Care sunt primele semne ale cancerului. Doctor Mihail: „Peste 90% dintre cancere pot fi vindecate, cu o condiție”
Data publicării:
Doctor Mihail a explicat, într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube, care sunt principalele semne ale cancerului și cum putem depista cât mai rapid această boală.

Cancerul este una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Tumorile benigne nu se răspândesc la alte părți ale corpului, în timp ce tumorile maligne (canceroase) pot invada țesuturile învecinate și pot metastaza (se răspândesc) în alte regiuni ale corpului. Unii oameni moștenesc mutații genetice care le cresc riscul de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Fumatul, consumul excesiv de alcool, dieta nesănătoasă, inactivitatea fizică și obezitatea sunt și acestea factori de risc majori. Expunerea la anumite substanțe chimice, radiații, și poluanți poate crește, de asemenea, riscul de cancer.

„Peste 90% dintre cancere pot fi vindecate atunci când sunt descoperite la timp”

Într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube, Doctor Mihail a prezentat principalele semne ale unui cancer și cum le putem recunoaște. Acesta spune că, dacă este depistat la timp, cancerul poate fi vindecat. Deși anumite tipuri de cancer nu pot fi identificate de către noi, există altele ce ne dau semne clare și pe care le putem descoperi într-un stadiu incipient.

„Peste 90% dintre cancere pot fi vindecate atunci când sunt descoperite la timp. Din păcate, unele cancere nu dau niciun semn că ai avea cancer. Dar sunt foarte multe cancere care ne dau semne clare. Dar de multe ori, pentru că trăim într-o lume haotică, tindem să negăm aceste semne. E bine să mergem la doctor ca să avem toate șansele să-l prindem într-un stadiu incipient și s-l vindecăm. Când el este incipient, corpul tău creează o armată în jurul lui. Lupta asta, de cele mai multe ori, este în zadar. Corpul nu știe să se vindece singur de cancer. E posibil ca unii oameni, prin foarte multă credință și rugăciuni și prin schimbarea radicală a stilului de viață, să-și topească acest cancer, dar nu există astfel de cazuri documentate științific”, a explicat Doctor Mihail.

Unul dintre principalele semne pe care ni le dă corpul atunci când este posibil să avem cancer, este scăderea în greutate fără vreun efort. Dacă stilul nostru de viață rămâne neschimbat, dar cu toate acestea slăbim brusc, este bine să avem în vedere că putem avea cancer și să consultăm un medic. De asemenea, un alt semn important este starea de somnolență, fără vreun motiv anume. Dacă efortul pe care îl facem de obicei rămâne același, iar în viața noastră lucrurile nu s-au schimbat, dar avem totuși o stare de somn continuă, este posibil ca acesta să fie un mod prin care corpul nostru ne arată că ceva este ăn neregulă. Durerile de cap nejustificate sunt și ele un semn îngrijorător. Dacă acestea sunt nemotivate și trec greu, chiar dacă luăm pastile, este recomandat să mergem la un control. De asemenea, ganglionii măriți reprezintă și ei un semn al cancerului. Un lucru bun este că ne putem verifica singuri, din când în când, dacă avem ganglionii măriți și putem depista, astfel, prezența unui cancer. Semnele nejustificate pe corp sunt și ele un semn că putem avea un tip de cancer. De aceea, este bine să nu neglijăm nicio aluniță care se modifică sau o rană ce apare de nicăieri.

Te-ar putea interesa și: Cum îi protejăm pe copii de deshidratare și arsuri solare. Doctor Mihail a oferit o serie de recomandări: „Îi afectează în același fel cum ne afectează și pe noi adulții”

Slăbitul fără motiv

„Când slăbești în greutate fără să fi făcut vreo schimbare în viața ta, mănânci aceleași lucruri, ai aceeași activitate, n-ai un stres în plus, nu ai exclus sucurile și merdenelele, dar observi că începi să slăbești 3-4 kilograme pe lună, ăsta este un semn că trebuie să te verifici.

Starea de somnolență

Dacă somnolența nu are o explicație, dacă eu dorm normal, dacă am aceeași activitate, dar sunt deodată somnolent, poate să fie o tumoră.

Durerea de cap permanentă

Dacă tu ai migrenă, dacă știi că ești meteosensibil, dacă știi că te doare capul din când în când, nu ai de ce să te sperii. Însă, dacă știi că nimic nu s-a schimbat în viața ta și deodată începe să te doară capul constant și trece greu cu pastile, acesta poate fi semnul unui cancer care crește în creier.

Ganglioni măriți

Noi avem ganglioni în zona gâtului, în zona claviculelor, în zonele axilare și inghinali. Aceștia sunt ganglionii pe care îi verificăm. Când ne facem duș, putem, din când în când, să ne masăm în zonele astea și să vedem dacă ceva este diferit față de cum este de obicei.

Semne nejustificate pe corp

Există cazuri în care, chiar dacă ai un ghinion și faci un cancer, el apare pe corp și tu îl vezi. Orice rană apare pe corp:o aluniță care se modifică și devine dură sau orice alt semn pe care îl vezi pe pielea ta și nu îi găsești o cauză este un semn că e posibil să fie ceva oncologic”, a adăugat Doctor Mihail, pe canalul său de Youtube.

Te-ar putea interesa și: Ce să faci în cazul înțepăturilor de insecte. Sfatul medicului Mihail Pautov privind acordarea primului ajutor: „Putem ajunge la reacții alergice”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Sanatate



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”




pixel