Simona Halep s-a calificat în optimi de finală la US Open
Data publicării:
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 13 mondial, s-a calificat vineri în optimi de finală la US Open după o victorie în trei seturi, 7-6 (13/11), 4-6, 6-3, în meciul cu kazaha Elena Rîbakina, poziţia a 20-a în clasamentul WTA.

Simona Halep, cap de serie N.12, în vârstă de 29 de ani, s-a impus după 2 ore şi 21 de minute într-un duel foarte strâns cu o adversară cu şapte ani mai tânără, care a fost favorită N.19.

Halep a început slab meciul şi Rîbakina a reuşit break-ul, conducând cu 2-0 în primul set, după care s-a desprins la 3-0, înainte ca românca să revină, să reuşească şi ea un break şi să egaleze, 3-3. Setul a fost în continuare foarte echilibrat şi s-a ajuns la tiebreak, unde fostul lider mondial a condus cu 6-2, însă adversara sa a opus o mare rezistenţă, românca impunându-se în cele din urmă cu 13-11.

Kazaha a început foarte bine şi setul secund şi s-a desprins la 3-0, apoi a cerut un timeout medical când conducea cu 3-2. Halep a trecut în avantaj, 4-3, însă Rîbakina şi-a adjudecat setul cu 6-4. Rîbakina a câştigat primul ghem din setul decisiv, însă Halep a controlat apoi ostilităţile şi a câştigat acest set cu 6-3.

Halep şi Rîbakina se mai întâlniseră până acum de două ori în circuitul profesionist, fiecare având o victorie. Rîbakina a câştigat prin abandonul Simonei, la scorul de 5-4 pentru kazahă, în 2019, în optimile turneului de la Wuhan. Halep s-a impus în 2020, în finala de la Dubai, cu 3-6, 6-3, 7-6 (5).

Halep a încheiat cu un as, cinci duble greşeli, 24 winners şi 36 erori neprovocate, în timp ce Rîbakina a avut 14 aşi, cinci duble greşeli, 34 winners şi 52 erori neforţate.

Halep, care anul trecut nu a participat la US Open, şi-a asigurat un cec de 265.000 de dolari şi 240 de puncte WTA şi va juca în optimi cu câştigătoarea duelului dintre ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA) şi rusoaica Daria Kasatkina (27 WTA).

Cea mai bună performanţă a lui Halep la US Open este o semifinală, în 2015, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Sport
Tagurile articolului: simona halep  us open 


DC Media Group Audience

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Faimoșii/ captură video Voyo

Daniel Pavel, anunț șoc pentru concurenții Survivor All Stars. Când are loc marea unificare: „A sosit momentul să vă dau o veste pe care o așteptați cu toții”

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alexandra Duli, Andrei Ciobanu, Iancu Sterp/ captură video Voyo

Andrei Ciobanu, făcut praf de Războinici, după „demascarea” lui Zanni: „Ne-ai turnat pe toți, ai dat și în prietenul tău, Iancu”

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Horoscop chinezesc până pe 8 mai 2024, cu Anca Dimancea. Zodia care va avea de câștigat pe plan financiar și profesional

Mihai Voropchievici, captură video Youtube/ Adevăruri Ascunse

Voropchievici: Topul celor mai puternice zodii

Badea

Toată lumea îl știe pe Mircea Badea, dar știați cine este și cu ce se ocupă sora lui?




Doliu în lumea fotbalului din România! A murit Petre Butufei

Este doliu în lumea fotbalului din România. Fotbalistul...

pixel