Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative
.Cu 48 de ore înaintea Mondialului, sportivii trag tare la antrenamente, pe burta goală. Și asta pentru a-și face categoriile la care concurează.
„Ultimele două zile renunț la mâncare și la apă. Mai am de dat două kilograme jos. Eu slăbesc mai greu, iar ultimele kilograme se dau jos greu” - Laris Borș, component al lotului național de judo al României.
Înainte să se apuce de judo, Laris a încercat și alte sporturi.
„Am făcut atletism, fotbal, înot, dar nu mi-a plăcut niciunul” -Laris Borș, component al lotului național de judo al României.
Campion european la tineret, Laris a muncit enorm pentru visele sale.
„M-am apucat de judo în 2007 și am ieșit campion european în 2021”- Laris Borș, component al lotului național de judo al României.
La doar 22 de ani, Adi Șulcă are un palmares impresionant la judo. Printre altele este campion european, mondial și olimpic de tineret.
„Sunt pe locul 26 mondial și sper la o calificare la Jocurile de la Paris. Îmi face mare plăcere că pot să îmi testez abilitățile împotriva celor mai buni luptători din lume”-Adrian Șulcă, component al lotului național de judo al României.
Sportivul dezvăluie că judo este unul dintre sporturile la care dacă nu ești tare pe psihic, nu ai ce căuta!
„Psihicul este cel mai important , poți să te pregătești foarte mult fizic, poți să fi cel mai bun, poți să fi cel mai disciplinat, dacă nu duci psihic un meci, dacă nu își folosești subconștientul la maxim, nu ai cum să devii un luptător de elită” -Adrian Șulcă, component al lotului național de judo al României.
Delegația României merge în Qatar cu 6 sportivi și speră să se întoarcă de acolo cu medalii.
Băieții sunt pregătiți de un antrenor cu 6 Dan centura neagră și fost gimnast de performanță.
„Înaintea acestui mondial emoțiile sunt foarte mari, stresul e foarte mare, suprapus peste acesta este și faptul că băieții trebuie să intre în categoria de greutate, au început slăbirile de câtva timp” – Emil Morar, coordonatorul Centrului Olimpic de Judo de la Oradea și al lotului național de seniori.
Campionatul Mondial de Seniori de Judo de la Doha a început astăzi și se termină la 14 mai, iar România participă cu 6 sportivi și 4 sportive. Laris Borș la categoria 66 de kilograme, Adrian Șulcă la categoria 73 de kilograme, Alexandru Raicu la categoria 73 de kilograme, Alex Creț la categoria 90 de kilograme, Asley Gonzalez la categoria 100 kilograme și Mircea Croitoru la +100 kilograme.
Fetele vor fi reprezentate de Florentina Ivănescu la categoria -63 kilograme, Serafima Moscalu la -70 kilograme și Alexandra Pop la -57 kilograme și Alexandra Mazilu la +78. Ele sunt pregătite de Gianina Andreica.
Anul acesta la Campionatul Mondial de la Doha sportivii români vor da piept cu cei din Rusia și Belarus, care vor participa pentru prima de la începerea războiului la un concurs internațional de mare anvergură.
„Sportivii ruși și belaruși sunt foarte buni și va crește foarte mult calitatea competiției. Vom avea parte de una dintre cele mai tari ediții de campionat mondial”– Emil Morar, coordonatorul Centrului Olimpic de Judo de la Oradea și al lotului național de seniori.
Din 2021, România are la lot un cubanez, Asley Gonzalez, extrem de valoros, care din 2021 e cetățean român. Gonzalez a reprezentat Cuba în competițiile internaționale de anvergură la judo. El a cucerit titlul mondial în 2013, la Rio de Janeiro, în proba de 90 de kilograme. De asemenea a fost medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 și a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2018 și la cele de la Rio din 2016. El a venit în România să câștige medalia olimpică la Jocurile Olimpice de la Paris. Calificarea pentru JO 2024 este în plină desfășurare și se va termina la anul în iunie.
„Se califică primii 22 de sportivi din fiecare categorie de greutate. Nivelul este extraordinar de ridicat în judo-ul mondial actual. În momentul de față avem 2 sportivi care ar fi calificați dacă astăzi s-ar încheia calificările, pe Alex Creț și Asley Gonzalez” – Emil Morar, coordonatorul Centrului Olimpic de Judo de la Oradea și al lotului național de seniori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Sport
Tagurile articolului: antrenament judo laris bors sportivi
Liga spaniolă de fotbal a...
Un star din lumea fotbalului a primit o pedeapsă mai...