Lurch în „Familia Addams”, Domnul psiholog / Directorul Uzinei de șosete în „Băiatul cu șosete roz”, Ta în „Turandot”, Flavio în „Arlecchino și pierdutele iubiri” sunt doar câteva dintre rolurile în care îl puteţi vedea pe Mircea Băluţă la Teatrul EXCELSIOR. Parcursul său profesional ajunge la Bucureşti via Londra, aşa că i-am propus lui Mircea un interviu despre decizia de a alege actoria, despre perspectivele artistice în România şi despre oamenii care îl inspiră.   

SPECTACOLA:  E cale lungă de la Satu Mare la Bucureşti. Ai parcurs-o din dragoste pentru Actorie sau ai fi venit oricum în Bucureşti?

Mircea Băluță: La Bucureşti am ajuns via Londra. După patru ani petrecuţi în Regat, am hotărât că nu e de mine – mă rog, nu mi-a ieşit mie pasienţa, că altfel… – şi că a sosit momentul să mă întorc pe tărâm mioritic. Fiind obişnuit deja cu un oraş aglomerat şi poluat, mi-am spus că unde altundeva aş putea să-mi continuu existenţa, dacă nu în Bucureşti? Aşa că răspunsul nu e neapărat din dragoste, ci dintr-o nevoie combinată cu masochism. *râde* 

SPECTACOLA: Privind retrospectiv la debutul tău, consideri că Bucureştiul oferă mai multe oportunităţi unui actor la început de drum sau dimpotrivă - e mai uşor să creşti profesional într-un oraş mai mic?

Mircea Băluță: Să încep să vorbesc despre cât de uşor sau de dificil e debutul unui tânăr actor ar însemna să fiu o idee ipocrit. În cazul meu, astrele s-au aşezat în aşa fel încât proaspăt ieşit din băncile facultăţii să mă şi angajez la Teatrul EXCELSIOR. Însă lăsând la o parte scenariul acesta de dorit, aş putea spune că da, Bucureştiul îţi oferă mai multe oportunităţi încă din anii de studiu: cunoşti profesori, cunoşti actori, cunoşti regizori care, la rândul lor, s-ar putea să îţi întindă o mână mai devreme sau mai târziu. Nemaivorbind de faptul că în Bucureşti sunt şi mult mai multe teatre în care, dacă ai norocul să se deblocheze posturile, să te angajezi. 

„Am ales actoria pentru munca de echipă”

SPECTACOLA:  De ce ai ales Actoria?

Mircea Băluță: Asta mă întreb şi eu. Dacă era să mi se pună această întrebare în prima zi de facultate, nu cred că aş fi avut vreun răspuns. Pur şi simplu mi se părea interesant, exotic şi mă atrăgea faptul că nu trebuie să ma trezesc la 8 dimineaţa. Acum însă, după câţiva ani de experienţă, pot spune că am ales actoria pentru munca de echipă. Îmi place că nu e o meserie care se poate face singur şi că depinzi de colegii tăi, atât de colegii de scenă, cât şi de cei din spatele ei. E o echipă mare, care se formează odată cu fiecare spectacol şi în cadrul căreia este necesar să renunţi la orgoliu – dacă scopul tău e ca spectacolul să iasă bine. Te dedici acestui scop şi vei avea succes! Te concentrezi doar pe succesul tau - vei sfârşi faultat într-o cronică de-ale Alinei Epîngeac. *râde*

SPECTACOLA: Care este nuanţa care te fascinează la profesia ta?

Mircea Băluță: Mă fascinează fragilitatea actului scenic. Poţi să fii la reprezentaţia cu numărul 100, să fi cunoscut un succes răsunător până la acea oră, dar când iei decizia că „în seara asta nu prea îmi arde, o las mai moale”… atitudinea aceasta delăsătoare e taxată instant. Fie de public, fie de colegi, fie de demonii din capul tău, dacă esti Fecioara (cum sunt eu). 

SPECTACOLA: Crezi în modele şi în puterea de a admira? Ai modele profesionale?

Mircea Băluță: Bineinteles. Mi se pare un obicei sănătos să ai chiar mai multe modele pentru că asta presupune că eşti deschis la a-ţi îmbunătăţi bagajul – atât pe cel actoricesc, cât şi pe cel uman. Mereu e loc de mai bine şi trebuie să tinzi spre a fi mai bun. Am modele profesionale, dar aş prefera să nu le divulg identitatea ca să nu şi-o ia în cap. (Alex Popa)

SPECTACOLA:  Perioada prin care trece Lumea din pricina pandemiei a zguduit multe domenii. Te-ai gândit că ai nevoie de un plan profesional de rezervă?

Mircea Băluță: Da. De aceea m-am apucat de olărit. Glumesc! M-am gândit că mi-ar trebui un plan de rezervă, însă am fost şi sunt în continuare prea comod ca să ma dedic şi altui domeniu. Sper să nu fie cazul să plătesc această poliţă. 

SPECTACOLA:  Joci în spectacole de teatru dar eşti pasionat şi de producţiile video online. Ai o strategie pentru perioada următoare? Vrei să oferi mai mult conţinut online sau te concentrezi pe studiul pentru noi spectacole de teatru?

Mircea Băluță: Mă pasionează foarte mult şi acest domeniu online. Pentru mine a reprezentat un plan B – dacă tot vorbeam de soluţii alternative – în perioada de lockdown. Atunci am pus bazele canalului de YouTube BurBal Productions, pe care vă invit cu căldură să îl accesaţi şi să vă desfătaţi cu creaţiile noastre. Subiectul acesta nu este agăţat în cui. Pregătim producţii viitoare. Sperăm ca de Crăciun să putem lansa un nou material. 

SPECTACOLA: Colaborezi şi ca voice over artist. Cum e actoria „pe nevăzute”? 

Mircea Băluță: E la fel de atractivă ca aceea pe văzute. Partea interesantă la cea din spatele unui microfon e că trebuie să convingi apelând la un singur mijloc de expresie: vocea. Pe scenă mai distragi atenţia prin mimică, prin costum, efecte scenice, lumini, o colegă răvăşitoare *râde* etc. În schimb, la microfon e doar vocea ta, ajutată de un pahar cu apă. Aşadar, s-ar putea spune nu că e neapărat mai complicată, ci că necesită un set de abilităţi specifice acestui domeniu. Nu zic care abilităţi că nu vreau să mi se ia pâinea de la gură… 

SPECTACOLA:  Ești actor angajat al Teatrului EXCELSIOR. Ce înseamnă pentru tine acest statut? 

Mircea Băluță: Înseamnă că fac parte din teatrul cu cea mai frumoasă trupă de actori, condusă de cel mai dedicat director artistic. Nu spun cine, persoană importantă.

SPECTACOLA: Care este rolul care te-a provocat până acum cel mai mult?

Mircea Băluță: Probabil rolul Lurch din „Familia Addams” în regia lui Răzvan Mazilu şi asta pentru că este vorba de un spectacol musical. Nemaiavând ocazia, până la acest titlu, să fac parte dintr-un asemenea gen de spectacol, rigoarea şi totodată magnitudinea desfăşurării de forţe au reprezentat pentru mine o provocare. 

„Din păcate, industria cinematografică e săracă în România”

SPECTACOLA: De ce nu te vedem în filme? Cum este realitatea din această industrie? Cât de multe castinguri sunt? Cât de transparente?

Mircea Băluță: Sunt la fel de transparente ca parbrizul maşinii acoperit de zăpadă într-o dimineaţă de iarnă. Din păcate, industria cinematografică e săracă în România şi cred că se merge pe principiul „punct ochit, punct lovit”. Adică regizorii şi producătorii preferă să lucreze mereu cu aceiaşi actori pentru a-şi asigura un flux de muncă uşor, iar la final un succes aproape garantat. E o abordare corectă, sigură, dar daca mie, actorului tânăr, nu mi se dă ocazia să demonstrez că pot să lucrez eficient, atunci cum aş putea să pătrund în cinematografie? În fine, e o discuţie complicată. Hai mai bine să spunem… toate la timpul lor. Chiar nu mă grăbesc cu partea asta de film. 

SPECTACOLA:  Care este regizorul alături de care ai crescut cel mai mult profesional?

Mircea Băluță: Răzvan Mazilu este regizorul care m-a învăţat ce înseamnă rigoarea şi respectul faţă de un spectacol. Este singurul regizor care participă negreşit la fiecare reprezentaţie. Dacă la început lucrul acesta era puţin inhibant, ei bine odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că o face din iubire şi respect faţă de propria-i muncă. Valori şi principii care s-au lipit şi de mine. 

SPECTACOLA: Te consideri mai degrabă din tipologia „băiatului bun” sau ești „bad guy”?

Mircea Băluță: Pentru suma corectă, joc orice. *râde*

SPECTACOLA: Care sunt pasiunile tale dincolo de scenă?

Mircea Băluță: Îmi place enorm să călătoresc, să mă urc pe munte, să mănânc şi să dorm. Dacă ştie cineva un job care te plăteşte pentru activităţile mai sus menţionate, rog a fi contactat degrabă. 

SPECTACOLA: Spune-ne o informație care te descoperă într-o altă lumină, ceva ce colegii nu știu despre tine.

Mircea Băluță: Chiar dacă îmi place să urc pe munte, am rău de înălţime. 

SPECTACOLA: Crezi că în România există prejudecăți despre actori? A trebuit vreodată să demolezi un stereotip?

Mircea Băluță: Există o părere universală despre această meserie şi anume că ar fi una care se confundă mai degrabă cu o pasiune, cu o activitate pentru timpul liber. Un moft. O meserie din categoria: „şi de ceva serios când te apuci?”. Pe parcusul fragedei mele cariere, am avut ocazia să aduc câţiva oameni cu profesiuni distincte foarte aproape de domeniul în cauză. Fie la o repetiţie, fie la o reprezentaţie, fie în postura de a mă observa când lucrez la un rol – asta pe lângă cele 8-10 ore petrecute deja în Teatru – şi astfel să remarce câtă munca e, de fapt, în spatele unui spectacol care pare că merge de la sine. Ţelul e ca publicul să nu vadă efortul din spate, dar efortul e imens şi vorbim de un consum frate cu masochismul. 

„Nu vreau să îmi pun bariere sau să mă cenzurez cât încă sunt la vârsta care-mi permite să trăiesc zburdalnic”

SPECTACOLA: Ce nu ai face vreodată pentru un rol?

Mircea Băluță: Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om care nu prea spune „nu”, aşa că nu m-am gândit niciodată la această întrebare. Nu vreau să îmi pun bariere sau să mă cenzurez cât încă sunt la vârsta care-mi permite să trăiesc zburdalnic. 

SPECTACOLA: Un mesaj pentru publicul tău...

Mircea Băluță: Să vină la teatru! Pentru că e la fel de sigur, dacă nu chiar mai sigur, ca avionul.