Apa de izvor, riscuri pentru sănătate. 12 BOLI pe care le faci dacă o bei: Nu are proprietăți miraculoase
Data publicării:
Apa de izvor este preferată de mulți dintre români, care consideră că este pură, fără a avea substanțe adăugate. Numai că aceasta îi poate îmbolnăvi.

Apa de izvor este din ce în ce mai căutată. Oamenii susțin că aceasta este naturală. Numai că specialiștii avertizează asupra riscurilor la care se expun cei care consumă apă de izvor.

”Apa de izvor poate provoca epidemii hidrice, dacă este folosită din izvoarele neverificate. Noi, direcțiile de sănătate publică, putem interveni. La DSP se pot aduce probe microbiologice, chimice”, a declarat în exclusivitate pentru DC Medical, Delia Băda, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.

Calitatea apei, schimbătoare

Calitatea apei se poate modifica de la o zi la alta, în principal în urma precipitaţiilor, dar şi din cauza gunoaielor aruncate la întâmplare. Oamenii trebuie să ştie că se supun unor riscuri atunci când consumă apă care nu este sută la sută pură. Apa de izvor poate conține urme de arsenic, microbi care contribuie la toxiinfecții alimentare și alte complicații. De exemplu, o nouă epidemie de holeră a apărut la sfârșitul anului trecut, boala răspândindu-se prin apă. 

Susținătorii consumului de apă de izvor cred că apa naturală conține electroliți și minerale în cantități superioare, chiar și cei ai apei îmbuteliate. Potrivit studiilor, însă, nu există dovezi că apa de izvor are proprietăți miraculoase. În general, persoanele care aleg să consume apă de izvor fac acest lucru mai ales că o alegere personală, subiectivă, în care gustul lichidului pare mai ”natural” decât la robinet, arată Medical News Today.

Cantitate infimă de nutrienți

Apa brută este apă nefiltrată, neprelucrată sau netratată, care este îmbuteliată direct dintr-un izvor natural. Oamenii de știință și oficialii guvernamentali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apa netratată.

Apa brută poate fi un exemplu în care "naturalul" nu este neapărat mai bun. De asemenea, poate fi adevărat că apa brută nu oferă beneficii distincte pentru sănătate, față de o dietă sănătoasă care include consumul de apă de la robinet sau apă îmbuteliată.

Riscuri

Furnizorii de apă adaugă substanțe chimice în apă potabilă care provine de la robinet sau sticle pentru a ucide orice bacterii și paraziți care pot apărea în mod natural în apă. Exemple în acest sens includ salmonella, E.Coli și Giardia.

Acești agenți patogeni pot provoca tulburări stomacale, diaree și vărsături.

Persoanele mai în vârstă și cele mai tinere sunt expuse în special riscului de a dezvolta boli legate de acești contaminanți, deoarece sistemul lor imunitar poate să nu fie suficient de puternic pentru a lupta împotriva agenților patogeni.

Deoarece este netratată, apa brută poate conține unii dintre acești agenți patogeni. 

Citește continuarea pe dcmedical.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Sanatate
Tagurile articolului: apa de izvor  pericol  sănătate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel