Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Sparanghelul face parte din gama legumelor cu efecte miraculoase pentru sănătate. Astfel, Mihaela Bilic spune că ar trebui să profităm mai mult de el și să-l includem tot mai des în farfuria noastră, întrucât poate fi savurat într-o varietate de moduri, adică drept aperitiv, fel principal, garnitură și chiar simplu, asezonat cu puțin oțet balsamic și parmezan. Dacă nu te-ai convins încă cu privire la avantajele de care poți dispune, în urma consumului de sparanghel, mai jos găsești câteva dintre acestea.
„Vă propun să faceți cunoștință cu o legumă de sezon, sparanghelul. Este delicat și rafinat, de culoare alb sau verde. De obicei se consumă fiert, cu maioneză sau sos olandez. În tradițiile noastre culinare, nu obișnuim să gătim și să mâncăm sparanghel, nu că ar fi mare filozofie, ține doar de educarea gusturilor. Avem și argumente nutriționale. Da, este sănătos și dietetic, are multe fibre și minerale, aport mare de potasiu și crește diureza.”, a declarat Mihaela Bilic, în cadrul rubricii Doctor de bine, de la știrile Pro TV.
Te-ar putea interesa și: Horoscop chinezesc până pe 8 aprilie, cu Anca Dimancea. Zodia care o va duce excepțional: „Prosperitate, rezultate”
Există totuși și câteva avertizări, când vine vorba de consumul de sparanghel, pentru persoanele care se confruntă cu anumite probleme de sănătate. Totuși, dacă nu te regăsești în această categorie, trebuie să știi că pe lângă beneficiile discutate mai sus, mai există alte câteva de care te vei bucura.
„Inconveniente? Are vitamina K și interferează cu medicația anticuagulantă, trebuie evitat în caz de gută. Șase fire de sparanghel acoperă 30% din doza zilnică recomandată de acid folic cu numai 20 de calorii. Dacă e proaspăt și îl gătim minim, are multă vitamina C și antioxindați. Conținutul mare de fibre ajută la accelerarea tranzitului și previne constipația. Spre deosebire în alte legume, în el predomină fibrele solubile.”, a continuat aceasta.
Tot când vine vorba de această legumă, vei mai observa câteva diferențe și la nivelul culorii sale. Majoritatea sortimentelor sunt albe, spune Mihaela Bilic, pentru că modul de cultivare este unul total diferit, față de cel verde.
„80% din sparanghelul de pe piață este de culoare albă, doar 10% este verde. Să nu credeți că un sparanghel verde este un sparanghel alb necopt. Culoarea și structura diferă în funcție de modul de cultivare. Sparanghelul alb crește complet îngropat în pământ, la întuneric, de aceea rămâne alb și palid. Cel verde crește în aer liber, la lumină. Poate fi consumat crud sau ușor tras la tigaie. Trebuie să-l cumpărăm proaspăt, nu în conservă sau congelat.”, mai spune doctorul nutriționist.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Sanatate
Mi-Th Influencer, emisiunea...