Ce face Cristina Joia când nu schimbă destine la Visuri la cheie? Detalii surprinzătoare despre viața ei de zi cu zi: „Cred că pur și simplu mă face fericită”
Intitulat ''State of Terror'', volumul spune povestea unui secretar de stat lipsit de experienţă şi va fi lansat pe 12 octombrie 2021.
Hillary Clinton, o fostă aspirantă la preşedinţia Statelor Unite, secretar de stat şi primă doamnă, a redactat cartea în colaborare cu scriitoarea canadiană Louise Penny.
Volumul explorează o lume de ''mari mize diplomatice şi de trădări'', a precizat aceasta.
Protagonista romanului ''se alătură administraţiei rivalului său, un preşedinte care îşi preia mandatul după o perioadă de patru ani în care America nu mai este o prezenţă importantă pe scena mondială''.
În urma unor atacuri teroriste care aruncă ordinea globală în haos, secretarul de stat are drept misiune alcătuirea unei echipe care să ''dejoace această conspiraţie mortală''.
Hillary Clinton a fost secretar de stat al Statelor Unite în timpul preşedinţiei Obama, din 2009 până în 2013, înainte să fie înfrântă în 2016 de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă.
Editorii promit scene dramatice din culise ''presărate cu detalii pe care doar un cunoscător le-ar putea cunoaşte''.
Clinton, autoarea a numeroase lucrări de nonficţiune, a descris colaborarea cu Penny drept ''un vis care a devenit realitate''.
''Acum ne punem în comun experienţele pentru a explora lumea complexă a marilor mize diplomatice şi a trădărilor. Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi'', a declarat ea.
Scriitoarea canadiană de literatură poliţistă Louise Penny, cunoscută pentru seria de romane care îl are drept protagonist pe inspectorul-şef Armand Gamache, a povestit că a fost ''o experienţă incredibilă de a intra în Departamentul de Stat, în interiorul Casei Albe, în interiorul minţii unui secretar de stat, în mijlocul unei crize de stat cu miză mare''.
''Înainte să ne apucăm de treabă, am vorbit despre vremea când a fost secretar de stat. Care a fost cel mai mare coşmar al său? 'State Of Terror' este răspunsul'', a adăugat aceasta.
Hillary Clinton nu este prima din familia Clinton care s-a îndreptat către ficţiune. Soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, a scris, în colaborare cu romancierul James Patterson, ''The President Is Missing'', un thriller despre un lider de stat forţat să dispară pentru propria siguranţă, notează Agerpres.
''State of Terror'' va fi publicată în Statele Unite de St Martin's Press şi Simon & Schuster, iar în Regatul Unit şi restul lumii de Pan Macmillan.
Romanul urmează unei serii de volume de memorialistică semnate de Hillary Clinton, cel mai recent din 2017, ''What Happened'', publicat tot la Simon & Schuster, care s-a vândut în 300.000 de exemplare în Statele Unite într-o singură săptămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Carte
Tagurile articolului: hillary clinton roman state of terror
Daniela Simulescu, astrolog DC...
„Am scris o carte cu titlul...