Brăileanul născut în 1907 nu este celebru doar datorită ”Jurnalului” său, publicat la un deceniu după moartea sa. Trăind în cea mai agitată perioadă a României din secolul XX – Primul Război Mondial, Marea Unirea, criza economică, frământări politice uriașe și Al Doilea Război Mondial -, Sebastian a fost discipol al filosofului Nae Ionescu, apropiat de ceea ce a fost numită Generația treizescistă – Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica etc.

Mihail Sebastian a trăit din plin valul antisemit care cuprinsese și România, odată cu apropierea de Germania nazistă. De altfel, unul dintre motivele îndepărtării sale de Nae Ionescu avea să fie o prefață antisemită scrisă de acesta la romanul „De două mii de ani” scris de Sebastian. A debutat în literatură în 1932 cu un volum foarte scurt, Fragmente dintr-un carnet găsit, apoi în același an a publicat un volum de nuvele, Femei.

A publicat mai multe romane foarte apreciate, care au devenit piese de teatru, Orașul cu salcâmi (1935) (roman al adolescenței), Accidentul (1940) (roman de dragoste), influențate de Marcel Proust, Gustave Flaubert și de alți romancieri francezi. În anul 1934 publică un alt roman, ”De două mii de ani”, de această dată despre ce înseamnă să fii evreu în România. Cartea a căpătat o celebritate nedorită, mai ales în urma prefeței semnată de magistrul lui Sebastian, profesorul Nae Ionescu. Textul lui Nae Ionescu încerca să fundamenteze antisemitismul din perspectivă teologală, conchizând că evreii nu au nici o putință de salvare întrucât sunt evrei.

Sebastian se impune în literatura română ca dramaturg cu piesele de teatru „Steaua fără nume”, „Jocul de-a vacanța”, „Ultima oră”. Piesa „Insula” a rămas neîncheiată. Moare lovit de un camion în mai 1945! Publicarea în 1996, la editura Humanitas a ”Jurnalului” său îl readuce pe Sebastian în centrul atenției lumii literare, volumul oferind o imagine asupra derivei spre dreapta a intelectualității românești din anii 1935-1944.