THOMAS OSTERMEIER: „Cred că teatrul, în sine, la originea sa este despre violență!”
Data publicării:
Luni, 9 octombrie, în Foaierul „Tapiserii” al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București a avut loc conferința de presă prilejuită de prezența în X-Fest, Festivalul Internațional de Teatru Tânăr EXCELSIOR a regizorului Thomas Ostermeier și a Schaubühne Berlin.    

La conferință au participat regizorul Thomas Ostermeier, Vlad Cristache, Manager-interimar Teatrul EXCELSIOR și Director X-Fest, George Călin, Manager – interimar Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București și Mircea Rusu, Director General Adjunct, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, București.

 

 

Tema de interes a discuției a fost spectacolul O istorie a violenței. Adaptare după romanul autobiografic al lui Édouard Louis, aclamat în toată Europa, spectacolul aduce în fața publicului din România, de această dată, o poveste dureroasă, reconstituind scena unei crime și analizând trauma pe care aceasta a provocat-o. În 9 și 10 octombrie, de la ora 20.00 pe scena Teatrului Național din București!

 

Vizionarul regizor Thomas Ostermeier a creat un spectacol investigativ, care aduce în prim-plan dezbaterea unor teme stringente, derivate din multiplele fațete ale violenței, care reconfigurează lumea în care trăim – migrația și discriminarea rasială, xenofobia, homofobia, violența de gen și structurile de autoritate obscure adânc înrădăcinate în societate, dar și obstacolele maturizării. Este, în același timp, un spectacol captivant și răscolitor, în egală măsură brutal și intim, care pune în valoare estetica regizorală a lui Thomas Ostermeier – ingeniozitatea cu care îmbină minimalismul și acuratețea vizuală cu elementele multimedia, în tandem cu jocul extrem de precis și fluid al actorilor, un spectacol care subliniază crezul artistic și uman pe care Thomas Ostermeier și Édouard Louis îl împărtășesc, acela că arta ar trebui să facă parte activă din societate și să contribuie la schimbarea sa.

 

 

Thomas Ostermeier: „Sunt impresionat de felul în care publicul din România primește spectacolele mele și mă bucur că impactul este atât de intens! Sunt fericit pentru că am aflat că sălile vor fi pline pentru cele două reprezentații și sunt foarte curios de reacțiile de după. Spectacolul este ambivalent și vorbește despre o poveste de dragoste dintre doi bărbați. În noaptea în care se îndrăgostesc, ceva – sau totul – merge prost. Cred că teatrul, în sine, la originea sa este despre violență! De la început, dacă privim la drama antică grecească și nu numai - „Iliada” lui Homer… când citim descoperim atrocități, violență. Reliefez întotdeauna ideea că teatrul a fost inventat să înlocuiască violența, dar nu în sensul de a portretiza o lume frumoasă, ci în sesul că prin abordarea violenței în spectacole încerăm să depășim o situație reală. Unii teatrologi spun că acesta era sensul tragediei antice grecești – când societatea se confrunta cu luptătorii care se întorceau din război complet lipsiți de urmele civilizației,

 

 

înăspriți era nevoie ca aceștia să se confrunte din nou cu acest efect de catarsis pentru a-i emoționa. Și dau exemplul tragediei grecești cu un motiv – tocmai acesta al catarsisului. Eu continui să cred în efectul său. Nu cred că violența din jocurile video ne face… violenți. Dimpotrivă! Cred că atunci când jocurile acestea te fac să scapi de impulsurile violenței, e un lucru bun. Cred că pentru a deeni cu adevărat violent trebuie să fii disperat și să simți pe deplin gândul că nu ai încotro…. Ce fac eu în acest spectacol este să arat cum evolutia unor evenimente conduce la violență. Sunt de acord că e un spectacol puternic. Dar eu mă pun în locul spectatorului și sunt sigur că acest titlu mă face să îmi spun că eu nu aș comite niciodată acte de violență precum cele înfăptuite de personajul din spectacol.”

 

Vlad Cristache, Manager Teatrul EXCELSIOR, Director X FEST: „Este o mare provocare pentru mine să vin în întâmpinarea unei categorii de public neglijate în România: adolescenții și tinerii adulți și să ofer, atât prin repertoriul pe care îl coordonez la Teatrul EXCELSIOR, cât și prin organizarea X-Fest, produse culturale care să aducă publicul față în față cu artiști care le pot modela sufletul și le pot reaminti că, fără artă, viața este inconsistentă. Îmi propun ca X-Fest să devină, în timp, cel mai important Festival Internațional de Teatru al României.”

 

X-FEST:    Timp de 9 zile se desfășoară 18 reprezentații ale unor spectacole relevante pe plan internațional, realizate de companii și artiști de valoare din Germania, Franța, Cehia, Grecia, Bulgaria și România, pe scenele a 8 teatre bucureștene (Teatrul EXCELSIOR, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Odeon, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara, Teatrul Mic, Teatrul Metropolis, Teatrul Godot). La acestea se adaugă o secțiune de formare pentru tineri care include workshopuri, spectacole-lectură precum și zeci de spectacole în liceele bucureștene. Publicul are ocazia de a vedea creații recente din teatrul internațional, într-o selecție care celebrează anvergura și diversitatea teatrului contemporan, reunind spectacole captivante și inovatoare. Artiști renumiți și tinere talente emergente ale teatrului european se regăsesc în selecția festivalului alături de creatori importanți ai teatrului românesc de azi și de mâine.

 

X-FEST reunește regizori de teatru marcanți, precum Thomas Ostermeier, Leander Haußmann, Alexandra Badea, Rostislav Novak Jr, Sára Arnstein, Thanos Nikas, Andrea Gavriliu, Gianina Cărbunariu, Bobi Pricop, Vlad Cristache, Irisz Kovacs, Bogdan Georgescu, Andrei Huțuleac, Diana Mititelu și companii precum Teatrul Schaubühne din Berlin, Teatrul RambaZamba din Berlin, Cirk la Putyka din Praga, Hedera Helix si Mascaret Production din Franța, Ufftenzivot din Praga, Ars Moriendi din Salonic, Teatrul Național „Ivan Vazov” din Sofia,  Teatrul Național „Radu Stanca” din

Sibiu, Teatrul German de Stat din Timișoara, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Teatrul „Regina Maria” din Oradea, Teatrul EXCELSIOR din București, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.

 

Tema acestei prime ediții a festivalului este cu o rezonanță aparte pentru vremurile pe care le trăim – Limite/Limits. Cât de departe putem ajunge ca ființe umane, care sunt limitele noastre personale, care sunt limitele interioare și care sunt limitele corpului uman? Care sunt limitele impuse de societate și câte dintre ele devin doar obstacole în nevoia noastră de a gândi și de a ne exprima liber? De ce încă mai construim între noi ziduri și de ce încă se moare pentru a apăra sau a încălca granițe într-o lume în care auzim în fiecare zi cuvântul globalizare? Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta noastră? Toate acestea sunt întrebări esențiale pentru încercarea noastră de a ne defini locul în societate, ca tineri, ca artiști, ca oameni, și de a înțelege unde suntem noi în clipa asta, în acest inceput de secol XXI, și care este drumul pe care trebuie să mergem de aici înainte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: excelsior  festival  teatru  thomas ostermeier  x-fest 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel