ziarul festivalului, compus din cronici de spectacol, editat bilingv, fac parte din programul structurii.
Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio România Cultural, realizează un demers unic în peisajul european al învățământului teatral. Conectați la dimensiunea editorială a tendințelor actuale din dramaturgia europeană (și nu numai), studenții, masteranzii și doctoranzii școlii sibiene de teatru, sub coordonarea artistică a unui cadru didactic de specialitate, interpretează piesele din Antologia pieselor reprezentante în secțiunea „spectacole-lectură”, în cadrul unui spectacol inedit.
Accesul publicului la spectacole
Intrarea publicului la spectacolele prezentate în cadrul Festivalului se va face cu respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus, iar capacitatea de ocupare a sălilor de spectacole va fi stabilită în funcție de reglementările în vigoare la data desfășurării evenimentului.
Accesul la evenimentele în sălile de spectacol va fi permis doar cu îndeplinirea unor condiții sanitare impuse de autorități în perioada FITS.
Accesul la evenimentele care se vor desfășura în spații închise se va face în baza biletului individual, al unui document de identitate, precum și a prezentării a unuia dintre următoarele documente:
dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minim 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare)
test PCR negativ - efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului
dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului
dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.
Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, în acest moment.
Difuzarea spectacolelor online
În spațiul online, spectacolele de teatru vor fi difuzate la ora 21.00, cu reluare la ora 9.00, spectacolele de dans la ora 19.00, respectiv ora 7.00, producțiile Scenei Digitale ale Teatrului Național „Radu Stanca” vor din difuzate la orele 22.00 și 10.00, spectacolele studențești la orele 16.00 și 4.00, iar spectacolele gratuite la orele 17.00 și 5.00. Acestora li se adaugă spectacolele din zona indoor, care vor fi transmise în direct online.
Parteneri și organizatori
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat de: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu
Eveniment realizat cu sprijinul: Primului Ministru al României, al Guvernului României, Ministerului Culturii, al Ministerul Educației, al Universității „Lucian Blaga” Sibiu
Co-organizatori: Institutul Cultural Român
Acţiune cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu
Co-producători: Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune
Parteneri strategici: Ambasada Franței, Institutul Francez, Ambasada Japoniei, EU–Japan Fest Japan Committee, Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, British Council, Ambasada Israelului, Ambasada Elveției, Swiss Sponsors' Fund, Ambasada Republicii Federale Germania, Institutul Goethe, Consulatul Germaniei la Sibiu, Ambasada Republicii Populare Chineze, Ministerul Culturii China, Ambasada Belgiei, Wallonie – Bruxelles International, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Action Cultural Espanola, Ambasada Republicii Polone, Institutul Polonez, Ambasada Austriei București, Forumul Cultural Austriac, Complexul Național Muzeal ASTRA, UNITER.
Parteneri oficiali: UniCredit Bank, Dedeman, BRD – Groupe Société Générale
Partener special: JTI
Partener principal: Lidl
Partener de tradiție: Raiffeisen Bank
Partener al Therme Forum: Therme București
Partener al sezonului de stradă: Banca Transilvania
Partener de mobilitate: Autoklass
Parteneri pentru sănătate: Medlife, Dent Estet, Clinica Polisano
Parteneri: Allianz Țiriac, Google Arts & Culture, Lenovo, GLS
Partener al Bursei de Spectacole și al Programului de Voluntariat: Alpha Bank
Vinul oficial al Festivalului: Crama Oprișor
Sponsori: Aqua Carpatica, Keep Calling, CEC Bank, Heidi Chocolate, Tulipa Flower Shop, Casa Dente, Romfilatelia, Rondocarton
Parteneri media: TV5 Monde, RFI, Euronews, Deutsche Welle, Propagarta, Ziarul Metropolis, B365.ro, horiaghibutiu.ro, Radio Guerrilla, Urban.ro, Agerpres, DCNews, România Pozitivă, Zile și Nopți, Capital Cultural, Turnul Sfatului, Tribuna, Sibiu 100%, Știri de Sibiu, Mediatrust - partener de monitorizare FITS 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: Sibiu teatru sibiu
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...
Miercuri, 18 septembrie,...