Ceaiul care îţi linişteşte sistemul nervos. Lidia Fecioru: "Se bea două săptămâni şi se face pauză o lună"
Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit leacul pentru sistemul nervos. Se recomandă, în special, pentru persoanele care petrec mult timp în fața calculatorului. 

 Lidia Fecioru a fost invitată în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, de pe Antena 3, unde a dezvăluit cum se prepară ceaiul care liniștește sistemul nervos. 

"Pentru că suntem sunt într-o perioadă când se stă foarte mult la calculator, se lucrează intens, există un ceai foarte bun care ne-ar ajuta să ne odihnim și care e foarte liniștitor pentru sistemul nostru nervos. Se pune câte o lingură de plante, una de sunătoare, una de melisă (roiniţă - n.r.) și una de valeriană. Putem pune câte 10 linguri din fiecare şi amestecăm într-un săculeţ sau într-un borcan.

Punem câte o lingură de plante la un pahar de apă fierbinte.  Îl acoperim 10 minute, după care îl strecurăm și bem jumătate de pahar, să spunem pe la ora 19:00 și înainte de a mânca ceva, apoi, cealaltă jumătate când ne ducem la somn și ne ajută foarte mult. Se face această cură timp de două săptămâni, după care o lună de zile se face pauză și după aceea se bea din nou două săptămâni. În plus, are un gust foarte bun, este parfumat și sănătos", a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.

Băutura care te scapă de insomnie și crește imunitatea

Știm despre o legumă din bucătărie că este foarte sănătoasă, conține mule vitamine și beneficii pentru sănătate, dar se pare că aceasta poate duce și la alungarea insomniei și creșterea imunității.

"Noi știm că morcovul, dacă îl tai rondele, seamănă cu irisul ochiului. Beta-carotenul e în floare și vedem bine cu ochii. 

Dar există plante la care frunza conține mai multe vitamine și oligoelemente și tot felul de antioxidanți. Tocmai frunzele, și nu rădăcină, care de fapt se mănâncă. 

Ce sfat aș da: este un ceai pe care îl putem bea fără probleme. Îl pot bea și copiii, și gravidele pentru că are foarte multe oligoelemente și antioxidanți.”, spune Lidia Fecioru în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, de pe Antena 3.

„Se poate bea de două-trei ori pe zi”

Ceaiul obținut este foarte bun pentru persoanele care au probleme cu insomniile sau care au o imunitate scăzută, spune Lidia Fecioru. Mai mult, acesta poate fi consumat fără grijă atât de copii, cât și de femeile gravide.

„Frunza de morcov e excepțională pentru cei care suferă de insomnii, are foarte mult seleniu, ceea ce înseamnă că mărește imunitatea, scăzând riscul aparițiilor bolilor oncologice. 

Se poate bea de două-trei ori pe zi sau se poate bea numai seara, înainte de culcare. 

Din frunzele de morcov se face ceai normal. Dar uscăm frunzele când sunt verzi, nu le luăm pe cele uscate de pe câmp. 

Le rupem când sunt verzi, le uscăm și le mărunțim, apoi le păstrăm într-un borcan de sticlă și facem ceai din frunze de morcov. E foarte bun. În plus, putem adăuga miere după gust. 

Mai mult, e foarte important, că se poate da inclusiv copiilor. Ceaiul de morcov tratează foarte bine tot ce înseamnă la copii probleme gastrointestinale, mai ales la sugari, când au probleme cu burtica, cu gazele", a mai spus bioenergoterapeutul.

Citește și: Leacul care poate preveni apariția cancerului. Lidia Fecioru: „Se ia 30 de zile, câte două lingurițe pe zi”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Romina Băluță | Dată: 21 mai 2023, 09:55

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca