A început Conferința Internațională a Convenției Teatrale Europene
Data actualizării:
Data publicării:
La Teatrul Național din Timișoara a început Conferința Internațională a Convenției Teatrale Europene. La Sala 2 s-au întâlnit – și reîntâlnit – reprezentanți ai teatrelor membre ale Convenției Teatrale Europene, într-o atmosferă de recunoaștere profesională și umană și, totodată, cu bucuria limbii comune a tuturor acestor profesioniști veniți la Timișoara din majoritatea țărilor Europei – limba Teatrului.

Conferința Internațională a fost deschisă de Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național din Timișoara, gazda întâlnirii. În discursul  său, managerul Teatrului Național a urat bun venit partenerilor și colegilor din ETC la Teatrul Național, în inima Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 și, totodată, a subliniat felul în care teatrul reprezintă un spațiu de reflexie și de acțiune pentru societățile noastre, puse în situația de a depăși această spirală începută de pandemia din 2020 și continuată de criminalele manifestări ale urii și ale foamei de putere și de bani care, ca întotdeauna, sunt împotriva ființei umane, împotriva educației, împotriva culturii, împotriva vieții. De asemenea, directorul general a subliniat că acum, când avem cu toții de înfruntat escaladarea atacurilor teroriste, pe de-o parte și dezinformarea din media și din on-line, pe de altă parte, Teatrul – arta comunicării, a împărtășirii – are puterea de a detecta adevărul și de a da oamenilor vitalitate și forță prin principiile sale și prin determinarea sa de a clădi viitorul în spațiul culturii și al civismului.

 

Directorul executiv al ETC, Heidi Wiley, a subliniat în cuvântul său de deschidere, valoarea deosebită a organizării Conferinței Internaționale la Timișoara în anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, în contextul valorilor europene și unității prin cultură, principii definitorii ale Convenției Teatrale Europene. Plecând de aici, Heidi Wiley a reamintit conceptul care dă numele acestei întâlniri – SHARE, plecând exact de la răsturnările sociale și istorice ale ultimilor trei ani și a priorității absolute pe care membrii ETC o oferă umanității, umanismului, precizând că întâlnirea de la Timișoara va pune accent pe importanța colaborării și a învățării partajate de la egal la egal în domeniul managementului și leadership-ului teatral, pentru a crea un spațiu deschis și democratic. De asemenea, o temă importantă a sesiunilor Conferinței internaționale vizează beneficiile reflecției lente și critice pe care teatrul o poate oferi publicului, în contrast cu dezinformarea mediatică.

 

 

Demonstrând o documentare aprofundată asupra istoriei trecute și recente a României, președintele Convenției Teatrale Europene, Serge Rangoni, director general al reputatului Théâtre de Liège (Belgia), a evidențiat, la rândul său, valoarea concretă, dar și pe cea simbolică, a întâlnirii rețelei teatrale la Teatrul Național din Timișoara și a ținut să atragă atenția asupra prezenței active și responsabile a teatrelor membre. De asemenea, Serge Rangoni a afirmat că ETC, reprezentând 59 de teatre publice din Europa, își asumă poziția fermă împotriva terorismului și împotriva războiului, împotriva dezbinării oamenilor pe criterii de naționalitate, religie, rasă sau gen și împotriva oricărei politici părtinitoare sau evazive în acest sens.

În sesiunea de întrebări și răspunsuri ad-hoc, Ada Hausvater a precizat parcursul Teatrului Național în ceea ce privește asumarea identității și misiunii sale culturale și civice, rolul său în construirea unui oraș – Capitală Europeană a Culturii și viziunea sa și a echipei Teatrului Național pentru un viitor în termenii păcii, ai comunicării și, de asemenea, în termenii profesionalismului și competențelor, punând în centrul acestora demersurile începute odată cu redeschiderea Sălii 2, în anul 2010.

Finalul evenimentului de deschidere a fost marcat de „Buddy meeting” – întâlnirea cu noii membri ai rețelei, urmat de reprezentația spectacolului EXOD, în regia lui Oskaras Koršunovas, premiera Teatrului Național dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, spectacol prezentat de teatrul-gazdă în Sala Mare a Teatrului Național. Lucrările Conferinței Internaționale continuă mâine, la Sala 2, cu primele lucrări în plen privind colaborările artistice internaționale în cadrul ETC și rolul teatrului în contextul dezinformării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Gabriela Ungureanu
Categorie: Timisoara 2023



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




TM2023. Evenimentele săptămânii: După cultură... cultură

Ne pregătim de sărbători, motoarele pierd puțin din...

pixel