Trucul inedit folosit de Mirela Vaida pentru a vopsi ouăle de Paște: „Le fac din culori naturale. Am învățat de la mama” / EXCLUSIV
Mirela Vaida a dezvăluit,  în exclusivitate pentru Spectacola, câteva trucuri prețioase din bucătărie, ce țin de prepararea bucatelor de Paște. 

Mirela Vaida nu este doar o celebră prezentatoare de televiziune, ci și o gospodină desăvârșită, acest lucru fiind deja știut de toată lumea. Când nu este pe micile ecrane, vedeta încearcă să le facă pe plac copiilor săi prin cele mai alese, dar și tradiționale preparate, astfel încât micuții adoră mâncarea românească. Așadar, masa de Paște a vedetei este și ea completă și conține de la drob, cozonac, pască, până la oră roșii și friptură de miel. Chiar dacă anul acesta va petrece sărbătorile departe de casă, motiv pentru care va lipsi din bucătărie, Mirela Vaida ne-a dezvăluit, într-un interviu în exclusivitate pentru Spectacola, despre secretul ouălor colorate natural, metodă pe care a învățat-o de la mama sa și pe care o respectă anual.

„Pentru Paște, gătesc de obicei începând cu Joia Mare, când se făceau ouăle roșii, vinerea puneam cozonacul la făcut, iar sâmbăta făcea ultimele preparate, cum ar fi drobul, sarmalele, friptura, ca să fei proaspătă, salata de boeuf, toate preparatele care nu țineau mult la frigider. 

Ouăle încercam să le fac din culori naturale, din coji de ceapă pe care le prindeam într-un ciorap și le legam de ou și puneam frunzulițe de pătrunjel și leuștean, niște lucruri pe care le-am învățat și eu de la mama. Am încercat să le fac și mi-au ieșit cumva. Pasca și cozonacul le făceam tot de joi, pentru că durează mult până frămânți aluatul și durează ore bune să crească. O oră sau mai bine stă și la copt, iar apoi se lasă la răcit câteva ore, pentru că se sfărâmă dacă-l tai fierbinte. De astea e bine să le începi de joi, pentru ca vineri să le testezi să vezi dacă au ieșit ok și duminică să le poți pune pe masă.”, a declarat Mirela Vaida, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Te-ar putea interesa și: De ce nu au voie copiii Mirelei Vaida să urmărească emisiunea sa: „Nu le-am interzis asta, pur și simplu le-am spus că...” / EXCLUSIV

Cum va petrece Mirela Vaida de Paște, anul acesta

Anul acesta, Paștele o prinde pe vedeta de la Acees Direct în Ardeal, acolo unde va susține un spectacol în Prima zi de Paște. Partea cea mai bună este că soțul acesteia are multe rude acolo, motiv pentru care nu vor lipsi nici mesele în familie sau slujba de Înviere.

„Anul acesta sunt invitată să cânt la Târgul Mureș, am fost și anul trecut și merg și anul acesta în același loc, cu mai mulți artiști din România. Este atipic și nu prea, pentru că soțul meu are multe rude acolo, bunicul lui a fost din Târgul Mureș și practic verișorii, unchii sunt acolo și o să se îmbine munca cu tradiția și familia. Vom pleca de vineri și vom sta acolo în familia și duminică va fi acest spectacol de Paște. Copiii vor fi la bunicii de la Cluj încă de vinerea asta, pentru că începe vacanța și nu avea rost să îi țin în București o săptămână, pentru că noi suntem la serviciu. Ne vom reîntâlni cu ei acolo, de Paște. Deci este un Paște petrecut în Ardeal, ceea ce cumva îmi convine, pentru că sunt eu gospodină, dar eram puțin obosită și să mă apuc acum să gătesc toate cele, parcă e mai frumos să merg în Ardeal și să fie făcute. 

Ardelenii au de toate, și ei știu să facă la fel de bine preparatele de Paște, și la ei iese la fel de bine cozonacul și pasca. Ne propunem să mergem la catedrală la Înviere. Aștept să văd cum este Paștele în Ardeal, pentru că și acolo sunt oameni iubitori de tradiții și așa un Paște departe de casă nu am mai avut de mult timp.”, a declarat Mirela Vaida, în exclusivitate pentru Spectacola.

Pe aceeași temă: Mirela Vaida, rețetă specială de cozonac moldovenesc: „Acesta e cozonacul din copilăria mea. Îmi place să fie felia galbenă, mare” / EXCLUSIV

Data: 08 apr 2023, 20:00
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Exclusiv
Tagurile articolului: bucătărie  interviu  mirela vaida  oua de paste  retete  sarbatori pascale 


DC Media Group Audience

Daniel Buzdugan, foto Instagram

Motivul pentru care Daniel Buzdugan și-a retras copiii de la școala privată: „Să ajungi să plătești cât plătește poate un copil care face Arhitectura la Barcelona… ”

Cristian Mărgărit, la Pastila de Frumusețe

Alimentele care cresc imunitatea. Trebuie să le consumi în sezonul rece. Cristian Mărgărit: „Un miracol pentru imunitate” / VIDEO

Monica Tatoiu, captură video Youtube/ theXclusive

Alcool pe stomacul gol. Băutura pe care Monica Tatoiu o bea în fiecare dimineață: „Este medicament”

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Horoscop Chinezesc, captură video Youtube Spectacola

Horoscop chinezesc pentru săptămâna 25 septembrie - 1 octombrie, 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Sursa foto: Gabriela Cristea, Facebook

Gabriela Cristea, rețetă inedită de sarmele: „Acesta este secretul.” Trucul prin care previne arsurile digestive

Sursă foto: Instagram/ Elvira Deatcu

Adina Cristescu a încetat din viață la doar 56 de ani: „Deja îmi lipsești!”. Care a fost cauza morții

„Regele moare” cu Victor Rebengiuc, un spectacol excepţional, în premieră la TVR

Victor Rebengiuc, despre spectacolul „Regele moare”: „Mă pregătesc exact pentru ce se pregăteşte şi eroul pe care îl joc eu: despărţirea de lumea asta”

Sursă foto: Instagram/ Cristina Spătar, Talisman Tate

Cristina Spătar, apariție șoc lângă Tristan Tate, la numai trei luni de la căsătorie

Violeta Bănică, Andreei Marin, Ștefan Bănică Jr., Lavinia Pârva. foto Instagram

Andreea Marin, adevărul despre relația fiicei sale cu fratele vitreg cel mic, fiul Laviniei Pârva: „Nu știm ce soartă vom avea”

Sursa foto: unsplash, autor Viva Luna Studios

Horoscop TAROT pentru săptămâna 2 - 8 octombrie 2023. Previziuni pentru fiecare semn zodiacal

Mihai Bobonete, Gabriel Cotabiță, captură video YouTube

Cum l-a țepuit Mihai Bobonete pe Gabriel Cotabiță. Cântărețul, avertisment în privința comediantului: „E periculos. Ăsta o să-ţi ia lucruri din casă”



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...

HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...