Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative
Tulburările de somn reprezintă un grup complex de afecțiuni care influențează calitatea și durata somnului, afectând semnificativ sănătatea generală. Printre acestea, insomnia și apneea în somn sunt cele mai frecvent întâlnite. Conform doctorului Ioan Bulescu, insomnia, care poate fi acută sau cronică, este adesea cauzată de stresul cotidian, iar manifestările variază de la dificultăți de adormire la treziri frecvente pe timpul nopții. Apneea, pe de altă parte, implică opriri repetate ale respirației în timpul somnului, cauzate de factori precum structura anatomică a gâtului sau relaxarea musculară excesivă.
„Tulburările de somn fac parte dintr-un grup de boli, de fapt care afectează somnul într-un anume fel. Sunt descrise cam opt de tipuri de tulburări de somn. Cele mai frecvente ar fi insomnia, de departe pe primul loc, urmată de o tulburare de respirație în somn, care este apneea în somn. Cauzele insomniei sunt multiple. Vorbim de două tipuri mari de insomnie, în funcție de cât durează: acută, care durează undeva la două săptămâni, până la trei luni sau insomnie cronică, care la unii durează ani de zile.
Cea mai frecventă cauză a insomniei acute este stresul cotidian și grijile pe care le avem de zi cu zi. Pe unii oameni îi influențează mai mult și fie nu pot să adoarmă, fie adorm și se trezesc de multe ori peste noapte și nu pot adormi la loc. În cazul în care vorbim despre apnee, apar repetitiv opriri ale respirației în timpul somnului. Trebuie să dureze cel puțin 10 secunde ca să o considerăm apnee din punct de vedere medical.
Prima cauză este relaxarea musculară normală. Dacă avem niște factori favorizanți, de exemplu dacă avem un gât mai îngust, niște amigdale mai mari, o limbă mai mare, suntem predispuși să avem această problemă. În funcție de tipul de tulburare, putem face niște analize specifice”, a explicat Doctor Ioan Bulescu, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.
Te-ar putea interesa și: Alocația fiicei Oanei Roman, virată într-un cont deschis de Marius Elisei. Vedeta nu are acces la bani: „Aștept să văd...”
Pe termen scurt, lipsa unui somn adecvat afectează reflexele și capacitatea de concentrare, generând stări de oboseală similare cu cele provocate de consumul de alcool, după cum spune doctorul Ioan Bulescu. Pe termen lung, însă, problemele sunt mult mai grave, incluzând afecțiuni cardiovasculare, tulburări metabolice și probleme cognitive. Somnul este o necesitate vitală, iar o igienă adecvată a somnului poate preveni multe dintre aceste complicații. Deși somnul de după-amiază poate fi benefic pentru unii, acesta nu este recomandat persoanelor care suferă de insomnie, deoarece le poate îngreuna și mai mult adormirea în timpul nopții.
„Apar probleme și pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung. Pe termen scurt, se spune că și o noapte dacă nu dormim sau nu dormim numărul suficient de ore, a doua zi este ca și cum am fi consumat alcool din punct de vedere al reflexelor, al capacității de concentrare. Suntem obosiți, dăm randament mai redus. Pe termen lung apar mai multe probleme de sănătate. Primele care apar sunt cele cardiovasculare. Organismul nostru are nevoie de odihnă. Creierul și sistemul metabolic suferă și ele.
Trebuie să avem grijă să prioritizăm somnul. Să ne dăm seama și să înțelegem că somnul este o nevoie fundamentală pentru orice animal, inclusiv pentru om. Trebuie să avem grijă că în funcție de cât și cum dormim, o să avem și o oarecare sănătate. Sunt oameni care pot beneficia de somnul de după amiază, dar nu l-aș recomanda celor care au insomnie pentru că o să adoarmă și mai greu dacă dorm la prânz”, a precizat doctorul Ioan Bulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Sanatate
Anca Hâncu, doctor în...