Dr Mihaela Bilic, adevărul despre lactate: „ Nimeni nu vorbește despre asta”
Data publicării:
Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, afirmă că laptele ar conține o proteină extrem de benefică organismului uman.

Numeroase studii au pus la îndoială rolul lactatelor în alimentația omului. De la intoleranțe la lactate, la asocierea cu inflamația și alte efecte mai puțin benefice ale lactatelor. 

Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, afirmă că laptele ar fi o adevărată oază de sănătate și că ar fi blamat pe nedrept. 

 

„Medicina m-a dezamăgit, laptele niciodată

 

Nu-mi amintesc când mi-a încolțit în minte prima oară ideea de a mă face doctoriță...Trebuie că eram tare mică, deci pot spune că mi-am dorit lucrul ăsta dintotdeauna. Mă uitam la seriale cu doctori și mi se părea că nu există o profesie mai nobilă și mai plină de provocări decât cea de medic. Ce putea fi mai frumos decât să fii în slujba oamenilor, să le redai sănătatea și uneori chiar și viața!

 

Trezirea la realitate a fost dureroasă, viața de medic nu e cea din serialul “Doctor House” sau “Spitalul de Urgență”. Lupta cu boala este una nedreaptă, din care ieși de multe ori învins și tot de multe ori nu poți să-i ajuți tocmai pe cei pe care-i iubești cel mai mult. Medicina este departe de a avea tratamentul și soluția pentru toate bolile, deci tu, ca medic, contribui, ajuți, faci tot ce poți ca să fie bine... vindecarea însă nu ține doar de tine, e mai complicat de atât, viața și soarta fiecăruia nu pot fi controlate. 


După ce visul meu de a salva omenirea de boli s-a destrămat, am zis măcar să o salvez de obezitate, să o ajut să mănânce mai bine. Se vede treaba că și aici am avut așteptări nerealiste, viitorul chiar NU sună bine din punct de vedere siluetă și alimentație. Mâncarea este din ce în ce mai procesată, oamenii o consumă în cantități din ce în ce mai mari și nici măcar nu o fac de foame, ci emoțional. Pastile care să ne oprească din mâncat nu s-au inventat (sau mai degrabă au fost interzise nejustificat), deci dacă tot avem câteva kilograme în plus, măcar sănătoși să fim! 

 

Însă abia aici, la capitolul “ce punem în farfurie”, lucrurile se complică cel mai tare. Ușor, ușor toate produsele alimentare au fost acuzate, desființate, decredibilizate: pâinea are gluten, laptele balonează, carnea are grăsime, legumele sunt artificiale iar dulciurile dau dependență. Într-un cuvânt niciun produs nu mai este sigur, “curat”, apreciat. 

Nu cred că aveți idee cât de tristă și neputincioasă am asistat în ultimii ani la toată această campanie de denigrare a mâncării, de acuzare a ei pentru tot răul, boala și suferința din viața noastră. de-a lungul timpului am stat de vorbă cu sute de oameni încercând să le combat prejudecățile legate de alimentele de bază- cele cu care au crescut generații la rând de români. Și au crescut bine! Mă necăjeam de fiecare dată când cineva mă întreba dacă este sănătos să consumăm lapte, sau pâine, sau carne... Îmi venea să le spun “ce e cu voi, cine v-a inoculat această teamă, această neîncredere, de ce aveți nevoie de argumente pentru a mânca produse normale, banale?!?

 

Proteina „minune”

 

Neputința și dezamăgirea mea au luat final anul acesta când am descoperit lactoferina. Ea fusese descoperită din anii 60 însă eu abia acum m-am documentat cu privire la această proteină miraculoasă din lapte. Și pe măsură ce citeam nu-mi venea să cred ce efecte benefice are și cum de n-am învățat despre ea nici la facultate, nici ulterior, în toți anii de medicină practicată. Mi-e ciudă că nici în prezent nu vorbește nimeni despre ea, nici cei din industria Pharma, nici cei din industria alimentară. În momentul în care s-a descoperit că tratează anemia la sugari, a fost introdusă în formulele de lapte ca ingredient obligatoriu. 

Când însă s-a descoperit că are efect antiviral pe virusuri rezistente la tratament convențional (HIV, hepatita C, herpes, Papilloma virus), nu s-a profitat în nici un fel de existența ei. Apoi s-a văzut că blochează multiplicarea tuturor bacteriilor patogene, că are efect antimicrobian și antifungic...și tot nimic nu s-a făcut. Între timp s-a demonstrat că inclusiv infecția cu coronavirus este prevenită și chiar tratată cu lactoferină. Însă din nou, nimeni nu vorbește despre asta


Deci cu riscul de a vă agasa sau plictisi, eu o să vă țin la curent cu informații despre această proteină prezentă în mod natural în lapte- măcar și prin prisma faptului că poate veți consuma produse lactate din dorința de a vă proteja de boli. Iar dacă găsiți pe piață vreun produs cu lactoferină, consumați-l cu încredere! Spre deosebire de medicină, care m-a dezamăgit, laptele continuă să mă încânte și să mă uimească”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Diete
Tagurile articolului: dietă  lactate  lapte  mihaela bilic  nutritionist  proteina 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”




Încă un mit alimentar, spulberat de Mihaela Bilic

Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...

pixel