„ZIUA Z”, premieră inedită la Teatrul de Stat Constanța
Data publicării:
În 20 și 21 martie, de la ora 17.00, va avea premiera online un spectacol inedit al Teatrului de Stat Constanța, care îmbină elemente teatrale și cinematografice: „Ziua Z” de Ionuț Sociu, în regia lui Bobi Pricop. 

Spectacolul va fi transmis live, biletele putând fi achiziționate online.


Având la bază un scenariu original, creat special pentru acest proiect, spectacolul hibrid „Ziua Z” spune povestea a patru tineri care plănuiesc răpirea fiului unui influent om de afaceri. Acțiunea lor se vrea a fi una justițiară, în condițiile în care fiul a scăpat de închisoare după intervenția salvatoare a tatălui. Mai mult decât atât, cei patru se folosesc de acest moment intens mediatizat pentru a lansa un manifest și o nouă mișcare prin care se urmărește o schimbare de paradigmă în România de azi.      
Spectacolul testează modurile prin care teatrul mai poate fi prezent și relevant în viețile noastre în acest moment (Constanța se află în scenariul roșu), propunând un concept artistic dinamic, adaptat realităților pe care le trăim. Montarea e construită pe două planuri – susținute de filmări live care se desfășoară atât într-o mașină care gonește pe străzile orașului, cât și în studioul unei televiziuni locale, aflate pe scena TSC.
„Ziua Z” chestionează raportul dintre violență și iluzia justiției și aduce în prim-plan câteva dintre temele care bântuie societatea autohtonă: corupția, inegalitățile sociale și economice, deruta, lipsa de opțiuni pentru noile generații, dar și disoluția solidarității. Sunt teme încărcate de anxietate, care capătă și mai multă relevanță atunci când sunt reprezentate într-o ciclicitate teatral-filmică, ca într-un poem vizual al nevrozei urbane. 
Produs de TSC într-un context afectat de pandemie, spectacolul vine în continuarea demersului regizorului Bobi Pricop de a-și adapta mijloacele artistice la noile realități teatrale. Proiectul își propune să păstreze caracterul de aici și acum, specific teatrului, să facă posibilă întâlnirea în timp real dintre artiști și public, indiferent de platformă, printr-o experiență artistică unică și o emoție comună împărtășită pe scena online și offline a Teatrului de Stat din Constanța. Spectacolul „Ziua Z”  va putea fi văzut de către spectatori și din sala de spectacol, de îndată ce accesul pentru public va fi permis. 


Bobi Pricop este unul dintre cei mai în vogă regizori ai generației sale. Inclus, din 2017, pe lista de candidați la Premiul Europa pentru Teatru – Realități teatrale, este regizor permanent al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, și colaborator al celor mai importante teatre din București și din țară. Spectacolele sale multipremiate, invitate să participe la festivaluri din țară și străinătate, sunt mereu surprinzătoare, propunând formule artistice noi, inovative. Dintre montările sale, amintim: „Profu` de religie” (Teatrul Național din Craiova), „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” (Teatrul Național din București”), „Pisica verde” (Teatrul Luceafărul, Iași), „Exeunt” (Reactor Cluj), „Live” (Teatrul Național din Sibiu).


Ionuț Sociu a absolvit Facultatea de Teatrologie în cadrul U.N.A.T.C. București și a făcut studii post-universitare la Bard College Berlin. A activat ca jurnalist și critic de teatru, iar în prezent este reporter la publicația Scena9. Ultimul spectacol la care a lucrat ca dramaturg este „Medea’s Boys”, montat de Andrei Măjeri la Teatrul Apollo 111 din București.  


Scenografia producției este concepută de Oana Micu, director de imagine, sunet și montaj este Mihai Cosmin Popa, muzica originală este compusă de Eduard Gabia, iar Răzvan Rusu coordonează programarea și asigură suportul tehnic.  


În distribuție veți putea vedea actori ai Teatrului de Stat Constanţa din toate generaţiile: Marian Adochiței, Theodor Șoptelea, Cătălina Mihai, Florin Aioane, Andrei Bibire, Lana Moscaliuc, Lucian Iftime, Nina Udrescu, Iulian Enache, Mirela Pană, Liviu Manolache, Dan Cojocaru, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Georgiana Mazilescu, Liliana Cazan, Ștefan Mihai, Cristiana Luca, Laura Crăciun, Andu Axente, Adrian Dumitrescu.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Teatru - Opera
Tagurile articolului: bo pricop  teatru  ziua z 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel