''Oraşul nostru'' de Thornton Wilder, spectacol semnat de Alexandru Dabija - în premieră la Teatrul Excelsior pe 9 şi 10 iunie
Spectacolul "Oraşul nostru" de Thornton Wilder, în regia lui Alexandru Dabija, va fi prezentat în premieră la Teatrul Excelsior pe 9 şi 10 iunie.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, în maniera sa inconfundabilă, cu umorul şi inteligenţa care îi definesc amprenta regizorală, Alexandru Dabija a creat alături de actorii Teatrului Excelsior un spectacol care aduce în prim-plan forţa de semnificare a gestului şi a cuvântului, dincolo de convenţiile clasice ale teatrului sau decoruri sofisticate.

"Ideea acestei montări a apărut într-un context foarte favorabil. Am întâlnit la Teatrul Excelsior o trupă minunată de actori, o trupă extraordinară pe care am descoperit-o - nu cu surpriză, pentru că ştiam că e o trupă bună! Ştiam că e o trupă bună, dar nu ştiam că e chiar atât de bună! E o trupă excelentă! (...) Am acceptat provocarea. Textul acesta, eu voiam să îl fac de foarte multă vreme. Cred că este unul dintre textele majore ale culturii teatrale contemporane. Este un text extrem de important şi underrated", a declarat Dabija, citat în comunicat.

Din distribuţie fac parte Iulia Samson, Bogdan Nechifor, Dan Pughineanu, Mihaela Trofimov, Doru Bem, Oana Predescu, Mihai Mitrea, Dana Marineci, Mircea Alexandru Băluţă, Ana Udroiu, Radu Micu, Dan Clucinschi, Ovidiu Uşvat, Matei Arvunescu, Ion Bechet, Robert Radoveneanu, Alex Popa, Andreea Hristu, Dragoş Spahiu, Annemary Ziegler, Elena Ghimpeţeanu. Muzica originală îi aparţine Adei Milea.

Scrisă în 1938 şi distinsă cu Premiul Pulitzer în acelaşi an, piesa "Oraşul nostru" urmăreşte viaţa de zi cu zi a locuitorilor unui orăşel american, Grover's Corners, pe parcursul a 12 ani - un bun prilej de a vorbi, cu umor şi compasiune despre viaţă, cu caruselul ei de întâmplări banale sau excepţionale, cu preaplinul sau golul ei de sens. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Maria Alexandru | Dată: 24 mai 2023, 17:04

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca