Jador, dezvăluiri despre scandalul cu Zanni. Și-a lovit sau nu logodnica: „Zanni nu m-a suportat niciodată”
Biletele rezervate până acum cuprind toate tipurile existente: cele cu tarif întreg, bilete cu reduceri pentru pensionari sau studenţi, precum şi cele gratuite pentru copii sau pentru grupurile şcolare. Şcolile şi profesorii au planificat deja vizite la muzeu, care însumează peste 12.000 de elevi, a anunţat, marţi, MNArT, într-un comunicat remis AGERPRES.
Este cea mai importantă expoziţie dedicată marelui sculptor român, în ultima jumătate de secol, în România.
Ţinând cont de succesul expoziţiei şi de cererea foarte mare, a fost suplimentat numărul de bilete disponibile pentru fiecare interval orar. Din start, expoziţia a fost planificată pentru a funcţiona cu un program zilnic extins la 10 ore faţă de programul normal al muzeului, de 8 ore.
Este pentru prima dată, în România, când publicul larg poate admira în cadrul aceleiaşi expoziţii lucrări cu o valoare inestimabilă din patrimoniul universal al artistului, precum: "Sărutul", "Măiastra", "Pasărea în văzduh", "Muzele" ("Domnişoara Pogany" şi "Muza adormită"), "Somnul", "Peştele", "Capul de copil" etc. Sculpturile sunt expuse alături de o selecţie atent ghidată de fotografii şi fragmente filmate de Constantin Brâncuşi.
O altă noutate a acestei expoziţii este ghidul audio bilingv produs de Radio România Cultural cu texte semnate de Daria Ghiu şi interpretate de actorii Florin Piersic Jr, în limba română, şi Ana Ularu, în limba engleză.
Expoziţia "Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale" este deschisă până în 28 ianuarie 2024 la Muzeul Naţional de Artă din Timişoara, iar biletele pot fi achiziţionate prin rezervarea prealabilă pe website-ul dedicat brancusi-2023.info sau direct de la casieria muzeului. Programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10,00 - 20,00. În zilele de luni şi marţi, precum şi în perioada 24 - 26 decembrie şi 31 decembrie 2023 - 2 ianuarie 2024, muzeul este închis.
Scenografia cu lumină redusă, intimă a expoziţiei şi spaţiul limitat permit accesul unui număr limitat de vizitatori, organizatorii estimând o capacitate totală de vizitare, pe toată durata expoziţiei, de circa 70.000 de intrări.
Organizatorii sugerează publicului să ţină cont de faptul că biletele online sunt, în general, epuizate cu două-trei zile înainte, în special în weekend. Pe lângă biletele care pot fi rezervate online din timp, este disponibil în fiecare dimineaţă şi un număr limitat de bilete pentru ziua respectivă, care pot fi achiziţionate direct de la casieria muzeului.
Curatoriată de Doina Lemny, expoziţia este finanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi este organizată de Muzeul Naţional de Artă din Timişoara, Fundaţia Art Encounters şi Institutul Francez din România, prin filiala sa din Timişoara. Evenimentul face parte din programul oficial Timişoara 2023: Capitală Europeană a Culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Timisoara 2023
Tagurile articolului: brancusi expozitie timisoara tm2023
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Ne pregătim de sărbători, motoarele pierd puțin din...
TVR transmite, în calitate de...
Cu mai puţin de o lună până la...