Grecia va impune noi reguli. Cum vor putea intra clienții în restaurante
Data actualizării:
Data publicării:
Grecia le va solicita clienţilor restaurantelor, barurilor şi cafenelelor care deţin spaţii în interior să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19, a anunţat marţi guvernul de la Atena, ca măsură de limitare a creşterii ratei de infectare cu coronavirusul.

Potrivit noilor reglementări, care vor rămâne în vigoare până în august, toate locurile în localurile "indoor" vor trebui să fie pe scaune. Persoanele care servesc masa pe terasele restaurantelor nu vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a unui test.

''Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal'', a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă.

O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele "indoor" pentru a se asigura respectarea noilor reguli.

Grecia mizează pe revitalizarea sectorului său turistic în această vară, dar este îngrijorată de o creştere a numărului de cazuri a infectării cu noua variantă Delta a coronavirusului. Aproximativ 41% dintre greci sunt complet vaccinaţi până în prezent.

Grecia a raportat luni 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.

Ministrul sănătăţii Vassilis Kikilias a afirmat că întregul personal medical care asigură îngrijirea la domiciliu va trebui ca până la 16 august să se vaccineze cu prima doză, o măsură obligatorie anunţată luni de către premierul Mitsotakis. Aceeaşi cerinţă se va aplica personalului medical din spitale şi policlinici cu data de 1 septembrie. Clinicile care încalcă această măsură vor fi pasibile de o amendă de 50.000 de euro, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Calatorii
Tagurile articolului: covid  grecia  pandemie  restaurant  restrictii  turisti  vaccin 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Tendințele gastronomice din Dubai

Dubaiul se mândrește cu o gamă impresionantă de experiențe culinare, cu un...

pixel