Carmen Brumă, despre lupta cu kilogramele în plus: „Nu reușeam să mă împac cu mine la dimensiunile acelea”
În emisiunea „Întâlnire cu arta”, realizată de Georgiana Ioniță-Toader, de la Spectacola, am avut ocazia de a purta o discuție cu actrița Crina Lință care a lăsat lumea afacerilor pentru scena teatrului. S-a înscris la facultate la 44 de ani, iar azi conduce un teatru și face niște lucruri extraordinare pentru lumea artei.
La 47 de ani a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, promoția 2017, specializarea Arta Actorului, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. În urmă cu 17 ani, în 2001, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea Engleză – Italiană, la Universitatea din București.
În timpul facultății de Teatru a înființat asociația și teatrul Arte dell’Anima, un loc în care studenții și actorii independenți au șansa să fie văzuți. Mai mult, actrița se implică în mai multe programe educaționale prin artă și își dorește să ajute tinerii să își găsească chemarea, dar și să înțeleagă mai bine viața și problemele cu care se confruntă societatea.
Crina Lință este actor, producător, manager de teatru și profesoară. Organizează cursuri de dezvoltare personală și crede că arta poate scoate ce e mai bun din oameni.
Actrița ne-a vorbit despre impactul pe care îl au așa-zisele vedete de la televizor și cei care își fac un trai din aparițiile în online, cei care sunt cunoscuți sub numele de „influenceri”. Ea subliniază faptul că numeroasele conjuncturi prin care a trecut țara noastră de 20 sau 30 de ani până acum a dus la crearea unui mediu propice dezvoltării depresiei, mai ales în rândul tinerilor, problema nefiind limitată aici.
„Trăim într-o societate în care valorile au devenit modele care nu sunt cele bune ca să zic așa și nu sunt nici realiste. Tinerii au în față niște non-valori. La televizor se promovează tipul de vedetă. Vedetă nu înseamnă neapărat o persoană care să-ți devină mentor sau care să fie asimilată, ca o persoană care îț poate influența viața astfel încât să fii un bun cetățean, un bun profesionist, care să te provoace să devii ceva, să ai o bază, o substanță. Acum totul se întâmplă foarte repede, foarte facil. Toate fetele își doresc să devină influencere, băieții își doresc să devină gameri ca să câștige ușor. Este goana pentru câștigul ușor, facil, rapid, fără nicio substanță. În momentul în care lucrurile astea nu se întâmplă, normal că apare stigmatul de sine „Eu nu sunt bun, nu știu să fac lucruri”, și atunci te îngropi.”, ne-a spus, în exclusivitate actrița Crina Lință.
Artista mai precizează că lipsa părinșilor și a educației de familie, cât și „abandonarea” copiilor duce la o situație dificilă pentru aceștia, iar totul culmineazi cu adâncirea în depresie. O altă caracteristică a tinerilor predispuși la depresie este rata tot mai mare a analfabetismului funcțional, atunci când informația dintr-un text este foarte dificil procesată de aceștia. Actrița
„Pe de altă parte, și societatea în care trăim, educația pe care o primim din familie, tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani sau 30, totul a curs, ca să zic așa, pas cu pas spre o degenerare, spre o înrăutățire a unor lucruri. Privind fenomenul de globalizare și faptul că foarte mulți părinți au plecat din nevoie să lucreze afară, fie un părinte, fie doi, și-au lăsat copiii cu bunicii, cu străini sau și-au refăcut viața în altă parte. Copiii au crescut tulburați, au preluat niște traume, educația nu a mai fost acea educație constantă, primită în familie cu modele. Atunci, fiecare a luat ce a putut, modelul pe care l-a primit de la vecini, de la bunici, de la un părinte singur. Toate aceste traume duc către un singur rezultat, adică spre slăbirea înțelegerii familiei, a instituției familiei. Se poate oricum trăi într-o societate, fără reguli, și atunci totul devine haotic, nu știm încotro să mergem, nu știm ce modele să luăm. Atunci luăm modelul care ni se prezintă cel mai facil, de pe rețele media, unde totul este perfect.
Nimeni nu este perfect. În schimb, noi, ființele umane, ne dorim să fim perfectibili, iar pentru asta trebuie să învestim în propria persoană. Tinerii nu mai investesc în ei, în educație, în cunoștințe, în lucruri asumate, vor totul facil. De asta există atât de mult analfabetism funcțional acum, adică gradul de înțelegere al unui text este destul de dificil pentru mulți dintre ei. Îmi este foarte greu să lucrez cu anumiți tineri pentru că ei consideră informația la un nivel de google search, dar nu întotdeauna triază informația, nu întotdeauna o verifică sau compară cu o altă informație. Nu poți merge după prima informație care ți se dă. Este foarte greu pentru tineri, dar și pentru părinți.”, a mai spus actrița, în exclusivitate, pentru Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Exclusiv
Tagurile articolului: castig depresie influencer tineri