Spectacolul reprezintă un eveniment pentru scena bucureșteană din mai multe motive. ”The Sweet Science of Bruising”, titlul original al piesei de teatru, este un text nou, apărut în 2018, și care a trezit imediat interesul criticii de specialitate prin ineditul și actualitatea poveștii: patru tinere luptă în ringul de box, în  Londra victoriană, încorsetate de haine, prejudecăți și tabuuri sociale, pentru drepturile lor, negate de o societate patriarhală, dar și pentru redefinirea conștiinței de sine.

Fiecare personaj, în complexitatea sa, reprezintă câte o temă paradoxal de actuală pentru vremurile pe care le trăim, de la sărăcie la lipsa accesului la educației, problemele imigrației, violența domestică și abuzul.  Dar pentru aceste femei, explozia de libertate experimentată printre directe, croșee de dreapta și knockout-uri,  sublimează scopul final, titlul de ”campioană mondială la box feminin” devenind simbolul renașterii personale.

Montarea Sânzianei Stoican, clasică și modernă în același timp, susținută milimetric de costumele și decorurile scenografului Valentin Vârlan, ne introduce în atmosfera victoriană redescoperită prin tehnologiile secolului al XXI-lea.

O poveste în care, deși la aproape 200 de ani distanță, fiecare dintre noi se va regăsi, așa cum speram că vom fi, liberi, dincolo de tragediile personale.

Despre toate aceste veți afla, pășind cu curaj în sala de teatru de la Excelsior, unde, în ringul de box victorian, le veți cunoaște pe Violet Hunter (Oana Predescu), Matilda ”Matty” Blackwell (Andreea Hristu), Anna Lamb (Andrea Șovan), Polly Stokes (Dana Marineci), antrenate și susținute de profesorul Charlie Sharp (Mihai Gruia Sandu) în Amfiteatrul Îngerului.

Spectatorule, pentru a fi pregătit să faci față acestei povești pline de pasiune, violență, dar și duioșie, te invit să facem o scurtă incursiune în lumea dezvăluită de textul scriitoarei Joy Wilkinson. Să pășim, astfel, cu încredere, în povestea unei povești.

”Eu, Elisabeth Wilkinson, din Clerkenwell, o provoc pe Hannah Hyfield să mă întâlnească în ringul de box.” Cu aceste cuvinte, tipărite în rubrica de ”Mică publicitate” a unui ziar londonez, din iunie 1722, boxul feminin s-a născut oficial, mărturisește Joy Wilkinson în ”The Times”, într-un interviu despre ”The Sweet Science Of Bruising”, piesa de teatru care, de la publicare (2018) și până acum, a fost pusă în scenă cu mare succes în peisajul anglo-saxon.

”O mare parte din istoria boxului feminin s-a pierdut, dar textul meu The Sweet Science of Bruising preia fragmentele care supraviețuiesc și le împletește pentru a crea profilurile distincte a patru femei puternice și a le readuce acolo unde le este locul - în ring pentru a boxa.”, declară în aceeași publicație de prestigiu scriitoarea, dramaturga, scenarista și regizoarea Joy Wilkinson.

Două teme principale traversează această poveste, istoria boxului feminin și istoria emancipării femeii în societatea modernă, atmosfera victoriană și legendele personale ale celor patru tinere sublimând caracterul de manifest social și politic al acestui text atât de actual chiar și în zilele noastre.

Să ne închipuim pentru câteva clipe că am fost transportați în Anglia anului 1869, mai precis în inima Londrei, printre trăsuri, drumuri înnoroiate și cluburi underground. Revoluția industrială se află în plină desfășurare, dar femeile sunt încă privite din perspectiva ”Ingerului din casă”, un poem de Coventry Patmore (1854).

Conform acestui stereotip, femeia era destinată să țină o casă curată și să-i ofere o atmosferă ”drăguță” soțului după o zi obositoare de muncă.

Virginia Woolf a declarat, într-o conferință adresată Ligii Serviciului Femeilor din 1941, că „uciderea îngerului în casă face parte din ocupația unei scriitoare. Aceste prejudecăți erau dominante mai ales în clasa mijlocie. Femeile singure, obligate să muncească, greu puteau aspira la o educație decentă și la ocupații ”respectabile” ca ”guvernantă” sau ”profesoară”.

Revenind la Joy Wilkinson, această temă a redefinirii statutului femeii, dincolo de orice prejudecăți, stereotipuri și tabuuri, străbate, ca un fir roșu,  întreaga operă a autoarei. In 2007, Joy Wilkinson a scris o variantă primară a piesei de teatru de azi, care o avea în centru pe Violet Hunter, tânăra infirmieră aspirantă la titlul de medic. Plotul a fost folosit, pînă la urmă, într-unul din scenariile seriei a XI- a celebrului serial Dr.Who. În 2018, Joy revine în forță cu ”The Sweet Science of Bruising”, piesă de teatru care-i aduce consacrarea în lumea teatrului. Anul acesta, Joy Wilkinson și-a împlinit visul de a deveni și regizor de lungmetraje, debutând cu pelicula ”The Everlasting Club”, al cărei subiect se centrează, sub învelișul științifico-fantastic, tot pe ideea independenței și afirmării femeii în societate.

Așa cum subliniam la început, istoria boxului și a boxului feminin, în special, are o relevanță semnificativă pentru acest text. Sintagma ”The sweet science” (Sportul dulce, dulcele sport), a început să fie folosită în jurul anului 1813. Un jurnalist al vremii, Pierce Egan, a descris box-ul ca o știință pentru că este nevoie de o tehnică anume și de un plan minuțios de luptă pentru a câștiga în ring. Nimic nu este întâmplător, de la atitudine, poziție, stare psihică...Dar de ce ”sweet” (dulce). Ce are în comun un sport aparent atât de violent cu adjectivul ”dulce”, sinonim, cel puțin cu privire la acțiuni, gesturi, cu ”delicat, gingaș, lin, ușor”. Specialiștii în această străveche artă marțială vin cu un răspuns simplu și clar: Dansul perfect al unui boxeur în ring, urmând o strategie și parcă o coregrafie anume,  îți dă un sentiment de dulce liniște. Este acel gen de sentiment care, deși nu ești un fan al acestui sport, nu poți să nu admiri o asemenea performanță. Prima carte care descrie tehnici de luptă în box a apărut în 1789, scrisă de Daniel Mendoza - The Art of Boxing – cu aproape un secol înainte de timpul istoric al poveștii lui Joy Wilkinson.

În acea perioadă, ne întâlnim cu alt personaj care a marcat acest sport. John Sholto Douglas, marchiz de Quennsberry (al IX-lea în linia de descendență), a rămas în posteritate pentru mecenatul lui în arta boxului și a scenei și pentru rolul lui principal în exilul social al și mai celebrului Oscar Wilde. În onoarea marchizului, altfel un personaj cu o viață foarte controversată pentru acele timpuri,  regulile acestui box,  create de  John Graham Chambers în 1866, au fost numite "Queensberry Rules". Este momentul în care, în Anglia victoriană, s-a creat Amateur Athletic Club,  una dintre primele organizații sportive care accepta și sportivi care nu făceau parte din aristocrație sau marea burghezie.

Exact în perioada în care se desfășoară plotul ”The Sweet Scien of bruising”. Nu întâmplător, profesorul Charlie Sharp, mentorul și antrenorul celor patru tinere victoriene ajunse în ringul de box, este construit ca un ”paria social”, un personaj controversat care, sub suprafața dură și avidă de bani, se dezvăluie în nenumărate nuanțe, conturând o personalitate complexă.

Meciurile de box feminin, în Anglia victoriană, nu erau ceva neobișnuit pentru cluburile underground unde, în spiritul patriarhatului vremii, nu sportul reprezenta obiectivul spectatorilor, bărbați, bineînțeles, în majoritate.  În textul original, întâlnim un dialog între profesorul Charlie Sharp și Matty, imigranta irlandeză, în care cuvântul ”dans” este asimilat luptei din ring. De altfel, fiecare replică din acesată piesă de teatru are, dincolo de realitatea actuală, semnificații istorice, sociale și trimiteri către o epocă în care, în pofida restricțiilor și prejudecților, mișcarea feministă ia amploare. Să fim clari, însă, textul este cu predilecție feminin și nu feminist, Joy Wilkinson nu ridică în slăvi mișcarea sufragetelor ci chiar o ironizează prin glasurile celor patru personaje. Dar nici nu o minimalizează ca importanță istorică și socială.

”The Sweet Science of Bruising”, ”KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi”, în versiunea românească, se decupează în peisajul teatral bucureștean ca o poveste necesară, curată, clasică și, în același timp, incredibil de actuală. O istorie vie, plină de pasiune, vină, deznădejde, dar și speranță, de care spectatorul, indiferent de gen, rasă, sex sau opinii politice are nevoie în acest moment. Dar nu mă credeți pe cuvânt, veniți la Teatrul Excesior pe 28, 29, 30 octombrie, în zilele premierei ”KNOCKOUT. Dulcea știință de a face vânătăi”.