Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Pepenele este vedeta verii. Dulce, răcoros și plin de vitamine, este poate cel mai îndrăgit fruct din sezonul cald. Este bogat în vitaminele A și C, antioxidanți și are un conținut scăzut de zahăr, în comparație cu alte fructe tropicale. Deși această gustare aduce o mulțime de beneficii în organism, există și câteva efecte secundare ale consumului de pepene.
Adevărul despre pepenele roșu. 5 efecte secundare mai puțin cunoscute
Am stat de vorbă cu dr. Șerban Damian, medic nutriționist, care ne-a explicat de ce trebuie să fim atenți la cantitatea de pepene consumat. Potrivit acestuia, un adult ar trebui să consume maxim 500 de grame de fructe pe zi, iar pepenele, prin conținutul său ridicat de apă, poate fi ușor consumat în cantități mult mai mari, ceea ce ne poate compromite dieta.
„Nu putem consuma oricât. Este un fruct cu un conținut mare de apă, așa că, din punct de vedere caloric, este mai slab decât alte fructe, nu mai este zahărul atât de concentrat, însă, de obicei, suntem tentați să mâncăm cantități destul de mari. Pentru un adult, cantitatea recomandată de fructe este undeva la 400- 500 de grame pe zi, cam atât ar trebui să consumăm. Este destul de ușor să ne înșelam și să consumăm cantități mai mari, ținând cont că este foarte gustos. Dacă reușim să ne oprim la mai mult de 100 de g, peste cantitatea recomandată, dar să reducem din alte surse, spre exemplu, să mâncăm mai puțină pâine în ziua respectivă sau să nu mai mâncăm garnitură la masă principală, reușim să menținem un echilibru care să nu afecteze greutatea. Însă nu trebuie să considerăm că este safe, pentru că este totuși o sursă importantă zahăr”, a explicat dr. Șerban Damian pentru Spectacola.
Pepene roșu sau pepene galben? Care este cel mai bun pentru slăbit
„Dacă suntem „dușmani” cu legumele și cu verdețurile, acestea sunt, să zicem, alimentele care sunt specifice sezonului cald, respectiv legumele și fructele, și sunt suficient de mulți oameni care nu consumă nici pe departe genul acesta de alimente. Cu ele ne putem împrieteni, în cazul în care constatăm că nu avem suficiente fructe și legume în alimentația noastră. Două treimi din alimentație ar trebui să fie reprezentată de alimente de origine vegetală, aici includem și cerealele, dar cereale se presupune că le consumăm și în alte perioade ale anului, nu sunt neapărat apanajul sezonului cald.
Aș considera că putem să ne orientăm către toate legumele și fructele de sezon, să le consumăm atunci când apar, când sunt proaspete, chiar dacă, în principiu, în zilele noastre, găsim la supermarketuri orice, oricând, dar mult mai sănătos este să consumăm un fruct în perioada în care a fost recoltat. Acum, de exemplu, sunt căpșunele pe piață. Să ne bucurăm de ele, mai ales dacă sunt de la producători locali, avem și avantajul că susținem producătorii aceștia”, a explicat dr. Șerban Damian pentru Spectacola.
Căpșunele, cireșele și vișinele sunt primele fructe care deschid sezonul. Ce beneficii ne aduc și cum ar trebui consumate?
„Acestea sunt fructe foarte hrănitoare, prin aportul mare de antioxidanți. Vișinele și cireșele o cantitate mare de antocianine, acestea sunt substanțe care au rol în întărirea organismului împotriva afecțiunilor, practic ajută sistemul imunitar să facă față mai bine tuturor atacurilor externe. Pe lângă asta, sunt surse bune de minerale și de vitamine, au zaharuri, dar care poate fi și un lucru bun și un lucru rău. Contează foarte mult cantitatea în care le consumăm”, a mai spus medicul.
„Dacă mâncăm să zicem undeva la 200- 300 de grame pe zi, până la 400, sunt ok pentru o persoană sedentară. Dacă mâncăm un kilogram, deja poate să fie o cantitate cantitate prea mare de zahăr și asta poate să fie în detrimentul greutății. Consumul trebuie să fie moderat, de preferat în perioada zilei, când să îți faci activitatea fizică sau când suntem mai activi, poate dimineața sau după amiaza. Și cantitățile variază în funcție de vârstă, de greutate. Pentru un copil poate să fie suficient să consume 150 - 200 g de fructe de pe zi, pentru un adult de dimensiuni mai mari, undeva la jumătate de kilogram, de preferat din mai multe surse, ca să ne putem bucura de toate beneficiile pentru sănătate”, a mai explicat medicul nutriționist.
Ce se întâmplă dacă înghiți semințele de pepene roșu. Specialiștii explică
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Diete
Tagurile articolului: cantitate dietă fructe ingrasa nutritionist pepene serban damian slabit
Iată ce-ți rezervă astrele...
Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...
Ruxandra Pleșea, medic...
O nutriționistă a arătat care...
Doctor Mihail a explicat,...