Carnea de porc „falsă”, crescută în laboratoarele din Marea Britanie, depășește toate așteptările: „Suntem încântați de aspectul, gustul, aroma și textura ei”
Specialiștii britanici spun că în curând ne vom putea bucura de un tip de carne „falsă”, care va fi identică cu cea originală, provenită de la animale. 

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că un număr tot mai mare de oameni adoptă conceptul de dietă bazată pe produsele vegane sau vegetariene.

Deși există, cu siguranță, mai multe opțiuni decât oricând, pentru a adopta acest stil de viață, de multe ori înlocuitorii de carne pe bază de plante nu au același gust ca și produsele adevărate, însă în scurt timp s-ar putea schimba și acest lucru.

Asta pentru că în laboratoarele din Marea Britanie se cultivă deja un nou tip de carne „falsă” și se pare că, în ceea ce privește gustul, aceasta "depășește așteptările" și arată, miroase și are același gust ca și carnea adevărată.

Te poate interesa și: A lucrat 21 de ani la o enciclopedie. Povestea britanicului care a început să deseneze animale la vârsta de 9 ani / FOTO

Ce trebuie să știi despre această carne „falsă”

Aceasta arată și se simte exact cum te-ai aștepta să arate o friptură din carne adevărată atunci când este crudă, însă, atunci când este gătită, se pare că are o textură ușor diferită și devine mai crocantă decât ai fost obișnuit.

Deși laboratorul britanic a cultivat până acum doar o asemenea „friptură”, oamenii de știință din spatele noii creații cred că în curând ar putea fi disponibilă peste tot.

Inutil să mai spunem că, fiind vorba de o creație atât de nouă, nu există încă nicio indicație cu privire la cât va costa să pui mâna pe acest tip de carne vegan.

Dr. Che Connon, directorul executiv al laboratorului a declarat: "Suntem absolut încântați de aspectul, gustul, aroma și textura cărnii noastre de porc cultivate, aceasta fiind prima dată când am degustat pe deplin produsul nostru. Aceasta ne-a depășit așteptările din toate punctele de vedere și suntem extrem de entuziasmați de progresul tehnologic pe care îl facem și de impactul pe care acesta l-ar putea avea asupra industriei noastre."

Citește și: Legumele care reduc oboseala și au efecte miraculoase asupra sănătății: „Trebuie consumate de câteva ori pe săptămână”

Ce costuri implică „carnea viitorului”

Vestea despre friptura "falsă" vine după ce Eric Schuzle, vicepreședintele departamentului de produse și reglementări de la UPSIDE Foods, a declarat că produsele pe bază animală crescute în laborator sunt în esență adevărate.

Acest lucru se datorează faptului că acestea sunt în continuare crescute din celule animale reale, chiar dacă sunt "realizate fără a fi nevoie de creșterea și sacrificarea animalelor".

Deși este un concept relativ nou, cercetările au arătat deja că această carne cultivată în laborator poate fi produsă relativ ieftin, iar acest lucru ar putea avea un impact extrem de pozitiv asupra mediului, având în vedere că industria zootehniei este atât de distructivă din punct de vedere istoric.

Prima carne crescută în laborator a fost produsă în urmă cu un deceniu de o echipă de la Universitatea din Maastricht și a implicat cercetări care au costat în final peste 245.991 de lire sterline (300.000 de dolari).

Însă, până în 2015, cercetătorii implicați în crearea ei au reușit să rafineze procesul până în punctul în care putea fi produsă pentru 9,31 lire sterline (11,36 dolari).

După cum a raportat YouGov, aproximativ 2% din populația britanică era vegană în 2020, dar acest procent a crescut la 3% în 2021, notează ladbible.com.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 07 feb 2023, 11:53

Sursa foto: Radu Andrei Tudor, instagram

Scandal de proporții în TVR, după plecarea prezentatorului Radu Andrei Turdor: „Angajații sunt umiliți. E regim de teroare!”

Oana Roman și Mioara Roman. Sursa foto: Instagram Oana Roman

Mioara Roman, lecție pentru Oana Roman. Ce sfat i-a dat vedetei, în mijlocul despărțirii de Marius Elisei: „Nu am dreptul să fac asta"

Sursa foto: unsplash, autor Dayne Topkin

Cea mai norocoasă zi a săptămânii pentru fiecare semn zodiacal, în perioada 20 - 26 martie 2023

Camelia Pătrășcanu

Horoscop karmic, cu Camelia Pătrășcanu. Zodia care are parte de relații tensionate: „Pot apărea reproșuri”

Corina Chiriac. Sursa foto: captura video YouTube

File din poveștile de dragoste ale unei dive: Corina Chiriac. Ce spun despre ea, bărbații cu care s-a iubit: „Veniseră o sută de persoane la poartă”

Ramona Prodea, Jorge, captură video Youtube

Soția lui Jorge, de urgență la spital: „Suntem familia faultată. Să nu aveți impresia că viața noastră e roz”. Cu ce probleme se confruntă Ramona Prodea

Sursa foto: Delia Matache, Instagram

Delia și-a anulat vacanța pe utlima sută de metri. Artista a explicat toată situația: „Am zis că n-am chef de...”

Sursa foto: Mihai Voropchevici, captură foto

Ce personalitate ai, în funcţie de ziua de naştere. Mihai Voropchievici: "Cel născut pe 3 e unicul care îi atrage pe toți spre el"

Sursa foto: Mihai Voropchevici, captură TV/ Antena 3

Horoscop rune 20-26 martie 2023. Mihai Voropchievici, veste colosală pentru o zodie

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop, joi, 16 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop, miercuri, 15 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile

Neti Sandu, captură video Pro TV

Horoscop săptămânal 20 – 26 martie 2023, cu Neti Sandu. Previziuni pentru toate zodiile