Alimentele esențiale pentru un creier sănătos: „Trebuie să le includem în meniul zilnic”. Ce este indicat să consumi în fiecare zi, pe stomacul gol/ VIDEO
Data publicării:
Există mai multe alimente perfecte pentru sănătatea creierului, iar noi ți le vom dezvălui în acest articol.

Sănătatea creierului este extrem de importantă, iar noi trebuie să ne asigurăm din timp că îi vom oferi tot sprijinul și toate resursele necesare pentru a se ține departe de bolile specifice înaintării în vârstă. Astfel, există câteva obiceiuri zilnice pe care le poți face, pentru a fi sigur că vei avea mereu parte de o minte agilă și de o memorie și concentrare bună, iar alimentația este prima căreia trebuie să-i acorzi atenție în acest proces. De asemenea, specialiștii spun că există, totodată, și câteva obiceiuri pe care trebuie să le ștergi permanent din rutina ta, dacă îți dorești un creier sănătos.

„Primul pas este să spunem ce să nu consumăm pentru sănătatea creierului. Alcoolul, fumatul, distrug creierul, drogurile, dacă ne îndepărtăm de ele, am rezolvat jumătate de problemă. După, venim cu suplimente. Gama de top, după mine, este peștele, somonul, conține zinc, vitamina D, omega3. După, mai e nuca, pe care o găsim peste tot, e foarte bună de consum. Le consumăm cu moderație, nu consumăm un kg de nucă.”, a declarat nutriționistul Wasim Nazer, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la Spectacola, DC News și DC Medical.

VEZI și: Ingredientul pe care îl consumăm zilnic și este extrem de nociv: „Prima sursă de cancer”. Este ascuns în foarte multe alimente / VIDEO

Youtube video image

Alte alimente esențiale pentru sănătatea creierului

Mai mult, pentru a începe încă de la prima oră a dimineții să faci ceva bun pentru tine și, implicit, pentru creierul tău, poți înghiți o linguriță de ulei de măsline pe stomacul gol, ne spune nutriționistul Wasim Nazer. 

„Uleiul de măsline, dacă e sănătos, presat la rece, e foarte bun să consumi o linguriță dimineața, dar dacă consumi mai mult, te îngrași, deja nu mai devine sănătos. Lingurița o poți lua pe stomacul gol, dacă mai pui și puțină lămâie, e perfect. Mai avem stafidele, susanul, broccoli, trebuie să le includem în meniul zilnic. Semințele de floarea soarelui, dar să nu consumăm mult. Tot ce zic eu îngrașă foarte mult, dar aceste grăsimi pe care le conțin ajută foarte mult creierul. Și migdalele sunt bune. Ca legume e tot ce e verde, astea sunt esențiale. Ficatul mai e foarte important, iar noi nu consumăm mult.”, mai spune specialistul.

Citește și: Care sunt alimentele bogate în vitamina D: „Sunt necesare pentru această perioadă”. Adevărul despre conservele de ton / VIDEO

Cafeaua, aliat al creierului

Și pentru băutorii de cafea avem vești bune, întrucât se pare că aceasta este extrem de bună pentru creier, consumată în cantități moderate.

„Chiar dacă te poate surprinde, și cafeaua este foarte bună, dar nu multă. Pentru creier, e suficient o cafea sau două pe zi. Ea te ajută să-ți crească tensiunea, iar atunci o să meargă mai mult sânge în creier și atunci o să fii mai oxigenat. Ceaiul face același lucru. Dacă îl consumi moderat e bun. Mai vreau să adaug și sportul, care ne oxigenează și ne ajută foarte mult. Sportul în spații deschise e foarte important. Trebuie să facem toate aceste lucruri din timp, ca să ne ajute. E preferabil ca după 40 de ani să mănânci 2-3 nuci pe zi sau migdale.”, a continuat el să ne dezvăluie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Sanatate



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel