Olimpia Melinte, părerile primite în urma rolului din „Băieți deștepți”. Ce ar fi îmbunătățit artista la personajul „Elena”
Data actualizării:
Data publicării:
Olimpia Melinte ne-a dezvăluit câteva detalii în exclusivitate despre rolul său din „Băieți deștepți”.

Cu ocazia unui eveniment special, echipa Spectacola a fost prezentă la difuzarea filmului „Băieți deștepți”, acolo unde a fost prezentă și Olimpia Melinte, una dintre actrițele care au jucat în filmul precizat. Producția aparține lui Tiberiu Ioana, cel care a stat și în spatele filmului „Zăpadă, Ceai și Dragoste”. Olimpia a jucat rolul unei coordonatoare a unei echipe de polițiști cu probleme disciplinare care a primit sarcina de a îl prinde pe antagonistul filmului, Narcis, un mare traficant de droguri interpretat de Cristian Iacob.

Vezi și: Olimpia Melinte, detalii din culisele filmului "Băieți deștepți". Motivul pentru care americanii vin în România pentru a face film

Olimpia se numără printre cele mai cunoscute actrițe din România, iar munca ei vorbește pentru ea, mai ales dacă sunt luate în considerare numeroasele filme în care a jucat.

Alături de colegii săi, precum Alex Velea, Ruby, Vali Vijelie, Dan Bursuc, Sergiu Costache, Silviu Mircescu și alții, Olimpia Melinte a adăugat o nouă performanță impresionantă la lista sa de succese, cucerind inimile publicului român.

Spectacola: Cum ți s-au părut rezultatele filmului, la o săptămână de la premiera acestuia? 

„Părerile au fost bune, cel puțin în ceea ce mă privește pe mine. Nu că aș fi eu foarte egocentristă, dar m-am bucurat să văd că oamenii au apreciat-o pe Elena. E un film românesc, deci nu știi niciodată la ce să te aștepți. Se întâmplă foarte des ca așteptările să fie mai joase decât îți propui, dar eu zic că e bine.”

Spectacola: Până la urmă ai fost mulțumită de modul în care ai interpretat rolul Elenei?

„E foarte greu să-ți dau un răspuns la asta. Sunt mereu dornică să fac mai bine ceea ce fac, așa că, dacă ar fi să-l fac încă o dată, probabil aș schimba anumite lucruri. Sigur, niște finețuri. Nu aș putea să dau niște exemple în momentul ăsta, ar trebui să stăm cu filmul în față și să studiem cadru cu cadru. Sigur, există mereu loc de mai bine.Știi cum se zice, „mai binele e dușmanul binelui”

Vezi și: Silviu Mircescu, detalii din culisele filmului "Băieți deștepți". Cum îl ajută prietenia cu Sergiu Costache /EXCLUSIV

Cu ocazia avanpremierei „Băieți deștepți”, unde a fost prezentă și echipa Spectacola, Olimpia Melinte ne-a oferit mai multe detalii din culisele producției în care a jucat.

Spectacola: Cum e să fii coordonatoarea unei echipe de polițiști?

„E o responsabilitate foarte mare care mi-a adus foarte mare bucurie. Din fericire, am avut niște băieți foarte ascultători, așa era scenariul, nu că aș fi făcut eu treaba excelent (N.R. râde)”

Spectacola: Plănuiești să reintri pe scena internațională?

„Da, mereu am. Nu pot spune mai mult deocamdată.”

Spectacola: Planuri de viitor pe plan profesional, personal?

„Pe plan profesional încep un nou lungmetraj, la finalul lui octombrie, apoi urmează încă un scurtmetraj, iar pe plan personal, vin sărbătorile, în curând.”

Vezi și: Filmul Băieți Deștepți, cu Olimpia Melinte, Ruby, Alex Velea și alte nume sonore, în cinematografe din 13 octombrie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Exclusiv
Tagurile articolului: Alex Velea  baieti destepti  Connect-R  film  johnny romano  olimpia melinte 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel