Lucia Ovezea este o scriitoare ce mânuie condeiul cu patos și minuțiozitate, completând rigoarea profesiei de inginer cu o mare iubire pentru carte. Aceasta a coordonat, timp de peste 20 de ani, Editura VOX și s-a implicat în numeroase proiecte și programe care au susținut și promovat cultura, conducând, între altele, Festivalul Carte și Arte (2005-2012) și campania de promovare a lecturii România citește! (2013-2014). Până în prezent a publicat romanele Patru femei (Editura Cărțile Tango, 2009), La braț cu ursul (Editura Tracus Arte, 2013), iar acum vine cu o poveste fascinantă, Dacă lumea s-ar sfârși mâine, carte recent apărută despre care vorbim cu scriitoarea în rândurile de mai jos.

Spectacola: Recent ați publicat cartea Dacă lumea s-ar sfârși mâine și declarați că unul dintre personaje, Ștefan, este inspirat din realitate. Puteți detalia?

Lucia Ovezea: Într-adevăr, pentru personajul principal masculin, Ștefan, am beneficiat de un model care m-a inspirat. Este un fost sportiv care a ajuns antrenor în Thailanda și care în prezent este preot. Acesta este firul roșu care străbate povestea dar, sper că, citind cartea, nimeni nu se așteaptă ca realitatea să fie zugrăvită fidel în paginile ei. Cel mai adesea, din cărți transpar cunoștințele, ideile, convingerile, experiența de viață a autorului, dar, trebuie să recunoaștem că existența unui personaj inspirat din realitate dă credibilitate textului, este o garanție a sincerității.

S: Cât de mult vă inspiră realitatea și cât de mult ficțiunea în scriitura dvs?

Lucia Ovezea: Întotdeauna pornesc de la personaje și întâmplări reale dar, pe măsură ce scriu constat că ele capătă o viață și o identitate proprie. Este un fenomen pe care nu mi-l pot explica, dar sunt fericită că lucrurile se petrec astfel. Cumva, înțeleg că ele sunt vii și, trecând din inconștientul meu în text, trăiesc într-un fel pe care îl pot descrie ca fiind în afara voinței mele. E ca și cum, povestea pornește din inimă și ocolește creierul, iar acest proces de creație este sincer și necenzurat.

S: Iubirea joacă un rol important în carte – ce reprezintă iubirea pentru dvs?

Lucia Ovezea: Cred că este ceea ce ar trebui să reprezinte pentru toate ființele, o modalitate superioară de a experimenta viața. Mai mult, învățătura Christică, pe care o mărturisesc, pune în centrul existenței iubirea. Eu am interpretat adeseori iubirea ca fiind chiar forța ce ține unite particulele elementare din univers, prin urmare, o identific cu intenția și voința divină.

S: Cum vi s-a schimbat concepția despre iubire de-a lungul timpului?

Lucia Ovezea: Fiecare vârstă are modul propriu de a înțelege iubirea. Ca în toate domeniile vieții, legat de iubire, concepțiile se schimbă, se nuanțează, pe măsură de căpătăm mai multă experiență. Găsesc aici un subiect interesant pe care am decis să-l abordez într-un nou roman la care lucrez deja, care să continue povestea celor „Patru femei”, pe o perioadă de doisprezece ani. Acest lucru îmi permite să abordez modul în care patru Eve contemporane, cu caractere, experiențe și destine diferite, înțeleg iubirea la vârsta maturității. Sper că astfel, anul viitor, voi putea oferi un răspuns complex la întrebarea dumneavoastră. 

S: În carte aduceți în discuție și cultura asiatică – prin descrieri detaliate și fascinante despre cultura, valorile și religia lor. Când a început interesul dvs. pentru această cultură și ce vă atrage cel mai mult la ea?

Lucia Ovezea: Cred că evoluția mea în timp m-a făcut să caut explicații, atitudine firească de altfel, despre rostul meu pe lume, despre sensul existenței mele, aici și acum. Sunt întrebări pe care ni le punem permanent, de-a lungul vieții, dar la care nu ne ostenim să dăm răspunsuri decât în momente grele, de cumpănă, când viața ne este pusă în primejdie și, mai ales, când am devenit persoane al căror trecut, măsurat în ani de viață, este mai mare decât viitorul. Îndiferent când facem această introspecție constatăm că răspunsurile la întrebări nu țin decît într-o măsură mică de partea materială a vieții ci sunt legate de spiritualitate, în care religia are un cuvânt de spus. Sunt botezată și am trăit întotdeauna în credința ortodoxă, dar nu fac parte dintre persoanele intolerante religios. Cunoscând oameni buni, credincioși sau chiar atei, am înțeles că răspunsurile trebuie căutate și dincolo de concepțiile religioase, că trebuie să-mi deschid mintea și inima pentru a mă putea clarifica. Nu pot afirma că am studiat în amănunt diferite religii, ci doar că m-am informat asupra lor și am profitat de ocazia oferită de numeroasele călătorii făcute, multe pe alte continente, pentru a cunoaște oameni, concepțiile lor religioase, pentru a înțelege asemănările și deosebirile față de ortodoxism, și pentru a vedea cum influențează toate acestea modul lor de viață. Așa am descoperit budismul, pe care l-am apreciat ca fiind cea mai pacifistă dintre religii.

S: În carte, personajele întreprind atât călătorii spirituale cât și fizice – care au fost cele mai marcante călătorii ale dvs.?

Lucia Ovezea: Am trimis personajele cărții pe urmele pașilor mei în Thailanda, Bhutan și Myanmar. Călătoriile mele au fost, în cea mai mare parte, excursii turistice, care nu oferă o cunoaștere exhaustivă, dar care mi-au permis să intru în contact cu cele mai importante repere din locurile vizitate. Adăugați deci, India, Vietnamul, China și Japonia, ceea ce conturează zona de spiritualitate asiatică, la care cred că se referă întrebarea dvs. Firește, am fost impresionată, în cel mai profund mod, de unicitatea regatului Bhutan.

S: O carte de referință cu și despre iubire pe care ne-o recomandați ar fi....

Lucia Ovezea: Aleg, fără ezitare „Cele patruzeci de legi ale iubirii” de Elif Shafack, o lucrare în care iubirea este văzută și explicată, atât în latura ei lumească dar și în cea spirituală, și care, pe mine, m-a vrăjit.

S: Cum a început pasiunea dvs pentru scris? Vă mai aduceți aminte ce ați scris pentru prima oară?

Lucia Ovezea: Evident că primele au fost compuneri pentru școală și poezii. De altfel a existat și un timpuriu debut literar, care a avut loc pe când eram în ciclul primar, cu o poezie în revista „Arici Pogonici”. Este o amintire emoționantă, de aceea o pomenesc. Sigur că am scris, în general proză, inconstant și irelevant până în anul 2008, când am publicat primul meu roman.

S: Considerați că pentru a scrie contează mai mult talentul nativ sau practica?

Lucia Ovezea: Scriitori cu experiență s-au exprimat în legătură cu acest subiect. E de notorietate că procentul de muncă în câmpul literaturii este mai mare decât cel acordat talentului. Dar, să nu uităm că, așa mic cum se spune că este, între două și cinci procente, este esențial și... face diferența.

S: Un sfat pentru scriitorii aspiranți?

Lucia Ovezea: Să scrie zilnic, pentru că există în creier un centru nervos care este astfel activat. Acest sfat se leagă de răspunsul la întrebarea anterioară, respectiv munca în câmpul literaturii. Să-și scrie ideile imediat ce le-au venit, indiferent în ce circumstanțe s-a întâmplat asta, pentru că altfel le vor pierde, și e păcat, pentru că precis, acestea vin din inspirație și talent. Să fie curioși, să fie atenți la oamenii din jurul lor, să-și antreneze permanent mintea și, să se înscrie la cursuri de specialitate în domeniu. Și, mai ales, să citească permanent ceea ce au scris alții înaintea lor!

S: Ați început să scrieți la această carte în 2014 – cum a fost tot acest proces? Ce v-a dat cel mai mult de lucru? 

Lucia Ovezea: Cel mai greu mi-a fost să scriu partea a treia, „Inițierea”. Aceasta conține referiri la budism și la locurile în care merg cele două personaje principale, Ștefan și Ludmila, respectiv în Thailanda, în Bangkok și Bhutan, în mai multe orașe între care Paro și Punacka. Toate aceste informații despre religie și despre locurile străbătute erau esențiale dar, ca scriitor am înțeles capcana în care puteam păși, anume riscul de a transforma cartea fie într-una despre religie, fie într-un jurnal de călătorie, când în realitate, era vorba despre o poveste de iubire și de devenirea personajelor. 

S: Ne puteți spune care este personajul preferat? Dar cel cu care rezonați cel mai bine?

Lucia Ovezea: Iubesc toate personajele din roman, mai puțin pe cele prin care am ilustrat tarele comunismului. Cred că fiecare este ca o fațetă a unei pietre prețioase pe care eu, ca un bijutier, m-am străduit s-o șlefuiesc, astfel încât să contribuie la strălucirea întregului.

S:  Spuneați că în procesul de a scrie, anumite schimbări de direcții v-au surprins până și pe dvs., autoarea. Ne puteți detalia?

Lucia Ovezea: După ce am scris „Patru femei”, primul meu roman, în care am explorat universul feminin autohton, m-am gândit că ar fi interesant să scriu o alta, care să o completeze, în care să fac o paralelă între modelul feminin european și cel asiatic. Conjunctura era favorabilă, în sensul că tocmai mă pregăteam să merg în excursia din Bhutan. Am plecat deci pregătită și, în Bangkok, am intervievat o avocată și o maseuză, folosind limba engleză, desigur. În Bhutan a fost dintr-un punct de vedere mai ușor, pentru că ghidul nostru a fost amabil și mi-a facilitat întâlniri cu femei foarte diferite, dar am întâmpinat dificultatea comunicării cu ele, făcută exclusiv prin intermediul lui. Acea carte nu a apărut pentru că mi-am dat seama că iubirea romantică nu ocupă un rol important sau nici nu există în universul feminin oriental, altul fiind sistemul lor de valori, deci nu aveam material pentru comparație. Dar, cercetarea a fost benefică deoarece am cunoscut-o pe Kenzang care și-a găsit loc în romanul despre care discutăm acum, ceea ce, privind retrospectiv, exemplifică o schimbare de direcție surprinzătoare.

S: La final, recomandați-ne 3 scriitori contemporani.

Lucia Ovezea: M-au impresionat diversitatea, vioiciunea și eleganța cu care Eric Emmanuel Schmitt, tratează temele alese. Apreciez și îmi place să citesc literatură contemporană care explorează universul feminin. O autoare care excelează în domeniu este, după mine, Elif Shafack. Am fost, de asemenea, surprinsă de îndrăzneala și sinceritatea din abordarea lui Zully Mustafa.