Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative
"Teatrul Naţional se redeschide în două ipostaze: întâi, plecând de la programul pilot pe care l-a iniţiat Ministerul Culturii. Deci, Teatrul Naţional şi Opera Naţională sunt nominalizate pentru o iniţiativă de spectacole pilot, în sensul în care în sală ar putea să intre spectatori până la ocuparea tuturor locurilor, dar numai de către cei vaccinaţi şi, poate, în funcţie de cum se va aproba norma, şi de către cei care au analizele făcute, adică PCR-ul sau sunt imunizaţi. Asta ca program pilot, hotărâre luată înainte să scadă cifra aceasta care reprezintă incidenţa. (...) Teatrele se pot deschide la capacitatea de ocupare de 30% din locuri, începând de ieri (n.r. luni, 3 mai), ca dată. La Teatrul Naţional ieri s-a jucat un spectacol la Sala Mare, spectacolul lui Horaţiu Mălăele 'Sunt un orb', cu biletele vândute în martie şi amânat pentru data de 3 mai, dată la care s-a putut juca. (...) Noi avem nevoie, pentru că redeschidem Teatrul Naţional nu cu o sală, ci cu patru în acelaşi timp, de un timp de respiro pentru a face publicitate, pentru a vinde bilete. (...) Aşa că prima zi de spectacole este 14 mai, zi în care jucăm în toate sălile. În 15 jucăm iar în toate sălile plus Sala Mare, în programul pilot, cu spectacolul 'Dineu cu proşti'", a declarat Ion Caramitru, pentru AGERPRES.
El a precizat că în luna mai la Naţionalul bucureştean vor fi prezentate, pe lângă spectacolele din repertoriu, şi trei premiere.
"Avem şi trei premiere, două care vor apărea acum în această dată de 14 - piesa care a câştigat anul trecut premiul Cea mai bună piesă românească a anului, la concursul organizat de UNITER, cu titlul 'Să vorbim despre viaţă' - la Sala Atelier, şi altă piesă premiată, de data aceasta în Franţa, unde a luat Premiul Moliere, premiul de dramaturgie, 'Bună seara, domnule Ahman' se numeşte piesa, la Sala Pictură, în regia lui Felix Alexa. La sfârşitul lunii mai, 'D'ale Carnavalului', în regia lui Alexandru Dabija. Deci, ieşim la liman cu trei titluri, trei premiere", a mai spus managerul.
Ion Caramitru a afirmat că, în perioada în care nu s-au putut prezenta spectacole cu public în sală, actorii au fost prezenţi la repetiţii respectând toate regulile de protecţie.
"Actorii au fost prezenţi la repetiţii, în condiţii de protecţie mai bune decât anul trecut, pentru că teatrul a intrat în valul doi de vaccinare, ca toate instituţiile din subordinea Ministerului Culturii. Jumătate din trupă este deja vaccinată, dar în aceeaşi măsură în fiecare zi când au fost repetiţii s-au făcut teste rapide pe care le-am achiziţionat, întâi le-au achiziţionat sindicatele pentru o perioadă de o săptămână, apoi prin Asociaţia Teatrului Naţional, care este un ONG. Deci, ne-am protejat cât am putut de mult şi rezultatele au apărut, n-am avut îmbolnăviri în trupă, decât foarte puţin şi corpul tehnic de asemenea. Vom continua cu această metodă", a mai spus Caramitru
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: ion caramitru spectacol teatru teatrul national bucuresti tnb
Miercuri, 18 septembrie,...