Ilinca Vandici, reacție neașteptată după ce Irina Columbeanu s-a fotografiat cu o geantă de 30.000 de euro: „Mare mi-a fost surprinderea. Am apreciat-o....”
Invitată la podcastul lui Nasrin, Dr. Andreea Halapciug, specialist în obstetrică-ginecologie, a vorbit despre endometrioză. În țara noastră, una din 10 femei suferă de această afecțiune. Primele semne apar chiar la prima menstruație, după cum spune Dr. Andreea Halapciug, cel mai comun simptom fiind durerea extrem de intensă care nu se ameliorează după administrarea antiinflamatoarelor. De asemenea, aceasta a menționat faptul că ciclurile menstruale nu ar trebui să fie dureroase și că din păcate, simptomele pot însoți pacienta până la sfârșitul vieții fertile.
„Primele semne ale endometriozei apar odată cu prima menstruație. De multe ori, tinerele se plâng de dureri extrem de intense care nu cedează la antiinflamatoarele uzuale. Ciclurile menstruale nu ar trebui să fie dureroase. Din păcate, simptomele pot însoți pacienta pe tot parcursul vieții fertile. În principal, când vorbim despre această patologie, trebuie să ținem cont de doi factori. Terapia durerii și dorința pacientei de a obține o sarcină. Tratamentul cu anticoncepționale este considerat ca prima linie de terapie. Evident, sunt și alte variante pentru că uneori se creează o rezistență la durere și tratamentul cu anticoncepționale nu funcționează”, a explicat Dr. Andreea Halapciug, specialist în obstetrică-ginecologie”
Te-ar putea interesa și: Care sunt principalele cauze ale somnolenței. Ce spune Doctorul Marius Sava
De asemenea, Dr. Andreea Halapciug a menționat faptul că această boală nu se poate vindeca, fiind o afecțiune cronică. Un factor important este stilul de viață, iar stresul poate fi o cauză a endometriozei, după cum spune specialista. Mai mult de atât, pacientele care suferă de această afecțiune pot suferi de anxietate sau chiar depresie. Deși nu s-a dovedit foarte clar că endometrioza este o boală care se poate transmite genetic, s-a constatat că pacientele ale căroăr mame sau surori s-au confruntat cu afecțiunea, au un risc mai mare de a dezvolta această boală, conform Dr. Andreea Halapciug.
„Boala, din păcate, nu se poate vindeca. Este o boală cronică, iar cauzele vor persista. Boala este mult ameliorată când pacienta ajunge la menopauză. Contează foarte mult și stilul de viață. Stresul este categoric un factor. De cele mai multe ori, pacientele care suferă de această patologie, mai ales în situația în care nu ajung la un diagnostic, au o șansă mult mai mare să dezvolte anxietate sau chiar depresie. Durerea cronică de multe ori duce la o sensibilizare centrală, astfel încât cel mai mic stimul poate să creeze dureri exacerbate. În cadrul endometriozei, legătura genetică nu este clar stabilită, dar s-a dovedit faptul că pacientele ale căror mare, surori sau mătuși au avut endometrioză, au un risc mai mare de a dezvolta această patologie”, a adăugat Dr. Andreea Halapciug.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Sanatate
Regele Charles a luat o...
Universitatea Cluj a strâns un...
Doctor Mihail a explicat de ce...