Alimentele la care Dana Săvuică a renunțat complet: „La recomandările medicilor”. Care sunt plăcerile nevinovate ale vedetei / video
Data actualizării:
Data publicării:
Dana Săvuică ne-a dezvăluit câteva reguli de bază din dieta sa. 

Dana Săvuică se menține într-o formă fizică excepțională. Vedeta mărturisește că a slăbit acum ceva timp un număr de kilograme suficient de mare, astfel încât să o ajute să se simtă excelent în pielea sa acum. Există însă și câteva „plăceri nevinovate” pe care aceasta spune că le are, în continuare, dar pe care și le satisface doar uneori, în cantități moderate. Despre toate aceste lucruri ne-a vorbit chiar Dana Săvuică, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la SPECTACOLA.

„Mie îmi place brânza foarte mult, mai ales brânzeturile italienești și franțuzești și pastele, orezul. Cumva acestea sunt. De exemplu, în ceea ce privește dieta Nupo, am risotto, care este super delicios și mai alternez. Nu trebuie să ajungem să ne înfometăm sau să restricționăm alimentele, mâncarea care ne face nouă bine mental. Trebuie să simțim și gustul plăcerilor mici, interzise. Dacă mănânci nu o porție mare, ci una mică de paste, de orez sau o înghețată, să spunem că fac asta astăzi, dar 4-5 zile, gata, renunț. Trebuie să existe o autodisciplină, să ne reeducăm puțin.”, a declarat Dana Săvuică, în cadrul emisiunii Pastila de Frumusețe, de la SPECTACOLA.

Citește și: Cum a reușit Dana Săvuică să slăbească: „Pentru mine a fost cea mai bună soluție”. Cele mai mari greșeli pe care trebuie să le eviți într-o dietă / VIDEO

Youtube video image

La ce alimente a renunțat

Există câteva alimente și la care vedeta a renunțat de ceva vreme și nu neapărat de dragul siluetei, ci din cauza problemelor de sănătate, ne mărturisește Dana Săvuică. Este vorba, în principiu, despre produsele făinoase, cărora însă aceasta le-a găsit și un înlocuitor. De ceva vreme, vedeta ne mărturisește că a adoptat dieta Nupo care, potrivit acesteia, îi oferă câteva alternative la alimentele pe care ea a fost nevoită să le scoată din dieta sa. 

„Nu știu ce să zic, în afara recomandărilor pe care le-am primit de la doctori, iar cel mai important este să ne facem analizele. De exemplu eu am colesterolul puțin crescut și am renunțat la paste, făinoase, înlocuindu-le cu anumite produse din dieta Nupo, pentru că am acolo produse similare. Încerc să fac o cură cu alimentele care mie îmi fac rău.”, a continuat aceasta. 

VEZI și: Alimentul la care Raluka a renunțat complet: „Acesta e secretul principal al unei siluete ok”. Nu-l mai consumă din Asia Express

Principala greșeală pe care trebuie să o eviți într-o dietă

Există, însă, și o greșeală majoră pe care trebuie să o eviți în orice dietă, dacă vrei să te bucuri de rezultate pe termen lung, dar și de o stare de sănătate bună. 

„Cea mai frecventă greșeală este restricția foarte mare, adică practic își reduc aportul caloric într-o manieră care nu poate să fie sustenabilă pe termen lung, cure de înfometare. Se duc către cea mai drastică dietă, pentru că vine vara, e nunta sau pentru alte situații. O astfel de dietă nu are șanse să dureze pe termen lung și produce doar frustrare, eșec, oamenii renunță apoi, nu mai au răbdare pentru altă dietă, e principala greșeală.”, a declarat Șerban Damian, medic nutriționist, în cadrul aceleiași emisiuni.

Citește și: Liviu Vârciu, adevărul despre datoria pe care trebuie să i-o înapoieze lui Nea Marin: „Mi-a dat 30.000, să nu credeți că a uitat moșul”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Diete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Încă un mit alimentar, spulberat de Mihaela Bilic

Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...

pixel