Oana Roman, revoltată după ce a testat cel mai scump sendviș din România. Prețul a stârnit o reacție acidă din partea vedetei
Dr. Alin Gabor este unul dintre cei mai cunoscuți medici stomatologi din România. Acest lucru se poate observa și pe rețelele de socializare, unde acesta a reușit să strângă o comunitate destul de mare de urmăritori. De asemenea, mai multe vedete de la noi din țară au trecut, până acum, prin cabinetul stomatologului. Despre cum a reușit să capete acest renume de invidiat și despre pasiunea care l-a propulsat în topul medicilor din România, a vorbit chiar Alin Gabor, în exclusivitate pentru Speclacola.
"Să fii bun în orice domeniu presupune multă muncă, nopți nedormite. Știm cu toții că medicina e o meserie pentru care trebuie să depui un efort continuu de a învăța, de a fi la curent cu toate metodele moderne. Medicina evoluează de la o zi, la alta. Din acest motiv, am dobândit o pasiune pentru cercetarea în medicină, astfel am ajuns să public articole de specialitate, să particip la congrese, conferințe atât naționale, cât și internaționale și să fiu invitat chiar în postura de lector. Munca mi-a fost încununată până acum cu o carte scrisă și cu diploma de Doctor în Medicină.", a spus Dr. Alin Gabor, pentru Spectacola.
Pe lângă munca pe care o depune în cabinetul stomatologic, Alin Gabor este și asistent universitar. Acesta este fericit pentru faptul că poate împărtăși toate cunoștințele pe care le-a dobândit până acum, cu tinerii studenți. Tot în această postură, pe Alin îl mai ajută și faptul că a fost șef de promoție în aceeași facultate, în care acum predă, astfel încât, știe exact ce trebuie să audă elevii săi.
"E cel mai satisfăcător lucru să poți împărtăși experiență și toate informațiile acumulate de-a lungul anilor de studiu și cercetări cu studenții, care au setea de cunoaștere. Încerc să fiu profesorul pe care mi l-aș fi dorit să îl am în facultate, arătându-le studenților atât succesele mele, cât și greșelile pe care le-am făcut într-un mediu plăcut și constructiv.", a continuat el.
Întrebat de Spectacola despre lucrurile care-l diferențiază de ceilalți doctori, Alin Gabor a spus faptul că transparența este răspunsul cheie.
"Consider că am fost foarte transparent, expunând real atât latura mea umană, cât și pe cea profesională, unde am arătat atât lucrurile bune pe care le-am făcut, cât și anumite greșeli. Da, este adevărat, meseria de medic impune o anumită conduită, dar și medicii sunt oameni, iar latura aceasta a mea mi-a adus atât plaja de oameni care au aceleași valori cu mine, cât și contestatari, care exista în orice domeniu pe care-l faci bine.", a mai spus Alin Gabor.
Alin Gabor a dezvăluit și care este secretul pentru a deveni un medic de succes. Acesta spune că această meserie presupune nu doar practică, ci și mult studiu.
"În primul rând, vreau să clarific un lucru de la bun început. Nu există un singur medic bun pentru toți pacienții. Unu la mână, un singur medic dentist nu le poate face pe toate. De aceea, este necesară o echipă de medici, care au specializări diferite și complementare, pentru a ajunge la rezultatul optim pentru pacient. Doi la mână, oricât de bun ai fi ca medic, nu poți rezona cu toți pacienții.
Calitatea esențială de a fi medic cred că este compasiunea. Dacă reușești să te pui în pielea pacientului și să îi înțelegi problemele, nu ai cum să iei o decizie terapeutică proastă pentru el. Indiferent cât de bun profesional ești, dacă ai compasiune și conștiință, chiar dacă te depășește cazul și nu ai experiența necesară, tot faci un lucru bun pentru acel pacient, adică să te oprești și să îi recomanzi un coleg mai experimentat. Asta este esența medicinei. Prima oară să nu faci rău!
Clar, pe lângă partea umanitară, intervin studiile, practica, experiența, congrese, conferințe, toată pregătirea medicului. Dar, din punctul meu de vedere, toți plecăm sau ar trebui să plecăm de pe băncile facultății cu teoria învățată la perfecție. Doar este medicină. Așa ar trebui să fie normal. Și, pe lângă toate acestea, un medic care oferă calitate actului medical, se preocupă și să investească în clinica, echipamentele și materialele pe care le folosește.", a continuat doctorul.
Totuși, când iese din cabinetul stomatologic, Alin Gabor se declară a fi un om simplu, care încearcă în fiecare zi să evolueze.
"Sunt un om simplu, ca oricare altul, care ,,lucrează” zilnic la a fi o variantă mai bună a lui. Încerc să învăț din greșeli, atât ale mele, cât și ale altora. Sunt un mare pasionat de sport, am făcut fotbal de performanță 10 ani de zile, iar acum practic acest sport doar din pasiune, dar încerc să mă mențin sănătos și fit, mergând zilnic la sală.
Sunt un tip super-activ, ocupat, dar când am timp liber sunt cel mai leneș om din lume. Îmi place mâncarea bună, un film bun și consider că pentru a fi un om fericit, cu adevărat, trebuie să știi să te bucuri de lucrurile simple din viață.", a continuat el.
"Tematica acestei cărți a plecat de la tema lucrării de licență, unde am abordat tehnologii de avangardă în Medicina Dentară. Cum vă spuneam, sunt un leneș, dar, în același timp, cel ambițios om pe care l-ați cunoscut, astfel sunt un mare fan al tehnologiei care ne ușurează și ne îmbunătățește munca. Cartea cuprinde o tehnologie care ajută medicul în scanarea orală și în realizarea de proteze dentare direct în cabinet. Am încercat să transpun informația într-un conținut cât mai digerabil pentru studenți, tocmai de aceea se predă din ea la Facultatea de Medicina Dentara.", a mai spus el.
"Primul pacient nu se uită niciodată. Îmi aduc aminte prima bunicuță pe care am avut-o ca pacient…eram în anul al II-lea de facultate, iar când am intrat în sala unde se făceau primele manopere pe pacienți, doamna aceea draguță m-a întâmpinat cu un ,,Bună ziua, domnule doctor”, pe mine, un puștan, student la facultate. A fost un sentiment de nedescris și astfel din ziua respectivă, pasiunea mea pentru medicina a atins cele mai înalte cote. Am știut că din acea zi nu trebuie să dezamăgesc, deoarece pe acea bunicuță am privit-o ca pe bunica mea.", a spus Dr. Alin Gabor.
"Frica de plafonare, să îmi pierd pasiunea și dorința de a deveni din ce în ce mai bun în domeniul pe care îl practic. Cu siguranță, când mă voi plictisi, dacă mă voi plictisi, voi face loc altor colegi mai tineri, dornici de evoluție.",a concluzionat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: alin gabor doctor stomatolog interviu medicina meserie probleme dentare stomatologie vedete