Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”
Specialiști susțin că nu este niciun pericol dacă se se întămplă să consumi semințe de pepene roșu. Singurul „deranj” ar fi faptul că nu se vor digera, astfel că vor ieși din organism în aceeași formă în care au intrat.
"Atunci când sunt consumate 100% crude - cu alte cuvinte, au încă învelișul negru pe ele - nu le digerați, ci mai degrabă trec întregi prin corpul dumneavoastră", spune dr Keri Gans, autoarea cărții The Small Change Diet.
Așadar, semințele de pepene vor ajunge în toaletă într-o zi sau două, la fel cum se întâmplă atunci când înghiți guma de mestecat.
Adevărul despre pepenele roșu. 5 efecte secundare mai puțin cunoscute
Dacă aveți un sistem digestiv sensibil și consumați prea multe semințe de pepene roșu, specialiștii avertizează că există riscul să dezvoltați unele probleme de stomac, cum ar fi gaze sau balonare.
Semințele pot provoca și constipație.
"Totul ține de cantitatea pe care o consumați", spune Gina Keatley, nutriționist dietetician din New York City. "Există o cantitate mare de fibre insolubile în semințe, ceea ce poate face ca sistemul digestiv să încetinească dacă nu se consumă suficientă apă."
Dacă semințele sunt germinate sau gătite, corpul le digeră complet.
Semințele de pepene verde au o anumită valoare nutritivă și ar putea aduce o serie de beneficii pentru sănătate, dacă sunt consumate în volume mai mari, deoarece sunt foarte mici.
"Sunt o sursă bună de magneziu, un mineral care este implicat în mai mult de 600 de reacții chimice din organism”, spune Cording.
O porție de 30 de grame de semințe acoperă aproximativ 30% din necesarul zilnic de magneziu.
Semințele de pepene au chiar și unele beneficii pentru sănătatea inimii, datorită unui antioxidant numit licopen, care conferă fructelor și legumelor roșii pigmentul lor vibrant. Acest nutrient aduce o serie de beneficii uimitoare, de la sănătatea cardiovasculară la prevenirea cancerului, potrivit Prevention.
Semințele de pepene verde conțin și alte vitamine și minerale esențiale, cum ar fi folatul (o vitamină B), manganul, zincul, proteinele și fier.
Pepene roșu sau pepene galben? Care este cel mai bun pentru slăbit
Amestecă semințele de pepene roșu cu puțin ulei de măsline și sare și bagă-le în cuptor.
"Semințele de pepene verde pot fi o opțiune excelentă pentru o gustare sănătoasă atunci când sunt prăjite", spune Warren.
Aceste semințe prăjite pot fi adăugate în salate, iaurt și fulgi de ovăz.
De asemenea, puteți să încercați untul de semințe de pepene roșu, care are o textură cremoasă, asemănătoare untului de arahide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Diete
Tagurile articolului: beneficii digestie pepene rosu seminte
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Celebra nutriționistă Mihaela Bilic a analizat un mit...
Ruxandra Pleșea, medic...
O nutriționistă a arătat care...
Doctor Mihail a explicat,...